Page 11 - 1906-07
P. 11
r
Nrul 7, 1906. LUCEAFĂRUL 151
Râkoczi (îşi dă mantaua la o parte şi pă Pintea: Să înveţe şi pruncii noştri carte. In
şeşte spre Pintea, întinzîiidu-î mina): Bună magistrat şi alte slujbe la oraşe să se pună,
seara, căpitane! Mulţumim, că in’ai ascultat! după dreptate, şi nobili români.
Pintea (arătîndu-î laviţa, să şează): Cum să Râkoczi: După dreptate!
nu viu, Măria Ta? Şi eu m’am gîndit să mă Pintea: Să se facă nobili toţi puşcaşii mei
duc în tabăra Măriei Tale. şi copiii lor!
Răkoczi (şede pe laviţă): Doamne, ce Râkoczi: Şi asta ţi-o făgăduiesc!
vreme turbată! Numai paserea asta de nu s’ar Pintea: Soartea iobagilor să se uşureze!
mai văeta! De cîteori o aud, mă trec fiori! Râkoczi: Se va uşura!
Par’că prea cobeşte a rău! Pintea: Altceva nu cer!
Pintea: O fi, ce-o da Dumnezeu, (loniţă şi Râkoczi (cu mirare): Nu? Pentru tine nu
Avrămuţ se retrag într’un colţ. Îşi pun manta ceri nimic ?
lele şi se aşează pe ele. Povestesc). Pintea: Pentru mine? Nu! Nimic! Numai
Răkoczi: Şezi ici, căpitane! Ce pustnic trăeşte bunăvoinţa Măriei Tale!'
aici? Râkoczi: Eşti un om nobil, — căpitane!
Pintea (aşezîndu-se): Un călugăr bătrîn. Să tot Pintea : Aşa sînteni noi, Românii! Nu cerem
roagă mereu. noi a nimăruia! Noi numai dreptate cerem!
Răkoczi: Oare nu ne vinde? Râkoczi: Ştiu! Şi am iubit totdeauna pe
Pintea: Nu, Măria Ta! Nu se duce el mai Români. Soartea a fost prea vitreagă cu ei!...
mult în lume! De 20 de ani n’a pus piciorul Dar bani aveţi ?
din codru! Apoi mi-e om bun. Pintea: Puţini! Trăim din ce luăm dela po
Răkoczi: Aşa? Bine! Dar să începem, că trivnici.
vremea e scumpă. Eu trebue să mă întorc în Râkoczi: O să-ţi trimit două mii de galbeni!
tabără... Aşa dară ne-am înţeles?
Pintea: In scrisoarea Măriei Tale m’aî făcut Pintea: Ne-am înţeles, Măria Ta.
căpitan al Mării Tale. Iţi mulţumesc. Asta-mi Râkoczi (se ridică): Adă mina ! Aceluia care
prinde bine ! De aci înainte, nu-mi vor mai zice va călca înţelesul, să nu-i ajute Dumnezeu. (în
tâlhar, — că noi Românii, orice am face, bine, clipa asta un trăznet puternic izbeşte o stîncă,
rău, — tot tâlhari ne numesc. la gura peşterii, care se prăbuşeşte cu zgomot
Râkoczi: Da, eşti căpitanul meu! Eu nu-ţi înfiorător).
cer nimic. Fă cum vei gîndi că-i bine! Vreau Pintea (întinzîndu-î mina): Să nu-i ajute, (toţi
să fiii apărat dela spate. O poţi face asta? rămîn înlemniţi. Râkoczi şi Pintea se privesc mult,
Pintea: Voi avea mult de lucru cu oraşele, înmărmuriţi).
că toate-s potrivnice. Îmi stă în gînd să cu Râkoczi (cu glas tremurător): Oare să fie
prind Baia-Mare, ca să am pe iarnă un cuib. semn rău ?
Râkoczi: Crezi că vei reuşi? Pintea: Poate fi şi bun.
Pintea: De-a bună seama! Oamenii mei sînt Râkoczi: Să te audă Dumnezeu. Eu plec.
viteji şi isteţi. Mergem pe-un drum ?
Râkoczi: Ştiu! Jumătate din oamenii mei Pintea: Nu, Măria Ta. Eu nu mă duc în
sînt Români, şi nime nu-i întrece. Am şi patru dreapta.
căpitani români, — cei mai viteji! Aşa dară fă Râkoczi: Rănii! cu bine, dară. încă una să-ţi
i cum gândeşti! Eu mă încred în tine. Spune-mi mai spui. Cînd vei ajunge în strîmtoare,cere ajutor.
acu dacă vom învinge, voi ce dorinţe aveţi? De voi ajunge eu — şi eu îţi voi cere. Să mă
Pintea: Noi? Puţine, Măria Ta! Să ni se înştiinţezi mereu, cînd ai avut bătaie cu potriv
lase legea noastră românească ! Să nu ne mai nicii. Răniri cu bine! (îşi dau mina).
închidă bisericile; să nu ne pună la dări şi Pintea: Să mergi cu bine! N’o să te plîngi
gloabă pe cei ce nu ne lăsăm legea. de mine, Măria Ta. (cătră loniţă) Tu du-te cu
Râkoczi: Asta ţi-o făgăduesc, pe cinstea mea! dînşiî.
Pintea: Să avem, ca mai de mult, Vodă de loniţă (ridicîndu-se): Mă duc, căpitane. Ră
neamul nost, supus numai împărăţiei. mas bun !
Râkoczi: De vom birui, se va face! Avrămuţ (ridicîndu-se): Răniri cu bine, că
Pintea: Vodă nost să fie ales de nobilii ro pitane! (pleacă toţi trei pe drumul pe care au
mâni din părţile noastre şi să-l întăriască în venit).
domnie craiul ţării. Pintea: Drum bun! (priveşte lung în urma lor).
Râkoczi: Bine! Mă învoiesc! Scena a IV-a.
Pintea: Darea cătră împărăţie să o plătiască
Vodă, din ce va strînge dela popor! Şi darea Pintea şi Uie.
asta, să scadă. Acu e prea mare. Pintea: Moş Uie!
Râkoczi: Se va face, pe cum doreşti! 11 ie: Viu, viu, nepoate ! (deschide uşa şi iese).
