Page 18 - 1906-06

138 LUCEAFĂRUL Nrul 6, 1906.

peturile şi podoabele, ca să se poată isprăvi clădirea tot Răsăritul şi ca mai în tot Apusul. Dar oamenii nu
mănăstirii dela Argeş. Ea avea două fete; cea mal erau aşa de grozavi cum par. Numai cît ei n’ascun -
mare era soţia lui Ştefăniţă Vodă din Moldova, iar deafl gindurile lor rele, ci le întăriau încă prin expre­
Ruxanda se măritase după Radu dela AJiimafi, domnul sie. Buna creştere bizantină ar fi cerut însă altfel: să
Munteniei. Ştefăniţă ar fi voit şl el mal bucuros pe se scrie un bilet dulce aceluia, căruia peste cîteva cea­
Ruxanda, care era mai frumoasă. De aceea la 1525 a suri, dacă se va încrede, i se vor scoate ochii. Traiul
început războiîi cu Radu, ca să i-o răpiască. Dar Radu acesta nu e bizantin în nimic. înaintea noastră n’avem sfinte
ieşi biruitor, iar pe Ştefăniţă l-a otrăvit doamna lui, mumii, legate cu panglicile convenienţelor şi formelor,
drept răzbunare pentru necredinţă. Fiul lui Ştefan cel ci oameni neobicinuiţî de vioi, de nestîmpăraţi în miş­
Mare, Bogdan Orbul jertfi Pocuţia pentru mîna prin- cări, de slobozi în cuvinte... E o viaţă tinără, care
ceseî polone Elisabeta, care il respinse. Se văzu deci izbucneşte naivă şi crudă pretutindenea. Tot traiul de
silit a se mulţămi cu o Româncă din ţară... Mihnea sus e ca traiul de jos: o viaţă ţărănească ... Petrece­
Vodă, nepotul lui Mircea Ciobanul, ia pe Neaga, fica rile cele mari erau — ţărăneşte iarăşi — beţiile cele
unui logofăt, mama lui crede, că trebue să-l scuze scriind straşnice. Cînd Mihaî Viteazul cuceri Ardealul, se vă­
că o asemenea legătură nu scade pe fiul ei, căci „ băr­ zură astfel la Alba-lulia ospeţe cu Mitropoliţi şi boeri
batul dă pre( femeii“ şi orice ar fi fost înainte, Neaga mari, care ţineau noaptea întreagă şi răpuneau pentru
va fi de acum Doamna ţării... Gheorghe Vodă Ştefan al cîteva zile pe ceice luaseră parte la dînsele. Fireşte că
Moldoviî ţinea pe Safta, o Româncă pe care o furase jupăniţele şi Doamnele nu se amestecau la această
în mijlocul drumului, fiindcă i-a plăcut de ea. Dar mai straşnică bucurie a bărbaţilor. Mihai îşi lăsase Doamna
tîrziu o părăsi, căci a îndrăgit o fată din casă, pe în ţară şi se mîngăia, împotriva poveţelor bisericii, cu
Rusoaica Mihailova, cu care trăi şi muri în pribegie. o pretină" etc. Tot în acest capitol se descrie mai de­
Seria doamnelor — din timpurile mai îndepărtate şi parte influinţa bizantină cu toate ceremoniile ei, cu
cari sînt mai vrednice de amintit decît Grecoaicele din praznice şi ospeţe pompoase, la cari boeriî cădeaţi în
epoca fanariotă — se încheie cu Marica lui Constan­ genunchi, cînd închinau pentru Măria Sa Vodă ; urmează
tin Brîncoveanu, care e înfăţişată ca „o bună gospodină, apoi icoana frumoaselor obiceiuri creştineşti dela anul
darnică şi harnică, bucuroasă de mulţi copii (4 băieţi noii, cînd domnul dădea celui ce strănuta întîî, un pahar
şi 7 fete) pe care îî dăduse Dumnezeu ...“ de vin şi două caftane, şi a celor dela -Bobotează, cînd
în a treia conferinţă „Despre îmbrăcăminte şi locuinţă“ Vodă ieşia cu tot alaiuDla gîrlă, unde se făcea la sfin­
se arată schimbările, prin care au trecut aceste, numai ţirea apei praznic mare, ce se ineheia cu binecuvîntarea
