Page 15 - 1906-07

r
i
Nrul 7, 1906. LUCEAFÂRUL 155
acolo. Cu o îndrăzneală, pe care n’o maî avu­ Mine merg eu să-ţi dau ajutor la bancă, mîne
sese niciodată, căuta s’o priviască în ochi şi îna­ fac eu lecţie cu adulţii, mîne conduc eu corul
inte de a o putea privi, i se părea că el o caută la biserică şi supărat pe el însuşi se culcă.
şi o admiră ca pe ceva de o înaltă valoare ar­ Dar n’a fost cu putinţă să pună geană pe
tistică, obiectivă; cînd o privi în ochi însă, simţi geană. Doi ochi îi răscoliseră sufletul. Aşa ochi
că în inimă i se furişează o legătură, care numai nu mai văzuse el nici în visurile lui. Doi ochi
pe departe avea a face cu admiraţia pentru ope­ mai albaştri decît albastrul cel maî curat al ce­
rele de artă. Şi atunci începu să se întrebe: rului de vară, limpezi lamură ca lacrima de în­
cine-i, de unde-i? Se duse la mamă-sa căreia ger. Şi de asta erau oare aşa de buni, aşa de
nu se sfia să-î spună orice. blînzi, aşa de fermecători? Ori fiindcă erau
— Mamă, cine-î fata aceia cu capul gol, cu umezi, ori fiindcă îi umbriau genele lungi răs-
ochii albaştri? frînte, ori sprîncenele dese şi arcuite, moi şi lu­
Se încorda ca vocea să-î fie cit de firească. citoare ca mătasa? Numai ochii aceia l-ar fi
— Ce, n’aî maî văzut-o? Ii Ana lui Şerban, putut scoate din minţi, dar nu-î vedea numai
dela noi din sat. pe ei: vedea părul bogat, peptenat pe tîmple,
— Ee! ? Da, mamă ? negru, lucitor de negru — poate că dela părul
— Frumuşică fată, are cui sămăna. acela al oacheşelor venia focul arzător, care
nu putea izvori din ochii albaştri ai bălaelor —
II. vedea rotunzimea liniilor sculpturale desăvîrşite
Pe drum, cînd se înapoiau acasă, Nicu era trist. ale bărbiei, ale buzelor, făcute par’că pe zini-
1 se părea c’a fost slab de s’a lăsat să fie stă- betul, ce lăsa să se vadă cununa dinţilor albi
pînit de simţirea pe care i-o insufla o fată fie sticloşi, vedea profilul, o minune de profil clasic,
chiar şi cea maî frumoasă din tot cuprinsul. cu o foarte uşoară scobitură între fruntea largă
Dar fusese fericit şi acea fericire acum i se şi nasul de statuă antică, vedea obrajii plini,
curmase şi el n’o putea reînvia decît căutînd rumeni, fragezi ca petalele de trandafiri.
s’o mai vadă, s’o cunoască, să vorbiască, să Şi totuşi, par’că nu-l fermecase numai chipul
glumiască cu ea, s’o prindă de mînă, s’o cu­ ei. II fermecase fiinţa ei întreagă, îl fermecase
prindă de mijloc. trupul ei înalt, subţire, mlădios, încins sus sub
— Viaţa de acasă poate că mă va potoli totuşi sîn, îl fermecase gustul cu care era îmbrăcată.
— îşi zicea ei. Tata luptă aşa din greu cu viaţa Era în firea ei întreagă un amestec de duioşie
în mijlocul atîtor greutăţi, el e un apostol şi un şi naivitate, de sfiiciune şi îndrăzneală ; în chipul
idealist şi eu să mă înmoi ca c.ara de focul cum îşi purta picioarele la joc, în chipul cum
unor ochi de fată? Ce ar crede el despre băia­ sălta, cum îşi pleca capul, cum zimbia, cum
tul lui, cu care se sfătuise de atîtea ori în îm­ prindea pe tovarăşa ei de mină era o drăgă­
prejurări grele, cu care împreună se bucurase lăşenie, care ţi-ar fi făcut-o dragă fără s’o priveşti
cînd vîntul de îndreptare începuse să adie ? în ochi. Era plăpîndă, ca un copilaş, par’că
Seara după cină, învăţătorul începu să-şi facă n’atingea pămîntul, cînd mergea şi par’că natura
socotelile pe a doua zi: — Mîne-î Duminecă, n’o făcuse decît ca să fie purtată în braţe.
după biserică trebue să lucrez la bancă şi-s Şi la fiecare nouă imagine Nicu tresăria, se
singur, pînă seara o să fiu ocupat, ar fi lipsă întorcea pe partea cealaltă, potrivia perna şi i
şi de un casier. Cine îmi face lecţia de mine se părea că patul n’a fost niciodată aşa de tare.
cu adulţii? Doamne, de ce nu sînt de fier, şi Dela o vreme i se părea că suspinase că zisese
de ce nu mă pot împărţi în zece, că toate le-aşi tare cîteva vorbe şi-î era frică să nu-l fi auzit
face. Recensămîntul copiilor în vîrstă de şcoală tată-său de alăturia ; atunci se hotărî să doarmă,
trebue din vreme început, săptămîna viitoare căuta să-şi împrăştie imagiuele, apăsa pleoapele...
sîntern chemaţi la conferinţa de cerc. Dar cînd Zădarnic. Gindurile iar începură:
va începe şcoala ! Şi de munca mea, cită bruma — De bună seamă ea nu-şi dă seamă cîtu-î
este, cine va avea grije? de frumoasă şi nici satul întreg nu-şî dă seamă,
Nicu se trezi prea tîrziu c’ar fi trebuit să zică: mama de abia mi-a zis că-i frumoşică. Satul...