Page 21 - 1906-04

Nrul 4, 1906. LUCEAFĂRUL 9.1
scop moral poate avea o simphonie safl o sonată de- afară a combate o operă ca imorală judeeînd-o numai
cit de a îmbogăţi şijnălţa simţirea omului prin însăşi după impresiunea ce ar face-o asupra ţăranului.
cuprinderea bucăţii ? Se vor întreba zadarnic criticii Arta e morală prin însăşi principiul ei: înălţarea su­
noştri, conform teoriilor artistice, asupra „significaţiunei" fletelor ; de aceea nu există graniţe în alegerea subiec­
asupra „problemei ce vrea autorul să rezolve", asupra telor. Tot ceea ce intră în cadrul ei se înobilează, de­
„Concepţiunel lui despre viaţă." precum şi asupra „celor vine kalos k'agathos.
ce crede" 1 muzicantul; toate întrebările acestea vor ră- Numai într’un caz poate fi opera de artă imorală şi
mînea fără răspuns. Insă nu numai muzica ci şi ar- aceasta atunci cînd artistul vrea ca prin ea să răstoarne
chitectura, care în armonie de funcţiuni, de direcţiuni, morala. Cum s’a spus insă mal sus, că arta adevărată e,
de mişcări, părăseşte cu totul redarea obiectivă a lumei, naivă, nu trebuesă vrea nimic mai mult decît pe sine,— ori
lucrînd numai cu impresiuni abstracte ce nu pot cuprinde ce tinde Ia contra, e exclus din marginile ei ca artă rea
in ele binele sau răul — ele sînt mult mai sus. Acela sau „ne artă". A lupta în contra moralei prezente, aîncerca
care va porni să cerceteze arcliitectura cu convingerea, de a funda o morală nouă, toate acestea fac parte din do­
că arta e realizarea problemelor morale, acela va tre­ meniul ştiinţii şi nu din artă. Ştiinţa caută fundarea ade­
bui, sau să admită monstruozitatea că arcliitectura nu e o vărurilor generale prin judecata logică, pc cînd arta ex­
artă, sau că privirile sale asupra artei sînt prea strimte pen­ primă caracteristica unui caz particular pe care-l capătă
tru a cuprinde toate artele şi deci şi greşite. Pictura, prin intuiţie.
care redă faţa lucrurilor coloristic, strînsă ’n două di­ Din aceleaşi motive însă, trebue să se considere ca
mensiuni, ca şi sculptura, care perzind culoarea, cîştigă
anti-artistică şi predica morală, cerută cu atîta inzistenţă
întruparea ’n spaţiu, staă la aceeaşi depărtare, ca şi ce­
la noi. Artistul mare trebuie să aibă toată libertatea de
lelalte arte, de teoria moralizatoare. Născute ambele
a creia după felul Ini şi nu după norme hotărite, cari
din simţul pentru materie, formă, organism şi simetrie
totdeauna cînd au fost impuse aii dat naştere unei cre-
ele să mărginesc la suprafaţa lucrurilor în care e cu­ aţiuni mediocre şi temporare. Interesele unei ţări din-
prinsă toată expresiunea lor. Pictura e numai pentru tr’un anumit timp aii durată numai de-o clipă, altele
ochi -- subiectul fiind numai motivareaformeî — iar cînd noi năseîndu-se mereu ; şi atunci arta care-ar cuprinde
istorisirea, subiectul devine ţinta, atunci pictura decade. învăţăturile pentru acele interese, ar pierde după împli­
Pilde dă pictura Franţei din sec. XVIII, care sub in- nirea lor şi valoarea. Cind interesul pentru învăţătură
fluinţa lui Rousseau şi Diderot şi-a însuşit menirea de e scopul operil, atunci arta stă sub învăţătură, fiind de
a moraliza, perzind astfel caracterul propriu, pentru care mina a doua şi peritoare. Desigur insă, că arta care
există. Aşa decade in Franţa cu Greuze, în Anglia cu oglindeşte timpul în care s’a născut, va fi îmbibată de
Hogarth, iar în Germania cu mai toţi pictorii acestui timp
morală, dacă în timpul creaţiunii sale problemele mo­
pentru cari pictura nu mai exista decît ca ilustraţie a
rale aveau prioritate, influinţînd pe tot omul luminat.
