Page 19 - 1906-03

Niful 3, 1906. LUCEAFĂRUL 67

Ş> luî Dan îi venia să strîngă, să se înăduşe De cînd a primit scrisoarea pînă la plecare,
cu perinde din pat, să înţepeniască deodată, să Dan era voios ca un copil, căruia i-aî dat o ju­
nu maî simtă nimic. cărie plăcută. Ella e tot aşa de bună şi curată.
P^euteasa atîta i-a meliţat popii, pinăce lancu Se minuna preuteasa, se ciudia şi popa şi amîn-
a fost silit să meargă după un doctor. doi se gîndiau: „în sfîrşit s’a întors băiatul pe
Acesta făcu o faţă îngrijorată şi-T spuse popii calea cea bună.“ Dar în ziua plecării părea că
între patru ochi: „Părinte, e primejdie. Poate i-aii luat cu urina bucuria lui Dan. Privia cu
să fie atăcat în toată clipa de boală de pept. nişte ochi pe cari nu i-a mai văzut popa lancu
E din cale afară prea agitat, de nu se mai scapă în viaţa luî: se mestecase în privirile acelea
de ferbitiţelî.“ duioşie, teamă, întrebare, învăluite într’o ceaţă
lancu privi încruntat la doctor: „Ce primejdie, de durere. De ce se uita Dan aşa de mult la
doctore, ce primejdie? Las’ că-i trece, ştiu eu scrisoare, la preuteasă, la icoanele din casă?
că are să-i treacă. Ce ştii Dta !“ Doctorul porni N’a mai văzut el scaunele şi paturile? Uite,
mînios şi-î spuse că mai mult să nu-1 cheme pînă şi scăuneşul cu trei picioare, în care me­
la casa lui. stecau mămăliga, încă îl ridică, priveşte la el
Şi drept avuse popa lancu. Dan se ridică şi-l pune iar jos. Apoi din grădină era să nu
din pat şi se întremă în curînd. Făcea plimbări mai vină. Şi cînd venia se vedea bine că şi-a
lungi pe cîmp, prin păduri şi cînd venia acasă, şters ochii de lacrimi.
preuteseî i se părea că-i tot mai frumos. Bun O despărţire aşa de duioasă nu le-a făcut
e Dumnezeu, va maî trece şi vremea pînă la Dan niciodată.
toamnă şi atunci Dan va pleca să-şi urmeze „Sărut urina, mamă, şi să mă ierţi...!“ Preu­
drumul acolo unde l-a lăsat: să se pregătiască teasa izbucni în plîns.
pentru chirotonire. — Acuma să-l vadă fetele „Să mă ierţi şi dta, tată. Te-am supărat mult
din jur, Doamne, ştiu că şi-ar scoate vorbe rele, în viaţă!“
de să umpli o ţară cu ele. Numai iacă, Dan Popa rămase cu ochii mari, deschişi.
nu vrea să meargă la nici o petrecere. Las’ „Cum vorbeşti tu, Dane, cum să te iert? Te-am
numai, pînă va intra intre oameni! l-a veni luî iertat de mult, frate."
voia atunci. Dan se sui în trăsură, dar acolo îl podidiră
Popa se linişti şi aştepta să vină odată Sep- lacrimile.
tembre. lancu, dacă ar fi fost după el, nu i-ar „Auzi, Dane, auzi, copile. Las’ nu merge azi.
mai fi amintit lui Dan nimic, că ce are să facă. De ce să pleci cu atîta inimă rea? Nu-i grabă,
Era bărbat acum şi ştie el ce face. Dar preu- ştii, azi nici nu e comunicaţie directă. Trebue
teasa vrea să aibă cît mai în grabă o noră în să aştepţi într’un loc 6 ceasuri. Ce-i face tu
casă. — Şi feciorul eia hotărît să meargă acum acolo, Dane ? Las’, pleci mîne şi nu aştepţi nici-o
pe drumul pe care i-1 vor arăta părinţii. — jumătate de ceas!
înainte de plecare însă, lui Dan îi sosi o scri­ — Mă duc acum, tată, las’ că mă duc. Mină,
soare. A luat-o dela cancelarie şi aşa acasă nu Gheorghe!“
ştia nime de epistola asta. Dan cunoscu litera Gara nu era departe, şi Dan a plecat după
măruntă şi-l cuprinse un tremur nervos. „Nu ojina cea bună. Cît ce se depărtă de casă,
vreau, Bubi, să te supăr. Dacă-ţî place ţie aşa, sluga trebui să lase caii în pas, căci Dan
fie. Tu vei ti fericit. Dar pentru Dumnezeu, părea că vrea să-şi iee rămas bun dela
atîta poţi face şi tu în lumea asta pentru mine: toate casele, dela toate hudiţele din sat. —
vino, să ne mai întîlnim odată. Numai odată să Doamne, ce case frumoase. Străluciau de albe
te maî văd. Nu vor fi neamurile la noi. îţi pro­ şi o mîndrie părea că se desprinde din orice
mit... Dar de nu vei voi să ţii nici atîta samă, casă şi curte largă. Şi uite, pe la portiţe ce mai
Doamne, nu ştiu ce va fi atunci. Te-aştept, bulgări de copii: să-î frîngi în genunche. Unde
Bubi, să ştii că te-aştept. Să-mi spui, că nu a maî văzut Dan aşa odrasle? Şi a umblat şi
poţi veni pînă peste un an, pînă atunci aştept. prin ţări streine. — Femeile bătrîne pe la por­
Numai să ştiu că vii!“ tiţe, cu furca în brîul de lînă, să vie un măestru