Page 20 - 1906-03

68 LUCEAFĂRUL Nrul 3, 1906.

mare să le vadă şi-apoi să uimiască lumea cu cînd ar vrea să adoarmă. Românul pe lîngă
tablourile sale. Şi uite, carul acela, cu doi boi car, cu biciul pe umăr, se leagănă şi el în mers
ce se leagănă în mersul domol, pare că de-a domol. Iată acolo, în lunca aceea, a fost otava
dragul să te întinzi pe finul de pe leasa lui, mai mare, că acum o strîng în mici căpiţe flă­
să-ţi vie somnul, şi numai din cînd în cînd căii, pe cînd fetele tot păşesc după greblele ce
să-ţi ridici puţin capul şi să zici ridicîndu-ţi aleargă harnice. E atîta sănătate şi atita viaţă
pălăria de pe ochi: „Cea, Pâun!“ Lunciie cu în tinerii aceştia şi aşa frumseţî găseşti între
otava moale, deasă, pare că te chiamă să te ei, cum n’a văzut Dan în lumea pe unde a
coborî din căruţă şi să te plimbi pe lîngă ele, umblat el.
odihnindu-ţî privirile pe covorul verde. — Şi Feciorul popii lancu se uita la toate acestea
iată aici pe priponul acesta, aici e mai bine, caşi cînd nu le-ar mai fi văzut nici odată. Pri­
că de aici se vede tot. Dan nu se mai putu veşte şi nu se mai satură. Cită frumseţă, Doamne,
răbda. şi cită sănătate. Ştii, să stai totdeauna cu frun­
„Las’, Gheorghe, las’ să mai stee, să mai tea ridicată, cînd te întreabă cineva: „Ce naţie
răsufle caiî!“ eşti?“ Şi el unde merge-acum ? ... între cei cari
Gheorghe nu putea înţelege cum să răsufle, au vorbit aşa de batjocoritor despre viaţa lui.
cînd abia au făcut cîţiva paşi, abia au eşit Acolo unde îi vor zice iar Havasi, să nu mai
din sat. ştie nime, că de unde a venit. Lui Dan îi trecu
Satul de aici nu se vedea, numai unde şi un fior rece prin tot trupul. Ce să caute el între
unde albind, ca pete de var printre pomi. Dacă oamenii aceia? Ce rost are viaţa lui acolo?
ştiai încătrău e biserica, puteai să bagi de Pricep ei ce-î frumos şi bun în lumea asta?
samă şi clopotniţa neagră. Dar chiar să priceapă, ce urmează de aici ?
Soarele se apropia de sfinţit şi umbrele dea­ Nimic. Pentru oameni faţă de cari nu au decît
lurilor cădeau uşoare şi moi. Răcoarea se cobo- dispreţ, de bună samă că nu vor face nici un
ria din înălţimi, făcînd să fie văzduhul şi mai bine. Dar tu care ştii ce plăteşte tulpina de
curat. Bolta ceriului albastră părea mai groasă, unde ai pornit, care cunoşti durerile, idealurile
spre miazăzi se răzima de munţii fumurii. în unui neam, să te închizi într’o cetăţile şi să
oprit păşteau vitele albe, dăngănind din cînd nu mai eşî de acolo ? Nu, nu, sufletul tău, Dane,
în cînd clopotul vr’un bou împungaciu ce mer­ e cu mult mai larg, cu mult mai adînc! Ţi-a
gea în frunte. Caprele pe măgură, înprăştiate răsărit în cale o femee, ai iubit-o, o iubeşti şi
printre spini, le ciuguliau frunzuţele, furnicînd acum, dar iubirea asta vezi bine că te smulge,
neastîmpărate. în răstimpuri se ridicai! în înăl­ te înstrăinează de acolo, unde ai putea să tră-
ţimi mugete de vaci, ce tot dau să scape din eştî. Vai, Dane, aceea nu-i viaţa ce ţi-ai închi­
ciurdă acasă. Şi mai rar răsună boncăitul mî- puit-o tu mai nainte: să te retragi într’un colţ
nios al taurului. De pe coaste şi din văi venia de lume cu femeea pe care o iubeşti şi să nu-ţî
glas de fluer. Melodii frînte, nepotrivite dela mai pese de nimic. Vezi tu bine, cum ţi se ridică
copii ştrengari, ce acum se învaţă să zică, şi peptul cînd priveşti peste sat, peste hotar, sus
melodii pline, unduioase, pline de fiori, din flue- în înălţimi, departe la munţii vineţi. Aceste
rile tinerilor la cari le mijeşte mustaţa. Ca într’o toate te cunosc, mâi Dane, ţi le-a dat Dzeu ţie
biserică largă, sonoră, plîngea sufletul îndurerat, ca aici să-ţi areţi vrednicia vieţii. Cine ştie dacă
viu, al doinei. nu a rîs şi Ella atunci din inimă ca şi altele ?
„Bade, de dragostea noastră Aşa-s femeile, uşoare. Dar, măi Dane, un băr­
O ’nflorit doî pomi pe coastă, bat nu se lasă să-l poarte o femee de mînă!
O ’nflorit şi s’o uscat... Ce să cauţi tu în negura aceea vecinică, în
Dragi ne-am fost, şi ne-am lăsat."
furnicarul acela de oameni trecuţi înainte de
Pe drum treceau care cu fîn, aşa de frumos vreme? Să colinzi iar străzile, ca să găseşti o
încărcate de părea că le-ai pieptenat. Şi de casă ?
asupra sulului, de lîngăjgluga albă, răsăria cîte Dan se frămînta aşa cu gîndurile, pe cînd
un cap bălan de copil, clătinîndu-se încet caşi sluga se uită la el uimit: oare de ce nu mai