Page 5 - 1906-07

N'r. 7. 1906. LUCEAFĂRUL 145
basme, au venit în casa mea cu gîndul să
mă bată. Evident, că aşa ceva n’ain mai putut
suferi. Povestesc aceste să vedeţi ce stări sînt
în istria şi cine domneşte amarul fraţilor din Istria,
în dimineaţa următoare mă duc cu poşta la Ce-
rovglie şi deacolo cu trenul la Pisino. Anunţ
cazul la Bezirkshauptmann, iau trenul imediat
pentru Parenzo. Merg la giunta provinciale şi
deacolo la căpitanul ţăriî la Pola, de unde plec
la luocotenenţă la Triest. în Vinerea patimilor
Paştilor catolice mă primeşte vicedirectorul dela
luocotenenţă în absenţa luocotenentului bolnav
la Viena. Mă asigură că se va face anchetă. Eu
i-am declarat scurt şi cuprinzător, că dacă nu-mî
asigură persoana să-mî pot continua studiul, plec
imediat ia ministrul de interne din Viena. Fiind şi
eu persoană cu atributele k. k., caşi toţi beamterii
din Austria, cererea mea a avut efect. Episco­
pul Nagler, unvienez „gemOtlich", îmi dă bine-
cuvîntarea, dacă nu puterea „iubirii" supuşilor
lui. Ce n’aîi făcut hîrtiile autorităţilor au făcut
sclipirile baionetelor şi „kurzschrittul" jandar­
milor. Pe lîngă asistenţa politică mi-am anga­
jat şi un agent civil. în societatea agenţilor mei
— fiind patrulele întărite — am făcut şi com­
pletat studiul dialectului român din Istria, sub
Femei din Suşnieviţa cu Tonca Belulovici.
scutul baionetelor. Forţa ştiinţii şi puterea ade­
vărului a constrîns pe nişte funcţionari orbiţi de nu sînt tocmai prea iubiţi de cei din Jeîănu.
idei şoviniste să recunoască persoana mea de După port şi după sumedenia de cuvinte, pă­
autoritate blîndă şi nu turbată şi să cinstiască strată în graiul celor desnaţionalizaţi, se pare,
totodată obiectul ocupaţiunii mele. Pujmaniî că faptul nu s’a împlinit de mult. Ocupaţia
mei şi ai Românilor din Istria au fost încătuşaţi acestora e cărbunăritul. Cărbunii lor de lemn
cîteva momente şi oamenii s’au apropiat de se desfac la Abbazia şi Fiume. Românii slavi­
mine cu cinste şi cu încredere şi mi-au făcut zaţi din Munegrande şi Piccolo îşi vînd căr­
mărturisiri oe cari niciodată nu le-am cerut. bunii la Triest. Şi pentru o lume n’ar cuteza
De aceste mă voiu folosi numai cînd va fi unul să se ducă în piaţa celuialalt. Dealtmin-
lipsă. terî călcarea acestei învoieli nu odată a fost
La Românii din zona de nord (din Jeîănu)nu m’a sigilată prin bătăi. Căsătorii între locuitorii ace­
oprit nimeni să-mi fac cercetările. Ei se ţin de stor sate se fac, dar slovencele măritate în casă
Munegrande şi ambele aceste cu Munepiccolo românească vorbesc româneşte.
au format acelaş popor. Legenda ne povesteşte Traiul Jeîănilor e mai priincios, decît al fra­
că afl fost trei fraţi şi aceştia de groaza unui ţilor lor de sub Montemaggiore. Portul lor e
„rebelion", cum mi-a spus la 1899 un bătrîn tot cel obicinuit la toţi. Numai femeile au un
cinstit de 85 ani, Valentin Marinilici, au fugit port de tot curios. Fustele lor ajung abia pînă
din ţara lor, pe care nu o pot numi cu sigu­ la genunchi, au ciorapi albi. Părul e împletit
ranţă, şi s’au aşezat unul la Jeîănu, altul la Mu­ cu panglici colorate, moda aceasta e redusă în
negrande şi al treilea la Munepiccolo. Fraţii cei Val d’Arsa numai la babele mai bătrîne cari au
din satele din urmă şi-au uitat limba—schim- părăsit ţoarsele şi ţandalinele din vremea veche.
bîndu-o cu cea slovenă — şi din acest motiv Curomoacul (pălăria) a mai rămas în cîteva sate