Page 10 - 1906-07

150 LUCEAFĂRUL Nrul 7, 1906.

Pintea Viteazul
Dramă istorică in trei acte şi un tablou.
Dc V. E. Moldovan.

TABLOUL ea întregire Ia ACTUL li.
In faţă, peştera pustnicului llie. In fundul peşterii o dică cortina, in peşteră e întuneric. Un fulger străbate
uşiţă de lemn, de unde, printre sţîndurî, pătrunde lu­ semiobscurul, iar în urmă-i tunete puternice. Ploauă
mina. 'Deschizătura peşterii e goală. La intrare o lavi- tare. Fulgerele cad des, iar cătră mijlocul tabloului scad
viţă de scîndură. Pe laviţă două lopăţele, cu cari se treptat. Ploaia stă. Din peşteră, de după păretele de
anunţă cel ce vrea să intre, lovindu-le de olaltă. îna­ scînduri, se aude glasul lui llie, cum se roagă „de vreme
intea peşterii un povîrniş stincos, colţuros, cu tufiş grea“. O cucuvae ţipă mereu într’o scorbură.
rar dc jneapăn. In dreapta şi stingă, tufiş. Cînd se ri-
Sccna /. llie (deschide uşa): Nu eşti singur? Cui dai
Glasul Iul llie pustnicul (citeşte din „Mo- semne ?
litvelnic" cu glasul rar şi profetic): Iară tu, Dum­ Pi ntea (apropiindu-se): Aştept să vie Răkoczi
nezeule, iubitorule de oameni, Te găteşti să cerţi cu doi oameni, Români creştini, — că avem un
şi iară să ierţi robilor Tăi netrebnici. Că pe cît sfat împreună... Sărut dreapta, moş llie! (îî să­
mărimea păcatelor creşte mai mult, cu atît mai rută mina).
mult creşte şi milostivenia Ta, ce nu-şî aduce llie (iese în peştera internă, închizînd uşa
aminte de cele rele. De aceea ne rugăm Ţie să după sine): Hm! hm! Sfaturi pe vremea asta!
întorci dela noi urgia Ta. Nu Te mânia pe noi, Aci!
ci întru milostivenia Ta, ne izbăveşte, Doamne Pintea: Să nu te superi, moş llie! Ne pă­
Dumnezeul nostru, care opreşti trăznetul, schimbi zim bine că umblă să ne prindă Nemţii.
fulgerul şi toate le plineşti spre mîntuirea făp­ llie: Nemţii? Ce aveţi voi cu Nemţii? Hm!
turilor Tale. Caută dară şi spre noi după mare (se aude un bucium, dar mai aproape) Auzi!
mila Ta şi ne mîntuieşte de tot necazul, mînia Pintea (răspunde de nou din gura peşterii):
şi nevoia şi de primejdia care s’apropie. Că ai Vin! — Întrebi că ce avem cu Nemţii? Prea
tunat din cer, ai înmulţit fulgerele şi ne-aî în­ ne-au năpădit, moş llie. Ne prea storc cu dările,
fiorat pe noi. Milueşte-ne pe noi după mulţimea ne prea sărăcesc, apoi vor să ne răpiască şi
milostivenieî Tale, să nu ne ardă focul mîniei legea! Vor să ne facă papistaşi...
Tale, nici iuţimea fulgerelor şi a trăznetelor să llie: Hm! Legea! D’apoi Răkoczi nu-i pa­
nu ne mistuiascâ. Fără, — după mare mila Ta, pi staş ?
alinează urgia. Inseninînd aierul, risipeşte întu- Pintea: Nu! Răkoczi e de lege ungurească
nerecul, care ne-a învăluit, — întoarce viforul şi vrea să se însoţiască cu noi Românii, de legea
întru linişte... (în răstimp se vede cum urcă grecească.
Pintea spre peşteră). llie: Hm! hm! D’apoi s’a început război?
Scena a //-a. Pintea: S’a început! Eu am tabără aci în
munţi şi-mi adun oameni. Am cinci sute. (se
Acelaş şi Pintea. (Vine, urcînd cu greu prin pietrişul aude buciumul aproape de tot) Auzi că vin!
din calea peşterii. Se opreşte, priveşte înapoi, apoi îşi
urmează calea. Glasul lui llie se aude mereu, tot mai llie: Bine! O să văd cum faceţi tîrgul! Pă-
încet, pînă devine un murmur. Fulgerele şi trăznetele zeşte-te să nu păţeşti hicleşug! Eu mă duc să
se repetă). mă rog! Înainte de a te duce, să-migrăieşti! (se
Pintea (oprindu-se la intrarea peşterii): Se retrage şi închide uşa).
roagă!... (scuturîndu-se de apă) Uf, ce vreme Pintea (în urma lui): Bine, moş llie!
grea! (luînd lopăţelele de pe laviţă, le loveşte Scena a lll-a.
de mai multeorî de olaltă) Moş llie! .
llie (din peşteră): Cine umblă p’aci pe vre­ Aceiaşi, Răkoczi, Ioniţă, Avrămuţ, (vin cu greu din stîngap
mea asta? loniţă îl aduce pe Răkoczi de mină prin întuneric. Cînd
se ivesc, un fulger luminează scena şi un tunet puternic
Pintea: Eu sînt, moş llie, — Pintea din Mă- cutremură întreg codrul. Toţi rămîn înmărmuriţi. Cucuvaia
goaja! se vaetă. Pintea stă în uşa peşterii).
llie: Tu eşti? Aşteaptă să-mi isprăvesc ru­ loniţă(cătră Răkoczi): P’aci, p’aci, Măria ta!
găciunea. Răkoczi: Vai, ce noapte fioroasă!... Am
Pintea (şezînd pe laviţă): Aştept, moş llie, sosit?
aştept! Ioniţă: Am sosit! lată, în gura peşterii ne
(Pauză. Nu se aude decît murmurul cum se roagă aşteaptă căpitanul Pintea! (în răstimp sosesc)
Pustnicul. Deodată se aude un bucium din depărtare.
Pintea se ridică, vine în gura peşterii şi suflă de două Am venit, căpitane!
ori în bucium). Pintea: Bun sosit!