Page 15 - 1906-03

Nrul 3, 1906. LUCEAFĂRUL 63
suflet i se răscolia numai dupăce se aprindea vineţi. Domnişoare, cu părul mincinos şi cu
lampa. Şi tot umplea păhărele — pentru el şi obrajii văruiţi. Veniaii cînd unii cînd alţii pe
pentru oaspe. Atunci i se părea că nu a uitat la baroniţa, de multe ori cînd era şi Dan pe
nimic din tot ce gîndia odată, şi să nu fi fost acolo, şi atunci nu-şî mai afla stare pe scaun.
preuteasa să-l îmbune, cine ştie ce-ar fi gîndit Ce au mutrele acestea cu Ella? Sînt aşa de
străinul de voi bele popii. departe de olaltă cum e cerul de pămînt. Şi
în răstimpuri, cînd vedea că Ella rîde cu hohot
III. de glumele uşoare ale acestora, simţia par’ că
Soarta lui Dan era hotărîtă, căci Ella ar fi ceva rece i se apropie de inimă.
murit chiar numai la gîndul că trebue să se des­ într’o sară s’au adunat la baroniţa multe din
partă de el vr’odată. l-a scris numai atîta că-i rudenii. Era sărbătoare mare pentru bătrîna sara
bolnavă, c’ar vrea să-l mai vadă, şi Dan a aceea: mîne era ziua naşterii Ellei. Intre pa­
pornit fără să se mai gîndiască. Şi într’adevăr, hare voia bună crescu deodată. Ella, într’o haină
era bolnavă, se ofilia văzînd cu ochii şi baro- albastră, părea că nu umblă ci pluteşte prin
niţa nu mai ştia pe ce lume e. Cînd a sosit casă. Dan avea aşa o voe cum nu avuse de
Dan, l-a îmbrăţişat ca pe copilul ei, şi in două mult. Glumia acum cu oamenii aceia pe cari
zile i-a aflat o cancelarie de advocat foarte mai inainte nu-î putuse suferi. Ochii-i luminau
bună. Putea să trăiască bine Dan şi în toată ca două diamante negre, înlăcrimate. Cu ru­
după amiaza trebuia să vină la Ella. Lumea în deniile fetei vorbia caşi cînd ar fi fost neamuri
care trăia Dan acum nu-î mai cerea să se gîn­ de-a popii Iancu, şi-i creştea simţirea că a
diască. Nu s’a gîndit nici la ceea ce a tăcut, trăit foarte de mult între oamenii aceştia, că
nici că ce va urma de aici încolo. Simţia nu­ e acasă între ei. Cînd se gîndia că mîne va fi
mai că e bine aşa, nespus de bine. In toată logodna luî cu Ella, fără să vrea îi veniau în
după amiaza sărespire viaţa de care are lipsă pînă minte crîmpee din viaţa luî, chipuri din copi­
în după amiaza următoare. încetul cu încetul lărie, dela ei din sat. Dar le vedea aşa de
i se întăria simţirea că în lumea asta nu există şterse, încît ochii nu i se puteau opri mult asupra
nimic afară de dragostea lui. Nu-i venia nici lor. Ce-a trăit el pînă acum ? Nimic, numai
odată în minte viaţa lui trecută, nu-şi mai aducea de-aicî încolo se va începe pentru el adevărata
aminte de sat. Abia cîteodată îi răsăria chipul viaţă.
părinţilor. Dar aşa de şters, încît îl uita foarte Veselia curgea tot mai adîncă, răscolind ho­
în grabă. Vor trece cîţiva ani, s’a face advocat, hote de rîs, doamne ce hohote! Altădată fecio­
şi atunci nu va fi nici o piedecă s’o poată lua rul popii Iancu şi-ar fi astupat urechile şi ar
pe Ella. fi scrîşnit din dinţi. Acum rîdea şi el cu ceia-
Vacanţele nu le petrecea în cancelarie cum lalţi. Aşa căţră miezul nopţii, rîsul se conteni
scria acasă. Mergea cu fata şi cu mamă-sa la şi oaspeţii îşi întoarseră capetele spre un domn
băi şi prin străinătate. Viaţa luî de trei ani tînăr, vestit de bun povestaş şi glumeţ. Nu zisese
de zile l-a schimbat de nu ai mai fi cunoscut mai nimic în sara aceea pînă acum. Ce va
pe feciorul popii Iancu. Să fi venit acum în spune ? O întîmplare petrecută în zilele aceste în
sat, oamenii s’ar fi uitat miraţi după el: „Oare oraş. Se preumbla acum de curînd cu nişte
ce domn să fie acesta, măi dragii mei ?“ Dar pretini. Intr’un colţ de stradă văd doi oameni
luî nu-î da prin gînd, căci părea că nu se mai şi o femee, cum stau pierduţi, ne mai ştiind în
gîndeşte la nimica. Dela baroniţa nu avea să ce parte s’o apuce. De cîndu-i pe lume nu a
sufere nici o umilire. Era un suflet împăcat, văzut atîta prostie tipărită pe faţa unui om. Ai
trecut peste apele tulburi ale măririi şi care nu fi zis că viaţa întreagă şi-au petrecut-o într’o
avea ochi să se mai uite la fată, aşa-î era de pădure întunecoasă, şi că acum miroasă cu nă­
dragă. Dar aveau rudenii pe cari Dan nici rile ’n vînt — ca selbătăciunile — să vadă în-
odată nu le-a putut suferi. Domni bătrîni, cu cătrău s’o apuce. El, povestaşul nu s’a mai putut
barba albă şi cu feţele pocite. Domni tineri, răbda să nu meargă pînă Ia ei, dupăce a vă­
cari pînă nu se dregeaii la oglindă, erau negri- zut că tot într’un loc stau. Căciulile se ridicară