Page 10 - 1906-04
P. 10

* v
                                                                    'jfefî



            82                          LUCEAFĂRUL                   Nrul 4, 1906.

            I  se  păruse  oare,  ori  birăul  zimbise  atunci   negură  deasă  vedea  flacăra  gălbue  a  felinarului,
           aievea cu răutate, pe sub mustaţă ?  cum  se  zbate,  în  tactul  trenului.  Aţipia  în  răs­
            Cum  se  gîndia  acum,  i  se  desluşia  din  ce  timpuri,  deschizînd  din  cînd  în  cînd  ochii  tul­
           în  ce  mai  mult  ideea,  că  birăul  îl  lua  de  o   buri,  ducîndu-şi  instinctiv  mina  la  hîrtia  din
           vreme încoace peste picior.       şerpar...
             „Cuminte  om  birău,  îşi  zicea  el,  mai  cuminte   Tînărul  doctorand,  Gheorghe  şi  el,  sta  în
           decît  mine  ...  Numai  acum  bag  eu  de  samă  vremea  aceea  plictisit  în  fundul  unei  cafenele.
           de ce ridea aşa pe sub mustaţă“...  Tovarăşii lui   de  chefuri, erau rezlăţiţi  pe la
             Felinarul  dela  haltă  apăru  la  cotitura  dru­  biliarde şi el   sta  singur cu coatele pe  masă,
           mului,  ca  un  ochiu  însîngerat.  Bătrînul  se  trezi   cu cîteva sticle de bere goale înainte-i.
           din  vălmăşala  gîndurilor,  rămînîndu-î  unul  sin­  „Ferencz, mai adă una!“
           gur statornic :                     Ţalul  se  învîrti  în  călcîi,  făcînd  un  gest  bie­
            „De-oî  vedea  că-şî  bate  joc  de  mine.  ce  mai   tului  piccolo,  care  aţipise  într’un  ungher,  în
           sfinte pălmi am să-i ard, ticălosului!  picioare, proptit de părete.
            In  cupeu  era  o  căldură  şi  un  năduf  de  ne­  Cînd  duse  păharul  la  gură,  zimbi  unui  ca-
           suferit.  El  îşi  trecu  mina  peste  frunte,  aşternu   merad, care-î gesticula în oglindă.
           sumanul  sub  el  şi  scoase  din  traistă,  să  îmbuce   Ce avea el de era aşa făr de chef seara aceea ?
           ceva.  Mînca  încruntat,  fără  să-i  pese  de  ceia-   Bătrînul nu-i   scrisese de  mult, paralele  erau
           lalţi  tovarăşi  de  drum,  cari  făceau  mare  gălăgie   pe  sfîrşite  :  asta  era  adevărat.  Dar  pentru  atîta
           vorbind  pe  tăuţeşte,  trecîndu-şi  dela  unul  la   lucru ?...
           altul  sticla  cu  vinars.  Intr’un  tîrziu,  dupăce  trase   Altceva  era,  dară.  Nu-î  mai  eşia  din  cap
           cîteva  înghiţituri  din  plosca,  care  nu-i  lipsia  ştirea  ce-o  auzise  de  cu  seară,  că  Nicu  Pădu-
           nici  odată  cînd  era  la  drum,  se  mai  domoli.   reanu  se  promovează,  ca  poimîne.  Dobitocul
           Pufăia  mai  împăcat  din  lulea,  gindindu-se  că   acela  de  Nicu!  Ar  fi  luat  venin,  că  n’are  să-l
           ce face feciorul lui acuma. Cine ştie ! O fi chiar  vază  nici  odată  cu  diploma  în  mină.  In  liceu
           la  carte,  o  fi  poate  chiar  bolnav,  cum  i-a  scris!   era în urma   lui cu vre-o 3—4 ani;   ma­
           Cu  ce  ochi  se  va  uita  la  el  cînd  s’a  pomeni   turitatea  o  repetase  şi  o  cîrpise  de  vre-o
           că-î  intră  în  casă,  cu  noaptea  ’n  cap.  „Vai,   cîtevaorî  şi  iată-1  acum  —  doctor!  Rîse  în­
           tată  dragă,  d’apoî  ce-aî  gîndit  să  vii  d-ta  la   fundat, cu amărăciune.
           mine  ?“  El  va  întoarce  vorba,  va  încerca  el   După  ani  de  zile,  pentru  întîia  oară  se  gîn­
           ceva,  că  a  venit  numai  aşa  să-l  vadă,  să-i  aducă   dia  iarăş  serios  şi  era  neîndestulit  cu  sine
           bani, că nu s’a mai putut răbda...  însuş. O mîhnire vagă îl copleşi...
            Îşi  aducea  aminte  de  înţelesul  lor  de  demult.   Îşi  amintia  de  gluma  proastă  ce  i-o  spusese
           Feciorul  îi  povestia  de  bucuria  ce  va  avea-o   un prieten :
           cînd  va  isprăvi,  si-l  făcuse  să-i  promită,  că  va   „Ce-î  Ghiţă  ?  Eşti  posomorit  ?  Ţi-e  somn  ?
           veni  şi  bătrînul  la  el.  Cu  cită  dragoste  îşi  în­  Ori  ţi  s’a  trezit  glasul  conştiinţei?  Bea  una
           semna  bătrînul  în  calendar,  cu  slova  lui  tre­  mă, să adoarmă ticălosul!...“
           murată,  decîteori  feciorul  îşi  schimba  gazda,   El tresări.
           strada  şi  numărul  casei.  De  cîteorî  nu  se  visase   In  adîncul  sufletului  i  se  desluşia  aievea
           mergînd  la  el!  Se  vedea  speriat  la  început  în   ceva,  un  colţ  uitat  şi  părăginit.  O  pornire  no­
           furnicarul acela de oameni — ficiorul nu-1 aştep­  bilă  se  zbătea  în  adînc  să-şi  ia  zborul,  fîlfăind
           tase  —  privind  cu  spaimă  în  toate  părţile,   zădarnic din aripi...
           pierdut...  Deodată  îi  venia  în  minte,  ca  o  idee   Icoana tatălui-său îi răsări în minte, luminoasă
           mîntuitoare:  Calendarul.  Făcea  semn  unei  că­  şi  blîndă,  cu  ochii  scînteietori  de  focul  unei
           ruţe,  şi  fără  să  spună  o  vorbă  birjarului,  îi   nădejdi, care n’avea să i se împliniască.
           arăta  adresa,  unde  avea  să-l  ducă  ...  Şi  nici   „Sînt un ticălos" ... îngînă el rece.
           nu  se  apropia  bine  de  casa  aceea,  şi  feciorul   Mai  spusese  el  de  multeori  vorba  asta  şi
           îl zăria din fereastă şi-î ieşia în cale ...  rîdea  cînd  o  spunea,  dar  acum  sta  rece  şi
            Ochii  i  se  închideau  de  oboseală,  ca  printr’o  întunecat.
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15