literaturii. Cînd cenzura morală ar intra în cimpul aces­
Aşa e cu literatura scandinavă şi cea rusească. Piesele
tor arte reprezentative, atunci multe opere din cele mai
lui Bjornson dar mai cu seamă ale lui Ibsen au ca su­
mari, ar trebui să piară. Toate tablourile care repre­ biecte : conflictele morale din viaţa de familie sub ra­
zintă scenele biblice dela ispitirea lui Adam, beţia lui poartele civilizatiuniî de astăzi, îmbogăţite cu conflictele
Noe, Loth şi fiicele sale, Abracham primind pe Hagar intre gîndire şi voinţă a individului. De şi reflexele fier­
dela Sara, Iosif cu soţia lui Potifar etc., cît şi cele mi­ berilor între ce e bun şi ce rău, piesele acestea sînt artă
tologice care reprezenta pe Zeus cu Io, cu Danae, pe şi nu învăţătură. Din ele nu se poate extrage legea mo­
Leda etc., ar trebui să dispară împreună cu o bună parte
din tablourile holandeze cu kermessele desfrinate şi cu rală generală, fiindcă ele redau tocmai cazurile unice,
unde legea recunoscută nu ntaî are valoare; sfîrşitul
bacanalele din înflorirea picturii flamande. Şi cine ştie,
poate şi nudurile ar trebui nimicite din teama de a nu lor fiind condiţionat de logica artistică şi nu din tendinţa
de a arăta cum trebue făcut, safi cine face rău pate astfel.
fi dăunătoare moralităţii. Dar aceasta secerare a opere­ „Curentul nou" spune, (fără a fi verosimil) că Germa­
lor aşa numite imorale, nu s’ar mâgini numai la pic­ nia face cultura copiilor cu Ibsen. Dar ce moralitate s’ar
tură şi sculptură. Literatura ar perde şi ea jumătate din putea trage din „Hedda Gabler“ sau din Rosnwrsholm V
comoara ei. Şi cu toate acestea operile aii rămas fiindcă
subiectele chiar amorale sînt ridicate prin expresia ade­ Ar da o bună soţie şi mamă, fiica crescută cu teoriile
Norei? Ar mat căpăta cineva sete de muncă dacă „un
vărat artistică, peste judecata canoanelor de bine sau de
duşman al poporului“ i-ar servi drept normă ? Ce poate
rău. Goethe spune cu drept cuvînt că „nici un lucru învăţa un copil din „Arclutectut Solness“ unde se arată
nu e nepoetic, atîta timp cît e întrebuinţat cum se cade
de autor." Frumosul ridică răul, liberîndu-1 de aspri­ numai un conflict între gînd şi voinţă ? . . . Unde e
tendinţa de moralizare şi care e rezultatul lor, afară de
mea pâmîntească, aşa că şi influenţa lui dăunătoare în­
cetează. Numai omul incult, asupra căruia arta nu pro­ cel al ori cărei opere artistice ? Ele sînt născute din ne­
cesitatea de a representa o acţiune, care de şi închie-
duce nici o impresie, ia răul ca rău, lăsîndu-se astfel gată pe o problemă morală, nu o rezolvă aşa, ca să
ademenit de el. Dar arta se adresează acestora ? poată servi drept normă generală, ci în marginile ar­
Arta cultă e pentru oamenii culţi. Şi e naiv din cale-
tistice, din interesul scoaterii în relief a caracteristicelor
individuale, se desvoltă toată piesa. Sfîrşitul nu ur­
I Toate aceste din Nr. 1 şi 2 al „Curentului nofi“