Page 17 - 1906-06
P. 17
137 LUCEAFĂRUL Nrul 6, 1906
Un pocnet, un vaet scurt, totul ca prin vis, mica nu ştie să spună. Atîta doar: de ce i-a
pe urmă iarăşi tăcere .. . fost scris omului tot n’a scăpat — de geaba a
Cu capul în mînă, aiurit, omul stă şi se uită fugit. A venit aşa ca din senin, lucru nevisat
la celalalt, întins la pămînt alături cu o dîră şi negîndit: un grăunte s’a mişcat din loc, în cu
neagră ca o a doua umbră de alungul corpu prinsul lumii din afară şi în cuprinsul gînduluî din
lui nemişcat. nautru — s’a pornit cumpăna, s’a plecat, s’a frînt...
Ce are să spună acum cînd l-or întreba ? Ni Şi s’a prăbuşit tot şi s’a năruit peste toate.
Don Gorun.
DĂRÎ DE SEAMĂ.
N. lorga: „Istoria Românilor în chipuri şi icoane". rizarea curentelor şi a oamenilor stăpîniţî de ele. De
Bucureşti, 1905. ed. Minerva (2 volume). aceea dl lorga zugrăveşte, nu povesteşte.
Scrierile menite a răspîndi în cercuri mai largi cu Primele două conferinţe, cari servesc drept introdu
noştinţe temeinice şi sigure despre trecutul nostru istoric, cere, dau caracterizări repezi şi succinte a celui mal
în literatura românească nu sînt numeroase. S’aii făcut, însemnat factor, după voia căruia se întîmpla totul în
ce e drept, unele încercări, izbutite ca formă, dar ţară: a curţilor domnitoare, a voivozilor şi a tovarăşe
aproape Ia toate s’a putut constata, că forma uşoară şi lor de bucurii, lupte şi suferinţe, a domniţelor române.
atrăgătoare, prin care ţinteau, în deosebi, a chema luarea Cea dintîi întitulată : Mormintele domnilor noştri ne dă
aminte a unui cerc mai larg de cetitori, nu era spri seria cronologică a voivozilor munteni şi moldoveni,
jinită pe o cunoaştere destul de multilaterală a trecu dar nu în felul obişnuit prin înşirarea seacă a anilor
tului nostru, pe un cuprins tot atît de bogat. Această de domnie, ci după locurile de hodină, unde sînt aşe
lipsă rămînea să o acopere fraza lustruită cu un colo zate rămăşiţele lor pămînteşti şi după eventualele in
rit arhaic şi poetic, ori dicţiunea, adeseori prea decla scripţii, vestitoare de biruinţî, cîte s’au mai păstrat încă
matoare, dela care se aştepta să producă efect. pe piatra sepulcrală. Ca necropole şi-au ales domnii
Adevărat, că scrierile de popularizare reclamă toate români de obicei mănăstirile, de supt ctitoria lor —
ca un ce indispenzabil, stilul uşor şi vioi care să stră afară de caşul, cînd o soarte vitregă îi arunca peste
bată şi să cuceriască repede. Dar numai atîta nu e de hotare, răpindu-le putinţa de a se odihni în pămîntul
ajuns. Pentruca ele să poată aduce un folos real, se strămoşesc, cum o păţise d. e. Mihnea Vodă, fiul lui
mai cere, ca în haina aceasta de zugrăveală, de podoabe Ţepeş, care ucis în Sibiiu, 1510, fu înmormîntat în bi
exterioare autorul să îmbrace un cuprins tot atît de va serica Saşilor de aci; ori fratele lui Mihaiu Viteazul,
riat şi bogat în cunoştinţi preţioase. elegantul şi învăţatul Petru Cercel, căruia nici hodina
Amîndoauă aceste cerinţe le vom găsi întrunite în unui mormînt nu i-a fost îngăduită, căci a fost mazilit
conferinţele ţinute de dl lorga la „Societatea femeilor şi înecat în Bosfor la 1590; scos apoi de aci, pielea
române“ din Bucureşti şi tipărite la sfîrşitul anului tre lui a fost umplută cu paie şi trimisă duşmanilor. Cam
cut în 2 volume, despre cari se poate spune, fără exa aceeaş soarte o împărtăşi mai tîrziu şi statornicul în
gerare, că sînt unice, pînă acum, în literatura noastră credinţă, Constantin Brăncoveanu, pe care la 1714 l-au
istorică. tăiat Turcii dimpreună cu cei 4 feciori ai săi, aşezîn-
Ele desluşesc multe părţi interesante din trecutul du-le capetele în prăjini, iar trupurile aruncîndu-le în
nostru românesc, prezentîndu-ne aproape fiecare con mare, de unde însă nişte pescari credincioşi le-aii scos,
ferinţă cîte o mică monografie istorică, în care o sin ca să le înmorniînteze creştineşte la cutare mănăstire
gură chestiune, un curent de idei saQ o clasă de oa grecească. Amintirea acestora e „cea mai straşnică su
meni — e urmărită în toate fazele evoluţiei sale dela ferinţă omenească, ce se ridică din tot trecutul nostru..."
începutul vieţii noastre istorice (circa 1300) şi pînă în Cu privire la „Doamnele române“ se constată o deo
cele mai apropiate timpuri. Dar numai în conture ge sebire între soţiile voivozilor legiuiţi şi ale copiilor din
nerale, bine înţeles. Nu vom găsi expunerea greoaie şi flori: aceste din urmă erau de obicei fete din ţară,
încîlcită a savantului, nici vre-o înşirare sistematică deci mai simple şi fără vre-o pregătire deosebită pen
de fapte, ci ni se dă mai ales icoana, de multe-ori tru strălucirea scaunului domnesc, pe cînd celelalte erau
măestru zugrăvită, a ghidului şi simţirii, a felului de de o cultură mal înaltă, fiind aduse din casele domni
traifl material şi sufletesc, a întregii vieţi sociale şi cul toare ale popoarelor învecinate, mai ales de peste Du
turale, de care a fost neamul românesc capabil în tot de năre, dela Bulgari, Sîrbi ori Greci, căci se cerea să fie
cursul celor 600 de ani de viaţă istorică-culturală. Se ortodoxe. Dar găsim între ele şi catolice, Unguroaice
poate cîştiga din aceste conferinţe, nu o cunoaştere cum a fost Clara lui Nic. Alexandru Basarab, ori Po
amănunţită a întîmplărilor, ci mai ales intuiţia vremu lone ca Margareta lui Alexandru cel Bun ş. a. Învăţa
rilor trecute şi a factorilor, cari afl contribuit la în tul Neagoe Basarab ţinea pe fata ţarului sîrbesc, Lazar
jghebarea şi dezvoltarea mai departe a vieţii noastre Despot, pe Milita sau Despina Doamna cea evlavioasă,
cultural-istorice. Lucrul de căpetenie este aci caracte- despre care legenda spune, că şi-a vîndut toate scum
