Page 12 - 1906-03

60 LUCEAFÂRUL Nrul 3, 1906.
boerească, cu nume mîndru. N’ar fi fost în stare greşeli de se crucia popa lancu. „Bine, măi
să se împotriviască la cea mai mică voinţă a Dane, dar cum ai putut să scrii aşa! Ia, măi
copilei. La ce s’ar şi împotrivi? Ea a băgat de Dane, cum ai putut ?“ Dan, palid, ca după
samă că Ella prinde să bată din aripioare, a boală, se uita cu ochii mari, îndureraţi îndelung
văzut şi s’a bucurat din tot sufletul. Ce e viaţa la popa, pînă acesta nu mai putea să-i sufere
asta, cînd trăeşti ca o bucată de lemn ? Şi ce privirile.
primejdie putea să urmeze de aci ? Nimic ! I „Lasă-1, părinte, lasă-l să mai iasă pe-
se distrage fata şi odată va rîde mult ea în­ afară, că se prăpădeşte aşa. Nu vezi că se
săşi, cum a scâlciat capul unui fecior de popă prăpădeşte părinte?" — Şi preutesiiise umpleau
românesc. ochii de lacrimi.
Numai cît nu se întîmplă în lume toate după „Măi, Dane, măi, spune-mi ce-î cu tine,
cum judecă împăraţii chiar. Că gîndul merge mă ? — Spune-mi tu mie că doar’ de-acea ţi-s
drept, din treaptă în treaptă, dar inima are tată!
atîtea ascunzişuri, de nici cînd nu ştii care va — Ce să am, tată, iacă, ce să am?“ Glasul
eşi la iveală. îi era aşa de plin de durere, de popa Iancu
In vacanţa aceasta şi cea din al doilea an treî-patru zile nu-î mai da nimic de lucru. Dar
— cea din urmă vacanţă a lui Dan ca student de cîte ori îl auzia cîntînd acolo în grădină,
la gimnas — tinerii au ajuns acolo, încît întîl- popa lăncii simţia o mînie mare în piept.
nindu-se nu-şi mai puteau lua ochii unul de la Atunci ar fi fost în stare să-i tragă o sfîntă de
altul, iar cînd nu se vedeau, gîndurile le erau bătae, aşa fecior june cumu-î, de să-l pome-
aceleaşi. niască. Dar cînd îl vedea, cînd îl vedea acasă,
De multe ori în liniştea înserării, din grădina preotul nu mai era omul de mai ’nainte.
încinsă de zîd, se auzia glasul curat, puternic, Dan, în aceşti doi ani din urmă, drept că s’a
mlădios a lui Dan, cum se înalţă şi pluteşte făcut bărbat, dar nu aşa cum şi-l închipuia
peste întinderea aceea străină. Şi cînd suspinele popa. Unde s’a mai pomenit în neamul lor
din urmă ale doinei muriau prin întunerecul obrajii aceia veştezi şi ochii vecinie plini de
stejarilor boltiţi, murmurul coardelor, îndrăgit durere ? Şi cînd Iancu îşi arunca din cînd in
par’că de cîntecul care s’a stîns, se înălţa sfios cînd privirea la chipul „popii cel bătrîn", îi
caşi cînd i-ar fi teamă şi caşi cînd totuşi ar părea că acesta zimbeşte batjocoritor. Atunci
vrea să ajungă doina de mai ’nainte. — Dru­ simţia că pe la inimă se ’mpetreşte ceva în el
mul trecea pe lîngă grădină, şi se opriau şi să fi ferit Dumnezeu să nu-i fi zis o vorbă
oamenii în loc cînd veniau de la muncă, ascul­ împotrivă.
tau, şi cînd plecau mai departe, clătinau din Dar mai avea popa Iancu o nădejde. Dan e
cap mirîndu-se. primit între clerici şi între cîntecele de biserică
Popa Iancu auzia şi el, cu ochii încruntaţi. i se vor deştepta gîndurî mai bune şi se va
„Ce-î asta, Mărio, spune-mi înţelegi tu ce-i trezi în el sufletul de neam chirotonit al Mun­
asta? Ştii tu cum mi se strînge mie inima? Să teneştilor. Şi tot va da Dumnezeu să fie bine.
vezi numai că n’are să fie bine. Eu ştiu că n’are Dan nu s’a împotrivit. A mers şi a îmbrăcat
să fie bine." vestmîntul lung preoţesc, ca ori care alt tînăr.
îl punea pe Dan să scrie, să copieze. îi De ce să nu-1 îmbrace ? Că doar’ acum e om
da pe-o zi muncă de patru zile. — „Dane, e mare şi trebue să-şi vadă de-o slujbă. — Dar
lipsă mare de scrisorile acestea. Vezi de le dă după o lună de seminar, popa Iancu primi o
gata că eu nu am vreme!“ îi venia de multe scrisoare scurtă de ia superioritate: „Fiul Dtale
ori gîndul urit să-l închidă pe Dan acolo în înainte cu două săptămîni ne-a spus că l-ai
casă să poată lucra. Punea cheea în broască, chemat acasă, fiind bolnav. Dacă eşti mai bine,
dar o scotea grabnic, părîndu-î par’că prea să vie cît mai în grabă în interesul lui".
copilăresc lucrul acesta. Popa lancu, citind scrisoarea asta, gemu
Şi Dan scria ce scria, dar de la o vreme caşi cînd 1-aî fi junghiat cu un fer ars prin
nu mai putea face nimic bine. Trecea preste inimă. Stătu apoi aşa ca înlemnit, în mijlocul