Page 12 - 1906-05
P. 12
Nrul 5, 1906. LUCEAFĂRUL 113
are o valoare hotăritoare în precizarea firii lui Sima. mai din faptele acestea. Căci D. Sandu nu descrie psi-
Sima nu e un vîntură-ţară, nici un criminal (de aceasta hologiceşte pe oameni ci cu măestrie îî pune ’n acţiune
se va vorbi mal tîrziu). Viaţa Iul de venetic nu e ho- în care îl lasă singuri să-şi impună şi hotărască felul
tărîtă de firea sa, ci de soartă. El nu e un tip â la pri lor de a fi şi de a gîndi. Oamenii aceştia în care strigă
begii lui Gorkil, de pildă, in firea cărora stă necesitatea dorul de viaţă, au nevoie de acţiuni puternice spre a
de a umbla mereu din loc In loc, de a nu se lega ni- trăi, ridicînd ori ce faptă după intensitatea simţurilor
căirî pe mal mult timp, ci tocmai din potriva. Acolo, lor. Sima Baltag, omul care în fuga calului simte că ar
unde e primit să munciască, munceşte cu o dragoste ca „face cremenea praf în mînl", nu poate lăsa nerăsbu-
la bunul său propriu. Aşa la boerul Cornea, aşa aci la nată moartea calului săli, care a făcut să-I sîngere inima.
popa „de a cărui gospodărie se lipi cu tot sufletul", Patru luni trec dela faptă pînă la răsplată, care timp
unde se accentuează tocmai aceasta dragoste de ogor, întăreşte decisiunea Iul. Nu era chip să trăiască în această
rămasă curată în inima lui, deşi fără nici un colţ de umilire, trebuia să şl ia piatra de pe inimă. Gu chib
pămint a Iul. în munca pentru alţii îşi caută el mingă- zuiala omului care face o faptă dreaptă, îl omoară el
ierea, şi acum, cînd lucrează ogorul preotului, „el simte pe Martoc. Pelîngă starea psihologică originală a unul
puterea nevăzută care-1 trage spre pămînt. în plăcerea om decis să facă un omor şi care-şl păstrează calmul
muncel el uită că e numai slugă, şi cu dragoste apasă plu pînă ’n ultimul moment, paginile aceste mal cuprind o
gul în pămîntul mănos... în această satisfacere sufle măiestrie artistică în redare. Sima îusuşl trăieşte acele
tească începe să cînte. Cîntecul hoţului de cal, plin de clipe de aşteptare, nuvelistul dînd simţirea acestuia şi
viaţă, aprins, ce-I venise întîmplător în minte, în care nu observaţiunile unei a doua persoane; şi deşi toată
putea să-şî descarce toată setea lui de acţiune, tot do scena nu revine decît în amintirea lui Sima — şi nu
rul de viaţă — îi aminteşte însă de calul drag şi atunci ca faptă ce se ’ntîinplă ’n realitate, totuşi precizarea
glasul curmîndu-i-se, toată viaţa lui de pănă atunci i descriere! pînă in cele mai mici amănunte e motivată
se deapănă în minte"... E o dovadă de fineţe artistică de cuvintele „cum ţine de bine minte toate amănun
aceste prime pagini în cari fapte răsleţe, dar cu însem tele zilei aceleia cînd a răpus el viaţa de om". Cum
nătate pentru hotărîrea firii lui Sima, se îmbină firesc, retrăeşte Sima aivea totul, aşa e redat. Crîmpeele gîn-
fără să împrăştie unitatea scenei, la care se adaogă pre- durilor sînt încadrate de impresiunile care îi atrăgeau
cisiunea în care e încondeiat totul. Despre Sima se atenţia în clipa aşteptării duşmanului, obiectivizmul, cu
spune numai cum ÎI erau ochii: „acel ochi, mici, viol care sînt urmărite întărind reprezentarea. Aşa se redă
ca de tătar, mai totdeauna ascunşi sub straşina căciulii, tot drumul parcurs de privirea lui Sima începînd cu
