Page 11 - 1906-08
P. 11
Nrul 8, 1906. LUCEAFĂRUL 175
par o grădină de cireşi în floare. — Ce cauţi pe aici, fa, uite cum calcă, cu
Sub poala pădurii nălbite se leagănă o mi coana!
nune de horă ca la o zi mare ce este. Ana era mal Au oprit-o în drum şi biata fată a ajuns lă-
frumoasă par’că, dacă Nicu nu lipsia. Cit fusese crămînd acasă.
în oraş ocupat cu şcoala, prins în vîrtejul altor Asta a fost numai începutul. Dela preoteasa
griji, un văl de uitare i se aşternuse peste suflet, şi dela hîngeriţă au început apoi a zbura vor
cînd a venit însă în sat, la horă, cînd a văzut-o, bele. Că ce-o tot da copilul învăţătorului târ
ceva par’că s’a trezit în el, o fiinţă nouă care coale în fiecare seară pe lîngă casa lui Şerban,
pînă aci trăise în amorţire. O perdea din ochi, că Nicu i-a pus gînd rău fetii, c’almintrinea de
nu înţelegea cum altădată putea avea farmec unde şi pînă unde dragostea asta, că Ana a
pentru el hora, petrecerea în sat, vacanţa. In viaţă-î dormit în cutare noapte la mătuşe-sa, că Nicu
par’că fusese un gol, de care el nu băgase de s’a prostit rău la învăţătură şi c’o să-l dea afară,
seamă, de abia acum venirea lui acasă avea un c’aî să vezi, guriţă, pomină că învăţătorul o să
înţeles şi un scop, de abia de acuma putea să se încuscriască cu Şerban.
spună şi el c’a petrecut în vacanţă. — De, soro, răspundeau femeile ce cercetau
casa preotesii, par’că n’ar avea fete de obrazul
Şi fiindcă părinţii lui îi îngăduiau şi fiindcă
părinţilor ei nu le părea rău, de ce s’ar mai sfii lui în sat.
de lume? A întrebat-o ce mai face, i-adat mîna, In urmă a început să le fie necaz băeţilor că
doar perdeau o fată din sat şi încă pe cea mai
a stat cu ea de vorbă, s’a prins în horă lîngă ea.
Şi atîta a fost, de acuma venia ea singură lîngă frumoasă. Şi au început a purta şi eî zvonuri
mincinoase; iar fetele nu puteau înţelege de unde
el şi par’că se iubiseră de cînd lumea, aşa se
şi pînă unde norocul acesta pe capul Anei şi
uitau unul în ochii altuia, aşa-şî vorbiau, aşa-şî
zîmbiau, aşa se ţineau de mînă. Cele trei zile începuseră şi ele să se răciască, să se uite rău.
ale Crăciunului au fost o beţie de fericire pentru Toate acestea ajungeau pînă la urechea lui
amîndoî. Nicu, lupta iar începu.
Lumea pe de margine a început întîî să se — S’o părăsesc deci de răul gurii satului?
uite lung, să dea din cap; apoi să-şi dea cu Nu, niciodată. D’apoi ce faptă vinovată e asta?
Ori vina stă în aceea că nu mă ascund de ni
coatele, apoi să-şi şoptiască şi în urmă să turăe
ca moara. Să te feriască Dumnezeu de gura meni? A da, în ascuns poţi fi cel mai imoral,
satului şi mai ales de gura femeilor. cel mai neruşinat şi lumea nu te învinovăţeşte
şi acuma pentru cele mai curate simţăminte, pe
Popa Nicolae avea şi el o fată, prietină ne
despărţită cu fata hangiului Dumitraşcu. Ele nu care nu vreau şi nu pot să le ascund, nu mă
mai pot uita în ochii nimăruî. Ghidul îi zbura
legau prietinie cu fetele din sat, fiindcă ele erau
la colegii lui, cari se îndrăgostiau deopotrivă
fete mai „de oameni". Umblau cîte nouă sate
după probe de cămăşi, de fote, de bete, pen- de stăpîna şi de fata din casă, de domnişoara
care mergea ia pension şi de servitoarea care-i
trucă nu vroiau să mai aibă niminea ca ele. ducea cărţile — şi cari totuşi nu îndurau chi
Doar’ trebue să se deosebiască de celelalte şi
cînd venia una din sat la horă în aceeaşi fotă, nurile pe cari le îndură el acuma... Iar el, ţă
ranul Nicu Voinea, să renunţe la dragostea asta?
prietinile alergau acasă de se schimbau. N’aveau
altă vorbă nici ele, nici mamele lor, decît că: Nu, pentru nimic în lume.
— Dar unde mă va duce dragostea aceasta
„Ce vreme, guriţă, ce fudulie, nu se mai alege
şi ce se va alege de ea? La întrebarea asta
griul din pleavă." De mult făcuseră ele ochi
galeşi lui Nicu, dar zădarnic, şi acum cînd îl nu găsia răspuns şi şi-o alunga din minte cu
vedeau îndrăgostit de Ana, nu-şî puteau potoli toată puterea pe care i-o da simţirea lui neîn-
frînată. Pentruce să mă gîndesc ce va fi mîne?
năcazul:
Deocamdată nu pot fi decît aşa cum sînt şi da
— Ce o fi văzut la golaşa aia, soro?! toria mea nu-î decît să mă port tot cum m’am
Intr’o bună zi i-aii ţinut calea Anii şi-au în purtat, căci zvonurile vor dispare dela sine.
ceput să-î caute pricină. Vuia satul, dar nimic nu era în stare a-i face