Page 20 - 1906-05
P. 20
luciifIrul
REVISTĂ PENTRU LITERATURĂ ŞI ARTĂ. APARE DE DOUĂORI PE LUNĂ
0 SUB DIRECŢIA fa................ _^-~=
©—
Plor: ALEXANPRU CIURA, OCTAUIAN GOGA, OCTAVIAN C. TASLAUANU.
ORICE REPRODUCERE OPRITĂ.
DOUA SCRISORI.
Se hotărî să-î scrie. Da, aşa-i maî bine. In punga lui, cu drag deschise tuturora, nimeni
vorbele scrise nu-î tremurul glasului înecat de acum nu-şî mai aducea aminte de el. Cum s’a
bătăile inimei, nu-i gura fără dinţi, nu-i faţa făcut gol în jurul lui! Şi cum s’au dus toate,
sbîrcită, cu ochii speriaţi ca de vedenia unei par’că n’au mai fost de cînd lumea...
fantome, — nimic din priveliştea tristă a ruinii Simţi ca un fior de frig. închise fereastra,
omeneşti, nimic din înjosirea şi întunecarea acestei aprinse lampa, îi potrivi bine lumina, stătu puţin
bătrîneţi mizerabile nu va tulbura duioasa amin cu ochii pironiţi în gol, căutînd să-şi aduc’a-
tire a unor vremi aşa de depărtate, aşa de dulci minte începutul pe care şi-l pregătise, îl rosti
şi de asemenea basmelor, că par’că n’au fost în gînd vorbă cu vorbă, dar cînd se aşeză la
nici odată trăite aevea. — Ea va închide ochii, masă şi vru să-l scrie, nu-1 mai găsi bun, par’că
şi în cadrul vremilor acelora, îl va vedea iarăşi pierise deodată tot înţelesul, tot sufletul, pe care-1
tînăr. Işî va înclina capul pe umăr şi, cu bra pusese el în vorbele acelea. Avea prea multe
ţele ’n poală, ţiind scrisoarea desfăcută între lucruri de spus. Şi-ar fi vrut să le spue cu li
degetele ei slabe, va simţi acolo sufletul lui de nişte şi cu rînduială, cum aşa de limpede i se
acum treizeci de ani şi, ea însăşi întinerită, se deşirau în minte, cînd nu sta să le prindă în
va adinei, ca într’o rugăciune, în farmecul iubirii tiparul strimt al cuvîntului. Era apoi sfieala, teama
lor de-atuneî. firească de a nu-şi vădi prea mult scăderile bă-
Era ’n amurgul unei zile calde de pe la trîneţii, şi frica asta purta ca un joc de umbre
începutul iui Maiu. Fereastra deschisă da ’n tremurătoare peste undele gîndurilor lui, şi-l
grădină, de unde veniau mirezme de flori, dulci făcea să-şi piardă uneori putinţa de a le mai
adieri de vînt şi acea reveneală plăcută a pă- urmări. Intr’un tîrziu simţi că i se deschide îna
mîntului proaspăt, în care dospeşte şi se leagă inte ca o cărărue de lumină, îşi potrivi ochelarii
un nou rînd de vieţi. şi începu să scrie. — Pe la două, după miezul
Bătrînul se primbla, cu mînile la spate. nopţii, acoperise patru pagini cu slova lui mă
Din cînd în cînd se opria la fereastră, şi, în în- runtă, strînsă în rînduri dese şi drepte. Răsuflă
gînarea tainică a înserării, mîngăia cu privirea din greu şi citi, în şoaptă, oprindu-se din cînd
florile, copacii, tinereţa aceea îmbătătoare a firii, în cînd şi urmărind cu gîndul căderea şi ră
sorbia cu sete aerul sănătos de-afară, şi ofta. sunetul vorbelor lui în sufletul ei:
Fusese toată iarna bolnav. Nimeni nu venise „Bine-aî venit, scumpă şi neuitată prie
să-l vadă. Nimeni din vechii lui prieteni, ni tenă a tinereţeî mele!
meni din acei cari au petrecut cu el, şi-au di Vezi ce supus am fost, şi cum te-am as
spus, ca de lucrul lor, de casa, de inima şi de cultat. Nu te-am urmărit, nu ţi-am scris, şi nici
