Page 9 - 1906-07

c

Nrul 7, 1906. LUCEAFĂRUL 149
nu învaţă ea maî nainte limba poporului, cum asimilaţiunii popoarelor. Şi e păcat din punctul
a bunăoară poştăriţa din Suşnieviţa, o slovencă, nostru de vedere. Fonograful va rosti cel pu­
a învăţat dialectul român de acolo, ca să se ţin în timpurile viitoare şoaptele acestor „omiri
poată înţelege cu oamenii. O şcoală trebue să buri“. Cred insă că ar fi mal bine, dacă Româ­
opereze cu factori pozitivi şi nu cu tăbliţele nia ar zmulge din ghiarele mizeriei şi pierderii
sf. Ciril şi Metod. Şcoala nu se poate susţinea aceste 3000 de suflete nepierdute încă şi le-ar
prin arme şi afuriseniile unul preot, ci prin iu­ coloniza în vr’o parte, unde şi-ar putea asi­
bire şi prin cultura minţii şi a sufletului. Şcoala gura viaţa din viitor. Ar face în cazul acesta
nu e mijloc de prostire, ci de luminare. Dacă un serviciu real Românimi!. Ar ucide nişte dia­
va veni odată vremea să aibă şi Românii aceş­ lecte, dar ar scoate din gliiara morţii un popor.
tia o şcoală în limba lor, atunci vom putea Dialectele acestea s’ar încrucişa cu altele su­
vorbi altfel despre viitorul lor. rori şi aşa ar vieţui mal departe în limba ro­
* mână. Cred, că dacă avem un locşor pentru
* *
Atît comunic de rîndul acesta despre Românii aceşti fraţi în inimile noastre, putem găsi în ţă­
rile noastre şi nişte coţi de pămînt pentru mor­
din Istria. Şi cu mare durere a trebuit să con­
stat, că dialectele lor frumoase, din punctul de mintele lor. Astfel memoria lor şi a noastră va
vedere al evoluţiei limbii române, dispar. Cu fi binecuvîntată, şi buzele nepoţilor vor murmura
cu sfinţenie mulţumirile lor pentru o faptă bună
dispariţia lor se uscă o ramură verde din ar­
borele mare român, dar aşa e fatala lege a cătră Dumnezeul nostru.
Dr. Iosif Popovicl.
POR PE PRIMflUflRA.
Mamă dragă, ce-o fi oare Şi m’aşî duce mamă ’n lume
Că acasă nu-mi mal place S’o cutreer toată, foală
Şi n’am voie şi n’am pace, Cît de lungă-i şi de lată,
Ceua greu pe pepl îmi zace — Şi uitării să fiu dată :
Cînd e cald afar’ şi soare ? Să-mi pierd urmă, să-mi pierd nume.

Iar cînd văd, măicuţă, norii
Uite fiori pe rămurele!
Cum se duc în depărtare,
fluzi glas de ciocirlie!
l-aşi urma să fiu in stare;
Ce-o mai fi de-acum să fie.
Şi din loc inima-mi sare
Casă, tu, să stai pustie,
Cind aud că vin cocorii.
Şi adio gînduri grele.
Nu-mi maî stă la lucru gîndul Stai, măicuţă, stai şi toarce
Ci la lună şi la stele, Ziulica, noaptea ’ntreagă;
flşi visa, privind la ele Eu am inimă pribeagă,
Prin fereastra cu zăbrele, Nu mă plînge, mamă dragă,
Seri întregi şi nopţi de-arîndul. Pacă nu m’oi mai întoarce.
SOnET.
Ai tremurat la geamurile mele Te-ai dus apoi plingind dela ferestre
De-atitea ori pe viscol şi furtună Să mori uitat, pierdut printre sihastri.
Şi te-ai întors cu dragostea-fi nebună Acum cînd ştiu de tainele aceste
Şi dorul tău, pierdut în gînduri grele.
Şi-ai aşteptat ades’ pe vreme bună Plîng nopţi întregi la lună şi la aştrii.
Ca să-ţi apar zîmbind dintre perdele, O! cînd mai vii, craiu mîndru din poveste,
Dar n’am venit să ne ’ndrăgim de stele Cu părul blond, cu ochi adinei albaştrii.
Şi să visăm la aştrii şi la lună. Ecaterina Pitiş.