Page 7 - 1906-05

106 LUCEAFĂRUL Nrul 5, 1906.
sărit odată în stînga şi huzdup! — căruţa s’a menii lui, de după tufe, ţin puştile spre Pintea)
prăvălit în mocirlă ... (Rîde cu hohot.) Ce-i asta? (Pune mîna pe pistol, loniţă ia
Ileana: Ha-ha-ha ! Par’că văd ce rîs o fi puşca la îndemînă.)
fost pe oameni... Toader Crăciun (cu pistolul în mînă): Un
loniţă: Hăî, hăî! — D’apoî cînd jucuţăiî paş să nu fad, că te puşcăm! Dă-te prins
s’au luat la fugă după caî, cu căciula în mînă, cu voia!
plini de noroi. Ba, s’au luat copiii satului după Pintea (stînd neclintit): Prea te grăbeşţî cu
ei, cu pietri... şi s’au răsculat şi cînii de după puşcatul. măi creştine ! Pe mine glonţul nu mă
garduri ... prinde. (Sună din corn.) Dar să vă vedem pe
Ileana: Mi-ar fi plăcut să te văd. Tu n’ai voi acuşi!
da o poznă ca asta pe doi boi... (rîde.) T. Crăciun : Să încercăm ! (Trage cu pistolul
loniţă (rîzînd): Zic eu cătră Pintea: Căpi­ în Pintea. Glonţul cade turtit. Oamenii lui ră-
tane, lasă-mă să prind iepuri cu ei! — Da el mîn uimiţi, caşi dînsul.)
el n’avea poftă de rîs. — Şi a zis Pintea că- Pintea (arătînd glonţul de jos): Aţi văzut?
cătră primarul satului: Cîtă dare mai aveţi ne­ Iar acum e rîndul meu. (Ridică arma.)
plătită ? — 200 de taleri! răspunse primarul. Pin­ T. Crăciun (arătînd pieptul): Trage! Pe
tea a scos 200 de taleri şi a zis : Poftim banii şi mine mă prinde !
plăteşte darea oamenilor! Să fi văzut bucurie Pintea (cu dispreţ): Nu eşti vrednic! (Spre
pe săteni... (un biciu pocneşte odată din pă­ oamenii lui T. Crăciun, cari stau înlemniţi.) Dar
dure). voi ce aveţi cu mine ?
Ileana (tresare — cu bucurie): Auzi, vine! Unul din ei (Arătînd spre T. Crăciun):
loniţă (ridicîndu-se): Mă duc înaintea lui... Dumnealui ne-a adus .. .
Ileana: Du-te ! Eli mă duc după apă. (Ia ul­ Pintea: Cine-Î Dumnealui?
ciorul şi iese în stînga, loniţă în dreapta.) T. Crăciun: Toader Crăciun, nobil din Borşa,
de lege românească. Aştia-s oamenii mei. M’a
Scena a IV-a. încredinţat magistratul să te prind viu ori mort...
Puşcaşul I. şi II. vin din dreapta. Pintea: Aşa? Ş: oare de ce?
Puşcaşul 1.: Mai iute, mă, — mai iute! T. Crăciun: Pentru tâlhărie... (Sosesc
Puşcaşul II.: Spune-mi ce vrei?! puşcaşii înarmaţi, în fugă inare din dreapta.)
I-ul: Da n’auzî că vine căpitanul? Pintea (iritat, cu pumnii încleştaţi, spre el):
Al 11-lea: D’apoî? Ce-ai zis, nemernicule ?
I-u 1: Ce? D’apoî? Dar nu vezi că-î necă­ Puşcaşii (intrînd): Ce-i aici, ce-î aici? (Fac
jit ? Căpitanul Udrea nu-î ca’n palmă, şi toate-s ocol împrejurul celor cinci streini.)
pe dos în tabără ... loniţă (ameninţător): Aî să dai seama pen­
Al II-1 ea : Da unde-i Udrea? tru vorba asta.
I-u 1: S’a ’mbătat şi doarme... Pintea (cătră ei): Staţi aici de-oparte.
Al 11-lea: Pe dracu ! noi i-am adus horinca... (cătră T. Crăciun) Pentru tâlhărie ?
1-ul: Păi! d’aia zic şi eu să nu dăm astăzi Toţi puşcaşii: Cine-a zis?
faţă cu Pintea ... Haida, — iute! (Ies în stînga.) Pintea: Eu? Pintea, nobil Român din Mă-
Al ll-lea (murmutînd): Dăm de dracu ! Dăm goaja? Eiî am 300 de oameni, dar nu-I am
de dracu! ca să jăfuesc cu ei! Eu am moşie destulă ! M’am
făcut haiduc, să apăr dreptatea, să apăr popo­
Scena a Vil-a. rul şi legea noastră românească ... Şi ’n ochii
Toader Crăciun iese din tufiş, cu patru ţărani înarinaţt. voştri sînt tâlhar pentru aceste fapte?
In mina dreaptă ţine un pistol.
Mişei sînteţi şi voi şi cei ce v’au trimis.
Toader Crăciun (cătră oamenii lui): Tu, . . . . Dar mai mişei voi, cari v’aţî dat
George, pune-te ici! Vot în stînga, după tufe! armă în mîna potrivnicilor, — cari vă vindeţi
Ţineţi puştile gata! Dar să băgaţi de seama, sufletul şi neamul. — Ascultă, Toader Crăciun,
poate să-l prindem de viu ! Staţi pitulaţi! Cîtî- nobil din Borşa, şi nu uita: Eu, Pintea, care
nel, aşa! Auziţi, că vine! — M’aţî înţeles ? — apăr cu sîngele şi viaţa mea poporul, drepturile
Viii ori mort! (Se ascund în tufiş.) şi legea lui, vreu să rămîn tâlhar, dacă oamenii
Scena a V/II-a. de omenie sînt de pănura ta şi a magistraţilor
dela Bistriţa! Rămîn tâlhar ca să pot apăra
Aceiaşi, Pintea, loniţă, pe urmă mulţi puşcaşi.
dreptatea de hoţia şi mişeliile voastre, a celor
Pintea (venind cu loniţă din dreapta): Nu-mi de „omenie". (Cătră oamenii lui.) Şi acum să-î
place ! Nu ! Ce rînduială-î asta ? Oameni-s îm­ duceţi! Sînt sătul de omenia lor, care i-a adus
prăştiaţi în toate părţile, — căpitanii ca’n să mă ucidă pe furiş, — mişeleşte. — Legaţi-i
palmă ... (Toader Crăciun face semn şi sare doî cu doi şi puneţi-le pripoană, să nu fugă cu
din tufiş în faţa lui Pintea, la trei paşi. Oa­ omenia lor din tabăra noastră de hoţi. (Puşcaşii