Page 16 - 1906-06

136 LUCĂEAFRUL Nrul 6, 1906.

face scrierea cu atît maî interesantă, iar stilul limpede, limba curgătoare şi frumoasă pot servi de model.
Deşi o recomand, pentru aceste cuvinte, din tot sufletul, maî ales bibliotecilor populare şi tineretului, car­
tea aceasta nu însemnează o etapă importantă în desvoltarea scriitorului Gorun. Din ea vedem numai cit de mari
şi elastice sint puterile sale de scriitor, despre ceeace ne vom convinge şi cînd va apărea traducerea mult aş­
teptată a lui „Faust“.
„Pentru astfel de lucrări trebue umeri laţi", ni-a spus el odată în glumă şi cum şi-a săltat spetele sale
late, n’am maî stat la îndoială, că ele pot să supoarte poveri mari, să încapă pe ele şi monumente ca cele ridi­
cate de Ghoete.
Ceice în Foile răzleţe ale acestei reviste caută un sfetnic, vor ceti pe Robinson in Ţara românească, Nă-
dăjduesc că el va fi puntea de trecere spre a le deştepta interesul pentru celelalte scrieri ale acestui scriitor, din
nenorocire încă atît de nepopular la noi, încît cei mai mulţi nici nu ştiri care îi e numele lui adevărat, deşi acest
nume e unul din cele mai strălucite dincoace dc munţi, deşi îl găsim, — adevărat numai cu iniţialele — pe
multe coloane ale Tribunei de acum douăzeci de ani.
Dr. S. P.
GRĂUNTELE.
Cum s’a ’ntîmplat ? Nu maî ştie, şi la jude­ maî grea i se aşeza iarăşi.
cată de geaba o să-l întrebe ; n’are să poată Nu odată îi căzuseră lui cu bănuială tîrcoa-
spune, u'are să poată lămuri nimic, căci nelă­ lele flăcăului aceluia cam tot pe unde să în-
murită i-a rămas şi lut toată întîmplara şi cînd tîmpla llinca. Ce căutasă şi acum în partea
încearcă numai să se gîndeaseă la ea, mintea aceea, unde n’avea nici o treabă ? Putea să fie
i se întunecă, o ameţială îl cuprinde şi totul vezi bine curată întîmplare. Dar, vezi iarăşi, ce-i
par’ că se prăbuşeşte înăuntrul şi împrejurul lui. faci bănueiii, cînd îşi înfige şi dinţii şi ghiarele
Ce i-a trebuit malului să se năruiască de în sufletul tău şi nu-ţî mai dă pace şi nu te
sus şi să se rostogoliască năprasnic, de par’ că maî iartă?
însuşi dealul ar fi pornit să alunece cu tot tru- Prostie, curată prostie, îşi zicea Radu Gheorghe,
pu-i uriaş în jos? Cine ştie? Un singur grăunte frămîntîndu-se pe prispă, în loc să mulţămiască
poate mişcat din locul lui, a pricinuit toată gro­ lui Dumnezefl, îmi fac boală singur.
zăvia aceasta. Dacă ar fi rămas nemişcat acolo, Şi iar se întorcea:
nimic nu era să se întîmple ; dar s’a mutat din Aşa o fi, dar ce caută Mitu cu dînsa? Şi în
loc, o slabă furnică a putut să-l mişte şi cum cumpăna aceasta i se zbuciuma mintea chinuită
şi-a schimbat el locul, s’a rupt cumpăna în­ fără ţintă, fără scop, fără hotărîre. Se ridică şi
treagă a coastei, — şi grăunte căzînd peste şezu iar.
grăunte şi unul peste altul trăgînd în prăpastie, Noapt.a era aşa de luminoasă cum n’o maî
au venit în prăpastie ca un potop. Un bubuit, văzuse nici odată; şi ciudat! par’ că acum în-
un tunet prelung — si pe urmă iarăşi tăcere tîia oară vedea şi plopul cu frunza albă ridicîn-
şi iarăşi nemişcare . . . Fă-ţi cruce, creştine, pen­ du-se aşa de sus în fundul curţii; nici aşa înalt nu-l
tru ceia ce erau primejdutţi şi au scăpat. .. ştia, nici frunza aşa de albă nu i-o mai văzuse.
Cine erau aceia? Satu ’ntreg îi fericea, Par’ că era ceva străin în cuprinsul lui, ceva,
era llinca lui Radu Gheorghe, care plecase, zi­ ce atunci fără veste răsărise acolo.
cea după lut, şî n’apucase să se apropie bine A, dar ceea ce cu adevărat era străin era alt­
în preajma malului, cînd se întîmplă primejdia. ceva ; era o umbră ce se strecura în partea aceea
Dar Mitu flăcăul ce căutase şi dînsul pe-acolo? pe lîngă gard. Din cîteva sărituri Radu Gheorghe
Ei, par’ că mai era loc şi vreme de’ntrebat! Des­ cu un par în mînă fu în mijlocul drumului.
tul că fuseseră văzuţi împreună alcrgînd îns- „Tu eşti, mă?“
păimîntaţî dinspre locul întîmplării, şi bine că Umbra se deslipi de lîngă gard.
scăpaseră teferi, neatinşi! Hei, dar Radu Gheorghe în lumina lunii faţa albă a flăcăului apărea
nu se putea împăca aşa de lesne cu toate că-i îndîrjită şi ochii îi scînteiau rău, înfruntători.
scăpase nevasta de-o primejdie aşa de grozavă; Un nor greu şi negru trecu oare atunci prin
da slavă, fireşte şi el, la cel dinţii, celui de faţa lunii, sau negru se făcu numai înaintea
sus; dar o piatră i se ridica de pe piept şi alta ochilor omului înnebunit?