Page 16 - 1906-07

156 LUCEAFĂRUL Nrul 1 , 1906.

Femei din Stişnievi(a.
Aicî în sat am s’o tnaî întîlnesc, am să caut s’o — Bună seara.
întîlnesc, să-î vorbesc, o să vină la horă... cu — Bună seara, Domnule Nică.
neputinţă să n’o întîlnesc. — Arunci în coş şi pe-al nost?
Cu gînduri de acestea adormi. — Gata, acuma, puteai nici să nu mai vii...
Intr’una din zilele de zbucium ce urmară, în- da’, nu e vorba, ştiu că nu ţi-s urîte Dumitaie
văţătoreasa zise luî fiu-său: nici plimbările, nici poveştile.
— Nicule mamă, te duci tu astă seară pînă — ’Poi să-mi povesteşti atuncea, moş Zamfire,
la moară să vezi ce face moş Zamfir cu sacii ştii dumniata, din vremile vechi.
noştri ?... — Dacă venişi... ia mai şezi.
III. îşi atîrnă puşca într’un cui de lemn şi se
O seară senină de început de toamnă. aşeză pe un scăunaş. Lîngă morar sta un bărbat,
D’asupra apei se ridică o căsuţă sprijinită de-o căruia se vede, că noul venit îi curmase vorba,
parte pe ţărm şi de alta pe patru furci ce se căci sta şi aştepta; în fund de-abia se deose-
înfig în pietrişul albiei. Coperişul e învăluit în biau în umbră două femei: una cucăia răzimată
frunzişul sălciilor ce stau de pază, gîrbove de de saci, ceealaltă în picioare torcea.
bătrîneţe, în jur. In negura serii trupul căsuţei Focul pe vatră se mai potolise, de abia din
se îmbină cu frunzişul şi cu trunchiul sălciilor; cînd în cînd mai arunca cîte o limbă roşietică
dinaintea ochilor ţi se iveşte ca o umbră uriaşă, ce se desprindea par’că din vreascuri, pîlpăia
ce-ţi aminteşte cîte-o frîntură din basmele co­ o clipă şi muria. Fiecare din pîlpăirile acestea
pilăriei. lumina un colţ din moară. Pe rînd se rume-
De departe se aude vîjăitul apei ce se repede niau o clipă coşurile cu lemnul lor îngălbenit
pe scoc şi se sparge apoi în roţile de desupt. de vechime şi găurit de cari, roţile de piatră
Cu cit vii mai aproape, cu atît vîjăitul apei se vînătă, lăzile cu făină lustruite de frecare, grin­
amestecă cu huruitul sec al pietrilor ce sparg zile de d’asupra vetrei, pe care fumul aşternuse
porumbul. Uşa scîrţăi şi rămase deschisă, o par’că un strat de păcură, o ladă mare în colţ,
dungă blîndă de lumină lunecă afară, desluşind în care morarul îşi arunca vama, şi în toate
podişca din faţă, chipul omului ce ieşise şi a părţile saci şi traiste, aruncate fiecum, culcate
lui Nicu care intra. jos, ori răzimate de păreţi.