la clasele domnitoare fireşte, căci „ţăranii, clasa numă- cailor de luptă'(povodnicî), pe cari mitropolitul avea
roasă şi hotărîtoare în ceeace priveşte munca şi păstrarea să-i stropiască cu aghiasmă. Ni se arată şi felul sărbă­
însuşirilor neamului" în privinţa aceasta n’au prea fost toresc, cum se întîmpla instalarea mitropoliţilor şi a noilor
supuşi schimbărilor; ci au rămas statornici în moşte­ domni. Viaţa familiară îşi găsia şi ea farmecul său, — în
nirea dela strămoşii traci. trecut, caşi azi — in frumoasele datini dela botezuri, nunţi
„Viata socială a trecutului“ e împărţită în 3 epoce, ori înmormintări, cari toate sînt înfăţişate aci şi ni se
care înfăţişează 3 influenţe. Cea dintîî, sub influenţa spune, că chiar „alaiurile de îngropare întreceati şi ele cu
traiului ţărănesc, e scutită de formele, ceremonioase şi mult obiceiurile simple, practice şi grăbite de azi...“
goale de orice cuprins cinstit, ale civilizaţiei bizantine. Ţigance plîngătoare cu glas puternic şi putinţă de a
Această epocă se ’ntinde pînă în secolul XVI, cînd în­ născoci tot alte plîngerî, hrăniau jalea celor de faţă..
cepe influenta bizantină cu toate minciunile ei solemne, Nicolae Mavrocordat a mers după sicriul soţiei sale în
cînd „Bizanţul ajunge stăpîn pe viaţa socială, care perde haine roşii.., Cailor li se ungeau ochii cu ceapă, ca
morocăneala, dar şi cinstea, cumpătarea ei ţărănească." să plîngă ş. a. m. d.
Şi în sfîrşit ca a treia epocă se iveşte, abia pe la sfîr- Mai tîrziu influinţa turcească aduce iarăşi schimbare
şitul sec. XVIII inriurirea apuseană sau „evropienească", în viaţa boerilor şi a curţii, pompa orbitoare luînd pro­
sub care se află Românii pînă azi. porţii din ce în ce mai mari. Iar de pela 1770— 80, for­
Conferinţa aceasta, dimpreună cu alte două din voi. mele franceze încep a ispiti gusturile. Urmează era ba­
II.: „Ideile conducătoare din viaţa poporului românesc" lurilor, a jocurilor şi a representanţiilor teatrale, date
şi „Viaţa sufletească a poporului român", merită a fi între 1806—12 la Bucureşti de nişte actori ruşi supt
remarcată în deosebi. Ele se pot mîndri cu cele mai conducerea italianului Maggi; cel mai vechiu afiş de
frumoase pagini de istorie culturală, ce s’au scris la teatru in limba română şi ilustrat datează din 1826,
noi pînă acum. Sînt descrieri atît de plastice şi carac­ cînd o companie franceză a jucat la laşi „o mare ară­
terizări aşa de cuprinzătoare, Incît la tot pasul te vezi tare cu pantomină de scoborîrea luî Ploton în iad."
ispitit a le reproduce în întregime, lată cum zugrăveşte Conferinţa : Românii în străinătate şi străinii în ţă­
de pildă, dl lorga viafa socială românească, neatinsă rile româneşti“ ne face cunoscute motivele şi scopul
încă de otrava influenţei bizantine: „In cele mai vechi aşezării Saşilor, Ungurilor şi Polonilor prin oraşele şi tîr-
timpuri din trecutul nostru oamenii sînt aspri, simpli, gurile ţărilor române, mal apoi aşezările Turcilor prin aşa
vorbesc răspicat şi mult, întrebuinţează cuvinte tari, numitele cîşle sau casabe şi ale roiurilor neîntrerupte de
cînd se mînie şi vorbe blînde, cînd au pacea sau căinţa Greci hrăpăreţi, cari veniati cu domnii fanarioţi forinînd
în sufletele lor... Vremurile erau aspre la noi, ca în „colonia creditorilor". Dintre locuitorii ţării, la fiecare