Page 10 - 1906-04
P. 10
* v
'jfefî
82 LUCEAFĂRUL Nrul 4, 1906.
I se păruse oare, ori birăul zimbise atunci negură deasă vedea flacăra gălbue a felinarului,
aievea cu răutate, pe sub mustaţă ? cum se zbate, în tactul trenului. Aţipia în răs
Cum se gîndia acum, i se desluşia din ce timpuri, deschizînd din cînd în cînd ochii tul
în ce mai mult ideea, că birăul îl lua de o buri, ducîndu-şi instinctiv mina la hîrtia din
vreme încoace peste picior. şerpar...
„Cuminte om birău, îşi zicea el, mai cuminte Tînărul doctorand, Gheorghe şi el, sta în
decît mine ... Numai acum bag eu de samă vremea aceea plictisit în fundul unei cafenele.
de ce ridea aşa pe sub mustaţă“... Tovarăşii lui de chefuri, erau rezlăţiţi pe la
Felinarul dela haltă apăru la cotitura dru biliarde şi el sta singur cu coatele pe masă,
mului, ca un ochiu însîngerat. Bătrînul se trezi cu cîteva sticle de bere goale înainte-i.
din vălmăşala gîndurilor, rămînîndu-î unul sin „Ferencz, mai adă una!“
gur statornic : Ţalul se învîrti în călcîi, făcînd un gest bie
„De-oî vedea că-şî bate joc de mine. ce mai tului piccolo, care aţipise într’un ungher, în
sfinte pălmi am să-i ard, ticălosului! picioare, proptit de părete.
In cupeu era o căldură şi un năduf de ne Cînd duse păharul la gură, zimbi unui ca-
suferit. El îşi trecu mina peste frunte, aşternu merad, care-î gesticula în oglindă.
sumanul sub el şi scoase din traistă, să îmbuce Ce avea el de era aşa făr de chef seara aceea ?
ceva. Mînca încruntat, fără să-i pese de ceia- Bătrînul nu-i scrisese de mult, paralele erau
lalţi tovarăşi de drum, cari făceau mare gălăgie pe sfîrşite : asta era adevărat. Dar pentru atîta
vorbind pe tăuţeşte, trecîndu-şi dela unul la lucru ?...
altul sticla cu vinars. Intr’un tîrziu, dupăce trase Altceva era, dară. Nu-î mai eşia din cap
cîteva înghiţituri din plosca, care nu-i lipsia ştirea ce-o auzise de cu seară, că Nicu Pădu-
nici odată cînd era la drum, se mai domoli. reanu se promovează, ca poimîne. Dobitocul
Pufăia mai împăcat din lulea, gindindu-se că acela de Nicu! Ar fi luat venin, că n’are să-l
ce face feciorul lui acuma. Cine ştie ! O fi chiar vază nici odată cu diploma în mină. In liceu
la carte, o fi poate chiar bolnav, cum i-a scris! era în urma lui cu vre-o 3—4 ani; ma
Cu ce ochi se va uita la el cînd s’a pomeni turitatea o repetase şi o cîrpise de vre-o
că-î intră în casă, cu noaptea ’n cap. „Vai, cîtevaorî şi iată-1 acum — doctor! Rîse în
tată dragă, d’apoî ce-aî gîndit să vii d-ta la fundat, cu amărăciune.
mine ?“ El va întoarce vorba, va încerca el După ani de zile, pentru întîia oară se gîn
ceva, că a venit numai aşa să-l vadă, să-i aducă dia iarăş serios şi era neîndestulit cu sine
bani, că nu s’a mai putut răbda... însuş. O mîhnire vagă îl copleşi...
Îşi aducea aminte de înţelesul lor de demult. Îşi amintia de gluma proastă ce i-o spusese
Feciorul îi povestia de bucuria ce va avea-o un prieten :
cînd va isprăvi, si-l făcuse să-i promită, că va „Ce-î Ghiţă ? Eşti posomorit ? Ţi-e somn ?
veni şi bătrînul la el. Cu cită dragoste îşi în Ori ţi s’a trezit glasul conştiinţei? Bea una
semna bătrînul în calendar, cu slova lui tre mă, să adoarmă ticălosul!...“
murată, decîteori feciorul îşi schimba gazda, El tresări.
strada şi numărul casei. De cîteorî nu se visase In adîncul sufletului i se desluşia aievea
mergînd la el! Se vedea speriat la început în ceva, un colţ uitat şi părăginit. O pornire no
furnicarul acela de oameni — ficiorul nu-1 aştep bilă se zbătea în adînc să-şi ia zborul, fîlfăind
tase — privind cu spaimă în toate părţile, zădarnic din aripi...
pierdut... Deodată îi venia în minte, ca o idee Icoana tatălui-său îi răsări în minte, luminoasă
mîntuitoare: Calendarul. Făcea semn unei că şi blîndă, cu ochii scînteietori de focul unei
ruţe, şi fără să spună o vorbă birjarului, îi nădejdi, care n’avea să i se împliniască.
arăta adresa, unde avea să-l ducă ... Şi nici „Sînt un ticălos" ... îngînă el rece.
nu se apropia bine de casa aceea, şi feciorul Mai spusese el de multeori vorba asta şi
îl zăria din fereastă şi-î ieşia în cale ... rîdea cînd o spunea, dar acum sta rece şi
Ochii i se închideau de oboseală, ca printr’o întunecat.