din care ţîşniaă privirile ca două suliţl" şi această des „trîmba uriaşă" a cerului albastru şi apoi apropiindu-se
criere a unei figuri centralizată numai în ochi, ajunge din ce în ce, peste lanul de păpuşoi, pînă se opreşte
pentru a-l vedea deplin; orice adaus de amănunte ar pe iarba dintre tnoşoroaiele dela picioarele sale, alter-
fi întunecat şi destrămat imaginea clară şi hotărîtă, cu nînd percepţiunile vizuale cu gîndirile legate de acestea
prinsă în aceste două rîndurl. şi cu impresiunile celorlalte simţuri. E una din cele mal
Aceeaşi sete de muncă o arătase şi la boerul care frumoase pagini ale literaturii noastre. Critica potrivnică,
ÎI dăruise calul şi la Cornea, unde făcea pe vătaful. As pare însă că ignorează această frumseţe deoarece, trece
primea lui cu ţăranii cel răi n’a plăcut „Curentului nou", peste ea — numai D. Evan, vorbeşte, nu propriii zis
care găseşte imoral şi sălbatic să-ţi faci datoria, să te de aceasta, ci de rezultatul omorului, condamnînd ca
aperi — sau să aperi — bunul celui la care te-al prins greşală de psihologie, lipsa remuşcărilor la Sima. Aceasta
— în potriva hoţiilor sau încălcărilor — ori dacă ar veni lipsă de remuşcărl însă serveşte tocmai spre a-l caracte
cineva regulat să se pună nepoftit la masa unuia din riza. Sima face omorul cu toată hotărîrea; e o răzbunare,
dumnealor, nu l-ar da pe uşe afară cu toate ideile de pentru care nu-şl face cineva remuşcărl fiind convins,
bine obştesc şi nu acelaşi lucru l-ar cere şi servitoru că răsplăteşte ceva cu dreptate; de aceea şi satisface
lui? Mai mult, în „Curentul nou" se numesc, aceşti rea de a fi fost prevăzător ca să nu fie prins. în Sima,
oameni harnici, care aleargă din zi pînă în noapte ca să-şi nuvelistul nu vrea să exprime starea unul om slab de
agonisiască pînea, care îşi muncesc singur pămîntul, voinţă, care nu se poate decide, sau care după săvîr-
despre care nu se spune nicăirl că apasă pe ţărani sau şirea faptei se căieşte; ci din potrivă omul decis. Dacă
că îl storc în muncă : „lipitori ale satului". Trăeşte Sima a făcut bine sau rău, Sima nu gîndeşte, el ştie numai
pe pielea satului sau Niţa Mîndrea, fiul boerulul Eremia, că s’a răzbunat de nedreptatea făcută ; şi acum, cînd
care conducînd moşia acestuia se poartă rău numai cu retrăeşte scena care nu s’a şters din amintirea lui, ci
un sat de „mincinoşi putu roşi şi hoţi", care îl fac zile păstrează aceeaşi intenzitate de contururi: a răpus doar
amare prin hoţiile şi şiretlicurile lor? Desigur că „Cu viaţa de om! — e firesc să şi-o refacă cu aceeaşi con
rentul nofi" însufleţit de marinimoase idei, ar fi vrut, ca vingere de dreptate. Prin aceasta se fixează şi mal clar
atît Sima cît şi Niţă să ese în potriva oamenilor rău icoana firii lui. Lipsă de remuşcărl, pretinsa imoralitate,
voitori nu cu biciul în mînă. ci cu „opere literare de mo şi-o va explica tot cititorul care va vedea în această
ralizare". Dl Sandu nu a vrut de loc să întrupeze în nuvelă întruparea unui tip hotărît şi nu tendinţa de a
eroii aceştia chipuri ca Domniţa Viorica, de V. Pop ; arăta ce e bine sau răă de făcut.
sau eroul din „Străin în ţara Iul" (!) de dl Radulescu Un voinic ca Sima nn se îndrăgosteşte de fitece fată,
Niger. Fiica omului energic şi hotărît capătă relief nu ci îi trebue o femeie cu aceeaşi simţire aprigă ca a lui.