Page 1 - 1906-05

100 LUCEAFĂRUL Nrul 5, 1906.
odată n’am căutat să aflu de ce-aî plecat, unde cărţi, şi vremea trece, şi puterile tale se risi­
te-at dus, şi cum trăeştî. Şi-acum îţi scriu, ca şi pesc fără nici un folos. — Nu, dragul meu,
cum ieri ne-am fi despărţit, îţi scriu cu acelaşi asta poate să o facă orice netrebnic. Eu vreau
suflet pe care mi-1 ştii, căci, vezi tu, mie mi-a să văd un om în tine. Uite, nu ţi-ain spus nici
rămas toată iubirea aceea sfîntă, mi-a rămas ca odată, dar sînt zile cînd mă mustră cugetul,
un ostrov de lumină în marele deşert al vremii par’c’aş fi părtaşă la o crimă, par’c’ ai fi fost
— ş’acolo, din amintirile pe cari mi le-ai lăsat, ostaş într’yn războiu şi eu te-aş fi făcut să pă­
eii mi-am zidit o bisericuţă, şi ’nchis în ea am răseşti cîmpul de bătălie, să-ţi laşi tovarăşii în
trăit ca un pusnic, m’am gîndit mereu la tine foc şi să fugi cu mine, ca un mişel...“
şi nici n’am simţit cum au trecut aceşti treizeci Te mai gîndiai tu atunci, că vorbele ace­
de ani. Treizeci de ani! Cîte vieţi n’am trăit eu lea au să-ţi revie peste treizeci de ani, ca nişte
cu gîndul, şi cîte nu vei fi trăit şi tu aevea, în trimişi cari şi-au îndeplinit solia? Da, şi-au în­
atîta amar de vreme!... Ai găsit cu totul o altă deplinit solia. Poate că n’ar trebui s’o spun
ţară, cînd te-ai întors. — Pe unde erai cînd ne eu... Dare bine să ştii că acele cuvinte au avut
băteam cu Turcii? Te gîndiai tu atunci la noi, mare putere asupra mea. E bine să ştii că viaţa în
la neamul tău, la cunoscuţii tăi depe-aici? Eu care le-ai sămănat nu s’a risipit în deşert... Şi,
mă gîndiam adesea la tine. Iţi făcusem şi o scri­ Doamne, ce sentimentde linişte, de siguranţă şi de
soare ... în aşteptarea morţii, care ’n războiu adevărată fericire îţi dă o bătrîneţe cinstită. Gîndul
are par’că ceva atrăgător în ea, şi o simţi pe c’aî fost un om de treabă, că n’ai trăit numai
lîngă tine în fiece clipă. — O, dac’ai fi văzut pentru tine şi c’ai făcut tot binele pe care-1
cum se luptau ţăranii noştri, dacă i-aî fi văzut puteai face, gîndul acesta îţi aduce ca o nouă
pe Românaşii aceia, uscaţi şi nervoşi, cu ce tinereţă la sfîrşitul vieţii tale, — e un fel de pri­
frenezie se aruncau în braţele morţii — cum măvară sufletească, pare că toate se limpezesc
i-aî fi mai iubit, şi cum te-ar fi făcut să plîngi şi se luminează înaintea ta, şi în lumina asta
de admiraţie măreţia acelei jertfe, şi ce mîndră pînă şi moartea capătă o înfăţişare blîndă, ami­
te-ai fi simţit să te ştii sora lor, să ştii că faci cală, o aştepţi, eşti pregătit în orice clipă s’o
parte dintr’un aşa neam de oameni! — Atunci primeşti.
am deschis eu ochii, şi-am văzut cu ce minunate Iată, scriindu-ţi rîndurile acestea, simt că
daruri a înzestrat Dumnezeu pe poporul nostru, mi se umezesc ochii de lăcrîmî; sînt lăcrîmi
şi ce putere ascunsă, ce simţire aleasă, ce înăl­ de mulţumire, sînt lăcrîmî de recunoştinţă pen­
ţare de suflet e în mulţimea aceea tăcută, har­ tru fericirea pe care mi-ai dat-o, pentru înseni­
nică şi îndurătoare a satelor noastre. De-acolo, narea asta nespus de dulce a bătrîneţelor mele,
din cîmpia aceea de groază, unde-au pierit atîţia pentru tot binele pe care mi l-ai făcut cu iubirea ta.
viteji, eu m’am întors c’o viaţă nouă, nouă şi cu Şi-acum simt că te-aş putea vedea fără să
adevărat fericită. Ţie-ţi datoresc viaţa asta, căci tu plîng...“
m’ai îndreptat spre ea şi toată fericirea asta tu
m’aî învăţat s’o cunosc şi s’o preţuesc. Tu nici Trimisese scrisoarea de dimineaţă, şi toată
nu ştii cîtă poezie ai pus în sufletul meu cu ziua şi-o petrecu în casă, făcîndu-şi fel de fel
iubirea ta. Eh cu poezia asta am trăit, şi numai de gînduri. Spre sară eşi să se primble prin
la lumina ei am putut vedea atîtea lucruri bune curte. Mereu se ducea la portiţă şi se uita cu
si frumoase, la cari nici odată nu mă gîndisem nerăbdare în lungul străzii. Pe maidanul din
şi de cari aş fi rămas pururea străin. Ţi-aduci faţă o droae de copii gălăgioşi se jucau de-a
aminte ce mi-aî spus într’oseară la Nisa? Erai potera. Se uita cu drag la ei. Strigătele lor, ame­
abătută, palidă, fuseseşi cîteva zile bolnavă, ci­ stecul acela de glasuri curate, proaspete, so­
tiseşi un roman trist, mi se pare: „Hutnilies et nore, toată zarva aceea veselă şi sănătoasă i se
ofenses" de Dostoiewsky, şi-ţi era silă de toate, părea că e un cîntec al primăverii, şi că pă-
şi-ţi era necaz pe lume, pe mine, pe tine, pe mine mîntul îl cîntă, şi iarba, şi florile, şi tot ce e
mai ales, şi mă certai aşa frumos: „Ce faci tu sbucnire de viaţă nouă în taina acelui amurg.
cu viaţa ta? Te primbli, petreci, iubeşti, joci Nici n’a băgat de samă pe unde-a venit şi cînd