Page 14 - 1906-03

62 LUCEAFĂRUL Nrul 3, 1906.
aproape, dar vălul în loc să se subţieze, era va fi,— nu va şti nimic de toate acestea. Se va
tot maî gros pe ele şt nu mai putea deosebi uita la fata aceea cu ochii negri, cu faţa albă
nimic. Chipul lui Dan se perdu şi el întunecat şi va gîndi că altă lume nu maî este. Va suferi,
pintre celelalte. Val, şi chipul acesta gîndia el căci nici nu le va auzi — batjocurile străinilor,
să-l vază odată luminos cumu-î sfîntul soare. şi lui îi va fi de ajuns că poate s’o vadă pe
Nu ştia nici maî înainte ce are să fie, dar sim- EUa. O, ba nu! Dan nu va suferi asta. Dacă
ţia că odată va fi lipsă de oameni, de oameni ar suferi-o, n’ar maî fi vrednic să se gîndiască
luminaţi la minte, cu inima înflăcărată. Că va Iancu la el, şi iată că se gîndeşte! Se gîndeşte
fi lipsă de bărbaţi, cari să strîngă la pept un şi i-e teamă sâ nu i se întîmple ceva, cum a
neam necăjit. pornit aşa de capul lui în lume. Săracul Dan,
Ce vor face ei? Popa Iancu nu ştia că ce că tare trebue să-i fie arsă inima. Altfel cum
vor face, dar simţia că vor trebui să spele o şi-ar putea închipui lancu, ca feciorul lui, care
batjocură de veacuri. Şi iată, el a vrut să-i dee e aşa de cuminte, să se gîndiască la trăinicia
lui Dan o creştere aşa cum şi-a gîndit-o el. (jragosteî lui cu o fată din aşa neam. Nu, nu,
A văzut Dumnezeu cît a fost de curat gîndul e un foc aprig, dar un foc care trece. Numai
lui. Şi iată, limba aceea străină l-a apropiat de nu l-ar arde pe săracul Dan, pînă se va
de-o fată care a nimicit tot ce a zidit el în scăpa de el.
mintea lui de atîţia amar de ani. Bine a zis Dimineaţa spuse tot şi preutesei, care ră­
preuteasa: Las’ băiatul, vezi că nu trage să mase înlemnită. Bocet.le ei n’au încetat cu
meargă în străini! Dar preuteasa nu ştia ni­ săptămînile. „Săracu Danu ei, ce va fi cu el ?
mic. Ea a putut zice astfel. Şi totuşi, era mai Pe unde va durmi ? Cine i-a spune o vorbă
bine de lăsa după ea. Unde se va fi dus acuma bună ?“
Dan ? El va rătăci iac’aşa prin lume, se va Cătră sărbătorile Crăciunului, Dan le scrise
pierde! Cine ştie ce se va alege din el. Şi nu o carte lungă şi duioasă de au plîns şi popa
va mai şti ninie că e feciorul popii lancu. Cu şi preuteasa ca doi copii cînd au citit-o. Să
cît se gîndia mai mult la Dan, popa se poto- nii-i ducă nici o grijă, că cu el e bine. S’a în­
lia: Cînd îl vedea cum a fost în anii din urmă, scris la drepturi şi scrie într’o cancelarie. Nu
îl cuprindea o milă şi o iubire gingaşă. Săracul duce nici o lipsă. De Ella amintia numai atîta
Dan, că mult a suferit el. Mult şi nu ne-a spus o că poate s’o vadă în toată ziua. Preuteasa s’a
vorbă legănată. Nu, că vedea că pe mine mă mai liniştit; popa încă părea mai senin.
doare. Dar am eu dreptul să stau în calea Dar trecură sărbătorile Crăciunului, a Paştilor,
inimii lui? Cîteodată îmi pare că-1 am, cîte- trecu vacanţa de vară şi Dan nu maî venia
odată nu. Şi asta e! Să nu ştiu de am dreptul acasă. Scria că e cuprins mereu cu scrisul în
sau ba. cancelarie şi că nu poate veni.
O viaţă întreagă de chinuri i se desfăşura Iancu, cum era preot, ştia că tot ce vine dela
apoi. Ce va zice lumea de Dan ? Tot vor afla Dumnezeu vine. A rămas cu o durere mare în
odată că nu a venit acasă. Se va întîlni el suflet, care însă izbucnea foarte rar. Gospodă­
— popa — cu pretini de-aî băiatului şi-l vor ria lui mergea strună ca şi maî ’nainte, şi părea
întreba: „Părinte lancule, Dan pe unde se mai de multe ori mulţumit cu sine. Dar nu maî
ţine ?“ — Şi el va sta cu gura încleştată şi nu mergea nicăiri. Rar în oraş cîteodată, cu tre­
va şti ce să răspunză. Şi la vr’o petrecere de buri grele. Şi atunci i se părea că domnii de
vară vor întreba fetele : „Dan de ce n’a venit ?“ pe-acolo se uită cu ochi cercetători la el şi că
şi el îşi va întoarce într’altă parte ochii uzi de vreah să-l întrebe ceva. Popa trecea repede pe
lacrimi. Cunoscuţii lui, ai popii, îi vor zice: lîngă ei, dar i se părea că aceia rid despre-
„Nu ţi-am văzut de mult feciorul, pe uride-1 ţuitor dupăce a trecut. — Simţul aceasta
mai porţi la şcoli ?“ Şi el îşi va pleca privirea urmărea şi acasă. Aci însă totuşi se simţia ma
ca un vinovat şi se va îngălbeni ca pămîntul. tare. Numai cînd trecea cineva — vr’un domn —
Ce? odată tot va trebui să ştie lumea! — Şi prin sat, şi nu se abătea pe la el, atunci îşi
Dan, acolo departe — între străini pe unde simţea întreagă umilirea. Iar durerea adîncădi 11