Page 18 - 1906-07

158 LUCEAFĂRUL Nrul 7, 190t>.

— Da’ ce nu mai stai, Domnule Nică ?... Pela geamurile caselor mai licăria cîte-o lu­
Poveştile ... — Dar el ieşise şi bătrînul continuă mină, încolo satul era învăluit în întuneric,
şiret: Alia ... pricep, acum te ademeneşte alt­ taină şi tăcere. Nicu mergea spre casă aproape
ceva ... nu poveştile... ei, fătul meu, ai şi în fugă. Simţia în el o putere de uriaş şi o
drept... mulţumire sufletească ca niciodată.
IV. Intră în casă cu paşi apăsaţi, zimbind, şi dete
„bună seara“ mai tare decît de obicei.
O ajunse pe poteca care ducea în sat.
Aşa a început dragostea lor.
— De ce te zoreşti aşa, drăguţă ?
Ea întoarse capul speriată par’că, şi-şi văzu V.
de drum, încetînd fără voe pasul. Presimţise şi Tatăl ei era un oin de cei din vremea veche.
dorise par’ că să vină după ea; dar acuma îi Blînd şi potolit, el vorbia rar şi apăsat ca un
era aşa de greu, clipele acestea erau aşa de bătrîn, era muncitor şi chibzuit ca nimeni altul.
neobişnuite şi de chinuitoare, încît ar fi dat mult Numai el în sat păstrase obiceiul de a-şi lăsa
să fie acasă între ai săi, la adăpost de ori ce părul mare şi de a purta haina lungă de dimie
ispită. Se lupta cu gînduriie şi cu simţirea. Cînd albă. Faţa-î roşcovană şi sănătoasă, prinsă în
Nicu îi cuprinse mijlocul cu braţul, i se păru pervazul pletelor rătezate, era luminată de doi
că va muri, îşi uită de tot, nu mai simţi pă- ochi blînzi şi galeşi ca ai unui copil.
mîntul sub picioare, par’ că ar fi plutit într’un Despre el gurile rele ale satului, cu care nu
văzduh îmbalsamat de mirezme. Tăceau amîn- cinstia şi nu răcnia în circiumă, nu putuse
doî, numai zvîcnirile inimii le sfărma pieptul şi găsi altă batjocură, decît că pleca la săpat pre-
ceva, care-i împiedeca să vorbiască, le rămînea menit în hainele de sărbătoare, dar su’ mînă
în gît. Stătură in loc, ea se reculese şi vru să cu treanţa şi rabiia pe care le îmbrăca, cînd
plece, dar o mîngăere o îmblînzi... îşi lăsă mlă­ ajungea în curătură, şi că poartă chimirul pe
dioasă capul pe umărul lui, ascunzîndu-şi obrajii care l-a purtat şi moşu-său.
ce ardeau. Drept e că pe el nu zăriai pată. Şi cum îl
Fără să ştie cum, s’au pomenit sărutîndu-se. vedeai, îţi da în gînd şi ce fel de gospodărie
în sărutări cătau a-şi potoli tot jarul dragostei, are omul acesta. O rînduială ca la el la nimeni.
care izbucnise deodată şi pe neaşteptate, lntr’o Grădină, pomi, boltă de viţă, vite, acareturi,
beţie fermecată, Nicu sărută obrajii, buzele j clăi cu fîn şi în casă o curăţenie şi un miros
fruntea, ochii ce-1 chinuiseră în atîtea rîndurî, de sulcină şi de busuioc şi fiecare lucruşor la
şi pe care îi vedea ca aevea in visurile lui. locul lui.
O îmbrăţişa cu căldură, lung, îi strîngea mîna, — Se cunoaşte că ai fată mare la casă! ii
mijlocul, îi simţia sînii ce-1 înfiorau. Uitaseră şi zicea popa cînd păşia pragul cu botezul; iar
unul şi altul că-î seară şi sînt aşteptaţi. cînd ieşea în tindă şi privia toată bogăţia prin-
Muţenia îi apăsa pe amîndoî, cercau să zică soarei acesteia, zimbia de bucurie.
ceva şi n’aveau ce. Nicu de-abia rostia cu vorba — La dumniata ca la conac domnesc, ţi-aî
întretăiată: înjghebat gospodărie nu jucărie.
— Dela noi din sat şi eu să nu ştiu, mă mir — Ce să-i faci, părinte, mulţumim lui Dum­
cum de nu te-am văzut mai demult. nezeu, nu ne rabdă inima să stăm cu mînile în
— Bine, mata doar n’aî stat toată vremea la sîn şi ne gîndim şi noi la copiii noştri.
noi, cum era să mă vezi ? — Da, da, ai muncit şi ai chibzuit, Şerbane.
— Da de ce nu veniaî la horă ? Şi muncia într’adevăr. Tatăl său avusese
— Dacă nu mă lăsa mama. prinsoare bună; dar ce bruma de păinînt fusese
— Lasă, dragă, bine-a făcut, îţi pare răii ? se împărţise între fraţi, ca ori unde, şi el muncia
Mîngăierea fu un sărutat, apoi porniră cu bra­ la proprietar pe întreială ca toţi din sat. De
ţele petrecute unul după mijlocul celuialalt. La aceia se tot mirau vecinii lui:
poarta casei ei se despărţiră printr’o strîngere — Că n’are de unde fi! Iar alţii îşi dau cu
de mînă, în care par’ că ar fi vrut să-şi frîngă socoteala, că el a dat de bună seamă peste
degetele. vre-o comoară.