Page 18 - 1906-03

66 LUCEAFĂRUL Nru! 3, 1906.

fost făcute să se ’ntîlniască." Dan rămase un îl învăluia cu o privire prin care vedea un su­
răstimp pe gîndurî: ce să-i scrie Elleî? Mai flet aprins, desfăcut par’ că de trup, care în
avea el să-î scrie ceva? Nu avea. Şi cum i-ar toată clipa poate să porniască într’un avînt mă­
şi putea scrie acum ? reţ, să nu se mai întoarcă.
Popa Iancu îndată ce primi telegrama, eşi „Simţiam eu, frate, că tu nu vei putea su­
furtună pe uşe, rupse căpestrele cu cari erau feri nici o umilire. Gîndul acesta a ţinut sufle­
legaţi caii în grajd şi-I îmbrăcă în hamuri pînă tul în mine. Măi, Dane, mă, ce crezi tu, ce ar
ai număra zece. Se urcă în trăsură şi-î arse fi fost de nu te mai întorceai ? — la, ar fi trecut
din pleasna de fuior. Dar la poartă caii se ele odată şi zilele ce le mai aveam de traiu!
opriră deodată, frămîntînd pămîntul. Popa-î Cine ar fi ştiut dintre noi atunci: ce e viaţa?"
înfioră să sară în două picioare. Preuteasa Ma- Popa se frămînta pe scaun şi nu se putea
ria eşi speriată în pridvor. „Pentru Dumnezeu, aşeza bine.
lancule, ce te-a apucat? îmi vine să-mî fac „Drept aî, Dan! Asta din sufletul meu a
cruce! Ce-î cu tine, lancule? Undeaî de mers eşit. Sîntem şi noi cineva în lumea asta. Şi nu
cu căruţa ? şi-a mai bate nimeni joc de noi. Acum să ştii
— Vine Dan, Mărie, astăzi vine ! că eşti om, Dane! Bea, frate, să bem paharul
— Vine? Atunci mînă, părinte, mînă în grabă!“ acesta iar în sănătatea ta.“ Şi el ciocnia, caşi
Numai peste cîteva clipe au băgatde samă că cînd ar fi vorbit cu un străin: „Să trăiască
poarta e închisă. Căruţa a trebuit dată înapoi Dan, la mulţi ani să trăiască !“
şi numai după aceea durui podişorul dela poartă. Dan durmi bine, după ce vr’o trei nopţi de
Barba popii flutura în vînt şi caii se umplură zbucium îl storseseră, caşi cînd ar fi zăcut patru
în grabă cu spume. luni pe coaste. în zilele următoare, încetul cu
Cînd sosi şirul lung de vagoane, cum tre­ încetul i s’au luminat şi cele din urmă ascunzişuri
cură puţin de gară, popii i se păru că nu întunecate ce i-au rămas în suflet. în aerul în-
vreau să se opriască şi începu să alerge după vietor, sub bolta albastră de cicoare, obrajii
ele. Cînd se coborî Dan, popa Iancu l-ar fi lui începeau să se rumeniască. Zicea de multe
cunoscut dintr’o mie, deşi nu mai era Dan cel ori cu ochi umezi: „Vai, mamă, cît e de bine
de odată. Nu l-a sărutat, nu l-a strîns în braţe, acasă!“
ci strîngînd mîna băiatului ca într’un teasc de Dar n’aQ trecut trei săptămînî şi Dan căzu la
fer, i s’a uitat drept în ochi: „Aî venit, Dane ? pat. Se usca văzînd cu ochii şi părea că-l
Era să mori acolo prin străini! Bine ai făcut, cearcă nişte junghiuri pe la piept. Noaptea
Dane, bine-aî făcut. Nu te teme, Dane, va trece durmia foarte neliniştit şi-şi aducea aminte de
tot. Ajută Dzeu.“ multeorî de chipul Elleî. Ce va fi gîndit fata
Căruţa porni într’o goană şi mai nebună. aceea, cînd el a părăsit-o în ziua logodnei?
Aî fi zis că la mijlocul drumului caii vor tre­ Bine, dar ce drept mai avea să se gîndiască ?
bui să plesniască. Popii i se păru că a furat Nu şi-a bătut ea joc de Dan, nu a rîs ea îm­
o comoară scumpă şi aleargă să o ascundă preună cu ceialalţl? Dar dacă el nici prin minte
acasă cît mai curînd. Din cînd în cînd îşi da nu-î va fi trecut că-l va supăra? Putea el să
peste umăr barba mare: Dan era tot în căruţ! Şi creadă, că Ella a rîs din răutate? N’a avut
Iancu ardea cu pleasna de fuior iepele pe spi­ el vreme să-î cunoască sufletul ? Nu i-a rămas
nare, pe şolduri, de părea că le sînt întinse lui pînă în sara aceea impresia ce-a avut-o mai
sfori pe sub piele. întîî cînd a văzut pe Ella: că e un înger? —
Popa a tras în sara aceea o cină pînă după Şi din zbuciumul de gîndurî, i se limpezia tot
miezul nopţii. ÎI spunea preuteasa: „Las să mai tare unul: Ella e nevinovată. Şi-atunci
se culce Dan. Ce, atîta amar de lume cît a simţia o durere, pe care n’o mai simţise nici­
venit, l-a zdrobit cumu-i măru ! odată în viaţa lui: i se părea că din inimă
— Ba nu! Ce ştii tu! Aşa-i, Dane, că nu îi şopteşte un glas plin de durere: „Dane,
eşti ostenit? Spune numai, Dane. Spune, frate, asfa e dragostea ta? Vrednic eşti tu, că fata
ce sfîntu, doar nu te vei fi ostenit." Şi Iancu aceea şî-a oprit odată ochii la tine ?“ —