Page 11 - 1906-04
P. 11

Nrul 4, 1903.                LUCEAFĂRUL                         83
        Ştia  el  bine,  că  mine  o  să  urmeze  tot  aceeaş   —  Vine, numai decît!“
      cărare,  care  te  duce  înainte,  fără  să  ’ntrebî   Cum  era  tirziu,  nu  mai  trezi  servitoarea,  ci
      unde  o  să  ajungi.  Mergi  zăpăcit,  beat,  nu-ţî   cobori  singur,  la  birt.  Chelnării  îşi  luau  pal­
      mai  pasă  de  nimeni  şi  de  nimic,  un  fulg  uşor   toanele  să  plece,  scaunele  erau  puse  pe  mesele
      purtat de vînt, o umbră de om lipsită de voinţă.  de  marmură,  şi  o  bătrînă  stropia  cu  apă  pode­
        „Cînd  oi  zice  eu  odată:  voiesc  ?  se  întrebă   lele murdare, să le măture.
      el.  O  să  vedem  mîne,  azi  sînt  prea  de  to   „Zece sticle de bere!“
      obosit...  Ferencz,  încă  o  sticlă  cea  mai  de   Cînd  se  întoarse  în  odaia  lui,  desmeticit
      pe urmă ...“
                                         puţin  de  răcoarea  dimineţii,  rămase  încremenit
        Tovarăşii  veniau  zgomotoşi  din  toate  unghe­
                                         pe  prag.  Prin  geam  revărsarea  rumenă  a  zori­
      rele  In  curînd  sticlele  goale  fură  date  la  o
                                         lor  se  amesteca  oarecum  straniu  cu  lumina
      parte şi masa se umplu din nou.
                                         gălbue a lămpii şi cu vălul gros de fum de ţigară.
        Gheorghe  bea  şi  el  din  greu,  urmîndu-şi
                                         Camerazii lui în învălmăşala aceasta aveau o în­
      gîndurile în tăcere.               făţişare  cu  totul  neobicnuită.  Erau  galbinî,  cu
        „Ştiu  eu  ce  e  ...  m’am  ticăloşit...  nu  mai
                                         ochii  scofîlciţi,  cu  mişcări  automate.  Ii  trecu
      am  putere  să  mă  ridic  singur...  trebue  să  dea
                                         un  fior  prin  trup,  zguduindu-1.  Abia  se  aşeză
      peste  mine  ceva...  o  zguduitură,  care  să  mă   la  masă,  se  simţi  iar  bine  ...  O  sfîrşală  cople­
      scoată  din  toropeala  asta,  o  nenorocire,  poate.
                                         şitoare  îi  trecu  prin  trup,  cînd  îşi  întinse  pi­
                             1
      Trebue să vină! Altfel sînt pierdut* !
                                         cioarele  sub  masă;  ce  bine  avea  să-î  cadă
        Dela  o  vreme  se  mai  învioră.  Avea  să  vină   somnul  !  Deocamdată  bani  avea,  norocul
      ceva,  negreşit  avea  să  vină,  să-l  scoată  din
                                         îl  ajuta  într’una...  Ce-î  mai  păsa  lui  „de­
      noroiu,  să-l  împingă  la  lumină,  ca  pe  un  copil
                                         ocamdată  ?“  In  sfîrşit  ce  avea  el  să-şi  sfarme
      mic, care nu ştie să umble.        capul  cu  viitorul...  are  să  vină  şi  vremea
        Unul dintre ei se ridică:
                                         aceea,  negreşit...  vreme  de  cumpăneală,  de  po­
        „Băieţi, facem un două-zeci-şi-unu ?
                                         tolire  ...  are  să  vină  vremea  de  muncă,  n’o  să
        — Facem, cum nu, dar nu aici!“
                                         stea  doar  aici  cît  e  veacul,  dar  de-o-cam-dată,
        Căzură  de  acord  să  joace  la  Gheorghe  acasă.   de-o-cam-dată...
      Era  şi  mai  aproape  şi  puteau  duce  şi  bere
      dela birtul din curte.               „Beţi,  feciori,  ca  dintr’al  vostru!"  rîse  el,  ridi-
                                         cînd paharul.
        Trecuse  de  miezul  nopţii,  cînd  se  aşezară  la
      cărţi, cu hotărîrea de a juca pînă cel mult la trei.  In  clipa  aceea  rămase  ca  trăznit,  cu  paharul
        începură  cu  puţin,  ca  din  petrecere,  pînă  se   la buze.
      pomeniră  fără  veste  luaţi  de  vîrtejul  patimii.   Se  ridică  ca  o  maşină  de  pe  scaun,  ducîn-
      Oamenii  respirau  mai  scurt,  gustau  cărţile;   du-şî mîna la frunte.
      s’auziau  izbituri  de  pumni  în  masa  grămădită   Visa el, ori era aievea ?
       cu monete de argint.                Bătrînu-său  intrase  pe  uşă  cu  desagii  în
        Gheorghe se trînti pe un pat, dormitînd. Auzia   spate,  rămînînd  încremenit  în  prag.  După  clipa
      ca  prin  vis:  „un  zlot...  banca...  trage-ţi,   dintîî  de  încremenire,  ochii  bătrînului  se  aprin­
       m’am  dus...“  şi  iarăşi  o  izbitură  în  masă,   seră ca de scăpărarea unui fulger.
       de zuruiau monetele de argint.      „De ăştia-mi erai, Gheorghe ?“
        Intr’un  tîrziu,  se  puse  şi  el  la  joc,  încălzin-   Nici  să  fi  trăznit  între  ei,  n’ar  fi  sărit  mai
       du-se  încetul  cu  încetul,  li  umbla  cartea,  minune   grabnic partneriî, care în cătrău.
       mare.                               Numai  Gheorghe  rămase  înlemnit  în  fruntea
        Grămăduţa  de  coroane  i  se  mări  văzînd  cu   mesii,  încercînd  zădarnic  să  scoată  o  vorbă,
       ochii  şi  cînd  puse  el  banca,  se  pomeni  că  gernînd cu un suspin apăsat:
       „retirează**  cu  o  sumedenie  de  bani.  li  aşeză   „Tată!
       în teancuri numărîndu-i: patruzeci-şi-trei de zloţi.  —  Ticălosule,  mă  !“...  şi  bătrînul  ridică  mîna
        „Nişte  beri  să  mai  vină,  măi  Ghiţă,  că  ne-ai  să  izbiască  —  căzînd  în  aceeaş  clipă  peste
       dus banii...                      masă.
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16