Page 13 - 1906-07

Nrul 7, 1906. Luceafărul 153

IDILA.
Es ist eine alte Geschichte...
lîngă biserică, mesele tuturor. După liturghie
I. preotul, îmbrăcat într’o reverendă lungă, de un
Motrul curge liniştit, gălbui, pe patul lui de negru spălăcit, cu patrafirul la gît şi urmat de
mîl printre zăvoaele de sălcii, plopi şi anini. cîntăreţî, pornesc din masă în masă pentru dum­
Dealurile din cele două laturi închid o vale nezeiasca slujbă. Locurile se ocupă îndată, fie­
largă şi roditoare în care satele se ţin lanţ. Le care îşi caută prietinii, rudeniile, cunoscuţii şi
ghiceşti după desimea şi verdeaţa pomilor, din şi-i aşează la masă cu bucuria revederii. Vinul
care răsare cîte un perete alb, ori cîte un turn de începe să curgă odată cu închinăciunile şi ură­
biserică; iar seara şi dimineaţa după palele de rile de sănătate, lăutarii deschid sufletele cu cîn-
pruni viorii ce plutesc d’asupra în văzduh. tecele lor. Căruţele sosesc mereu, de pe colnice
Miriştele sînt arse, porumbiştile ah început să se pogoară pilcuri de bărbaţi în haine albe,
îngălbiniască şi să foşniască uscat. femei cu vestminte în feţe vii ce bat la ochi;
E în ziua de Sînta-Maria. In Merişani e zarvă — ei vin pentru petrecere şi joc şi aşteaptă ne­
mare. De cu dimineaţă încep să sosiască că- răbdători în ceată. Un negustor cu mărunţişuri

Români din Bîrdo.
ruţe şi călăreţi din toate părţile. Satul furnică ieftine şi-a întocmit şi el şatra mai de-o parte;
de oameni în haine de sărbătoare. Fumuri se iar mai încolo olarii îşi întind marfa şi rudarii
înalţă de pe la toate gospodăriile, pe alocuri stau lîngă juguri, fuse, linguri şi talere de lemn
focul arde în bătătură înconjurat de oale mari, aşteptînd cumpărătorii. Ţiganii şi cerşetorii cer
în care se găteşte pentru praznic. Lăutarii îi zic mila celor ce petrec.
prelung pe uliţi, ori pe la porţile oamenilor aş- Pe după amiază tot tăpşanul furnică de lume.
teptînd să fie chemaţi. Un duh de veselie şi de Atunci lăutarii părăsesc mesele şi încep să cînte
petrecere pluteşte pe d’asupra tuturora, nu mai de joc. Ceea ce-î aducea pe oamenii aceştia
vezi o faţă îngîndurată. Merişanii au azi ncdee. aicia era imboldul de a se vedea, de a se cu­
De hramul bisericii fiecare face un parastas, de noaşte, de a se preţui. Se legaîi prietenii, se în-
pe la prînz încep să se întindă pe tăpşanul de tîlniafl ochi, se strîngeau mînî, se făceau glume,