Page 16 - 1906-03

64 LUCEAFĂRUL Nrul 3, 1906.
i se împară. Căci el, cînd a început aceia să
vorbiască, a simţit aşa deodată trei junghiuri
la inimă, de se îngălbeni ca pămîntul. Ochii
i se opriră la Ella şi nu şi i-a mai luat dela ea
pînă nu a isprăvit povestaşul. Şi iată, cînd au
hohotit ceilalţi — Ella încă a zimbit. Lui Dan i se
părea că i se apropie ceva rece ca ghiaţa de
inimă.
Din gluma aceea se porniră altele pe soco­
teala Valahilor. Bătrînii vorbiau despre cruzi­
mile acestor oameni fără suflet, povesteau cu
glasuri înălţate fărădelegile lor din răsmiriţă. E
un popor stupid şi chiar de-aceea e brutal. Ce
bine era odată cînd puteai plesni trupurile acelea
de bestii pînă ţîşnia sîngele, şi se zvîrcolia ca
un şarpe în ţărînă.
ŞtiaO toţi să spună cîte vr’o cruzime sau
prostie de-a Valahilor. Unul începu de capii
revoluţiilor româneşti. „Au fost tâlhari de codru !
Şi nu le-a săcat nici acum de tot sămînţa!"
Rîdeau sau vorbiau cu glasuri potolite deşer-
tînd paharele. Şi nu se afla un singur om, care
să spună o vorbă bună de oamenii aceştia,
Oscar Spăthe: Pescar. nime care să spună un cuvînt de apărare.
Dan simţia că tot mai tare îi încleaştă inima
din cap şi părul lung, uns, luci la soare, l-a
întrebat că cine-s şi ce caută? Şi bărbaţii şi o mînă de ghiaţă. Era alb ca peretele şi ochii
femea au început să vorbiască toţi trei deodată, îi ardeau, de nu te-aî fi putut uita la ei. Nu
se mişca însă de pe scaun. Din cînd în cînd
făcînd semne neisprăvite cu mîna. Au venit şi
pretiniî lîngă el şi-au rîs să moară, cum oamenii părea că valuri mari îi umflă pieptul şi atunci
privia cu ochi rugători la Ella. Părea că aşteaptă
aceia nu-şî niaî gătau poveştile, deşi vedeau
că nu înţelege nime nimic, decît o vorbă numai: să spună ea o vorbă de apărare. Dar n’a spus.
Ardeal. Şi de-odată i s’a luminat şi a văzut că ăştia Nu, ci a rîs şi ea în rînd cu ceialalţi, uine-
zîndu-şi ochii negri. Cetise şi ea cine ştie pe
nu pot fi decît nişte valahi. Se mira el de ce
le joacă dobitocia din ochi şi din faţă. l-au unde o glumă batjocoritoare, despre Valahi, şi
0 spuse cu faţa luminoasă.
făcut să se urce într’un electric, să mai rîdă
lumea puţin. Dar n’a rîs, căci iată a doua zi Lui Dan i se păru că s’a frînt ceva în el,
gazetele scriau de-un scandal petrecut pe elec­ simţia că mîna aceea rece atît i-a strîns inima
tric. Ci-că doi valahi au bătut pe conductorul pînă i-a făcut-o numai cît un glonţ. I se păru
electricului, fiindcă acesta i-a tot întrebat că apoi că prin casa întreagă începe să bată un
unde merg, dar ei n’au răspuns nimic, ci s’au vînt, ce-1 izbeşte puternic în faţă. Părea că
plimbat de cîtevaori dela o staţiune la alta. împrăştie şi părea că aduce ceva vîntul acesta.
Cînd acesta le-a cerut bani şi nu voia să-i Iar lumea începu să se învîrtă cu el şi cînd
lase să se coboare, i-au tras acolo în faţa lumii 1 se păru că acum se cufundă, gemu odată,
o sfîntă de păruială, de se strînsese lumea. Po­ de rămaseră cu toţii încremeniţi.
liţia i-a dus pe toţi trei la răcoare. „Ce-î, Bubi ? Ce-i cu tine, dragă! Uite cît
„Deştepţi oameni, frate 1 Să prinzi iepuri eşti de palid. Ce te doare, scumpule? Vai mamă,
cu ei!“ zise cineva. Şi rîseră cu toţii din inimă. vină că moare Bubi!“ Ochii lui Dan priviau
Cum, şi Ella a rîs? Zimbit-a oare, sau i s’a nemişcaţi, arşi de o durere mare. Cînd îşi
părut numai aşa lui Dan? Nu, nu a putut să ridică privirile la Ella, aceasta nu putu să zică