Page 22 - 1906-04
P. 22
S4 LUCEAFĂRUL Nrul 4, 1906.
mează după preceptul moral de a pedepsi pe cel vino tualii", aceasta insă numai pentru Dior, căci „credinţa
vat, ci după logica artistică a piesei. O fiinţă împinsă poporului nu trebue atinsă". O literatură care să înipăr-
pînă la culmea unei asfel dc situaţiuni, unde nu mai e tăşască ideile „marelui filosof Haeckel“ pentru care Cu
nici un chip de scăpare, trebuie să piară. E finalul ne rentul nou pare a avea o deosebită slăbiciune, dar care do
cesar care ridică valoarea întregei acţiuni, arătînd tăria vedeşte şi slăbiciunea în domeniul filosofic proprio zis.
influinţei ei asupra eroului şi imposibilitatea lui de Haeckel ca şi Buchner sînt reprezentanţii materialis
a trăi mai departe. Toată acţiunea tragediei convergează mului popular, ai filozofiei ieftine pentru mulţime, care
spre moarte, spre sfîrşitul firesc, întregitor al bucăţii Şj caută să arate că problemele lumii sînt tot aşa de sim
nu spre pilda morală. Cînd eroul trăeşte mai departe, ple şi clare, precum soarele nu răsare de două ori
atunci sfîrşitul piesei arată transformarea lui ca o mo pe zi în acelaşi punct al globului pămîntesc şi că
tivare a putinţei de a suporta viaţa mai departe, după ele s’au revelat filosofilor ce le predică fără rest. Sufle
cele întîmplate. Piesele lui Ibsen, de şi impresionează tul omului cu tot aparatul misterios psihic, e redus la
pe public ca artă şi nu prin lecţiunile sau sfaturile ce proprietăţile prime mecanistice ale materiei, iar geniul
se cîştigă după citirea sau vederea lor, totuşi ele nu e arătat tot ca desvoltarea firească a aceloraşi proprie
pot servi nici pentru cultura estetică, căci le lipseşte tăţi. Numai la noi în ţară şi în Rusia — decătră revo
naivitatea adevăratei arte, ele slut prea împovărate cu luţionari — (în celelalte ţări de popor) e citită această filo
gîndire, intenţiunea prea se vede, de-aceea poate şi iin- zofie care dă celor mai înalte probleme o naivă des-
presiunea lor e mai puternică cînd sint citite decîtcînd legare, satisfăcînd cerinţa omului incult doritor de lu
sînt reprezentate — ele sînt mai mult filosofie decît artă mină, să afle cît mai mult, cu cit mai puţină muncă şi
Literatura rusă, în care se resfrînge toată cloco cît mai repede.
tirea ideilor de înălţare a masei, dar care în literatură Sămînţa seacă însă nu prinde rădăcini nicăirî!
nu se realizează ; nu arată drumul de urmat, nu dă sfa
turi, ci numai oglindeşte starea de lucruri actuală. Tols- „Curentul nou" loveşte în literatura modernă ca să
toi a scris şi artă, dar mai mult a predicat „morală", simtă dl lorga, de aceea literatura cu pretenţii de a fj
interesul pentru scrierile sale - mai cu seamă cele din fost atăcată a rămas neatinsă. Nici o critică de pînă acum
urmă, — va rămînea totdeauna din punct de vedere al n’a analizat scrierile noi din punct de vedere pur lite
gîndirilor pe care le conţin. Dar cum ar rămînea cu Gorki rar, ci s’a căutat numai să se arăte desarmonia care
de pildă în operele căruia se oglindeşte poporul rus, există între felul de a vedea a dlui Iorga şi între scrie
cu toate patimile, cu toate miseriile sale, cum e, cum rile celor grupaţi în jurul său, — acesta a fost impul
gîndeşte, fără a da vreodată o lumină de îndreptare? sul şi ţinta. Asupra rezultatului la care s’a ajuns, nu e
Din potrivă, personagiele sale par' că se complac în locul de vorbit aici, ceea ce se poate însă spune e că:
starea lor, şi e zădarnic a căuta o „significaţie" mo toată această critică rău voitoare şi pătimaşe, va lăsa
rală. neatinse meritele dlui Iorga de a fi recunoscut, slăvit şi
La noi în ţară s’a criticat această curată reprezentare îmbărbătat printre cei dintîi, scrierile noi, pentru care
artistică nesecundată de învăţătura binelui. Mai mult> şi scriitorul acestor rînduri îşi exprimă admiraţia sa,
s’a enumărat aproape ce cestiunî, care sînt azi de prim- deşi în unele privinţe nu împărtăşeşte aceleaşi păreri.
interes pentru ţară, să le trateze şi arta. Istoria să fie Influenţa spiritului Sămănătorului, care joacă în litera
lăsată la oparte, căci personagiele pe cari ni le dă, nu au tura de azi acelaşi rol, pe care l-a avut odată „Junimea“
toate firea lui Christos; ei au bătut pe străbunii scriito e vădit tot celui ce vede nepărtinitor; şi ori ce încer
rilor de azi la scară zice („Curentul nofl“) şi aceasta care potrivnică de a-î contesta locul în istoria literaturii
nu trebuie să se uite aşa de uşor. Apoi e absolut in noastre rămîne zădarnică.
*
terzis de a lua pe Vlad Ţepeş şi cei de felul lui, de * *
subiect literar, contravenitorii fiind acuzaţi de „nepa- (Va urma.) Marin Siniionescu-Rimniceanu.
triotism şi de neesteticism".
Scriitorii sînt rugaţi a binevoi să pună umărul la ches
tiunile arzătoare ale zilei, — de pildă pentru introdu C R O N I C Ă .
cerea sufragiului universal — iăsînd istoria în plata
Domnului, mai cu samă că şi dl Iorga e istoric. Nu ne Cu multă bucurie vestim că în numărul viitor al re
<*ebue^ „idealizarea trecutului barbar", nu ne trebuie le vistei noastre vom publica o novelă inedită a dlui A.
gea strămoşească, ne trebue „realism clasic“ — care Vlahuţă, căruia pentru distinsa atenţiune cu care ne-a
Jdupă teoria „Curentului nou" e egal cu „idealism şi
învrednicit ii aducem sincerile mulţumiri şi pe această cale.
inste“ (!), ne trebuie sateliţi în jurul teoriilor dumnea-
or, care deşi spun că „scriitorul are drept să-şi ia su Limba română la universităţile din Ungaria. Interese
biectele din ori ce manifestări ale vieţii" totuşi, tot ar- de ordin politic au contribuit ca limba română la cele
ilcolul-programm enumără cîteva rînduri mai departe două catedre existente în Ungaria, Budapesta şi Cluj,
ce se scrie la noi, şi nu ne trebuie, şi ce nu se scrie şi să aibă o soarte vitregă. Pe vremuri, cînd ele şi-au luat
ne trebuie. Aceasta însemnează: „Comprehensiune"! fiinţă doi dintre entuziaştii generaţiei dela 1860, A. Ro
încă un ultim punct mai hotăreşte „Curentul nou anume: man în Budapesta şi G. Silaşi in Cluj, făceau aposto
se scrie şi-o literatură ateistă pentru Dior „intelec lat de pe aceste catedre. Ei nu urmăriau să propovă
