Page 4 - 1906-08

168 LUCEAFĂRUL Nrul 8, 1906.
pflzmcn.

Tot mat tare se cernea pămîntul cătră seară cea într’o negură deasă, din care căuta să îm-
şi amurgul îşi trăgea mereu roşaţa după sine pietriască chipul flăcăului iubit, ce i-a fost
în alte părţi de lume, iar în văzduhul plin încă smuls dela sînu-i abia o lună după cununie.
de o lumină albăstrie se căznia colo şi colo Cine trebuia să vegheze asupra sufletului ei
cîte o biată stelişoară să-şi verse încoace plă- părăsit, dacă nu aceia cari au ales-o ca un
pînda-i rază, cum s’ar căzni licuriciul să-şî sprijin al zilelor lor de bătrîneţe !
prindă zborul. Şi cu multă dreptate grăeşte o vorbă, că un
Susănica nu mai vedea să coasă, ci umbra suflet bun îşi găseşte totdeauna adăpost moale,
ce se lăsa tot mai deasă i-a oprit deodată îm­ căci Susanica nu intră în casă streină, cum se
punsăturile eî măiestre pe pînza mătăsoasă de obicinuieşte a se zice cînd o fată se mărită,
borangic şi aruncînd cusătura ia o parte pe dar era mai bine ca la sînul mamei. Nu-i zicea
prispă şi-a proptit capul eî drăgălaş în podul nimenea fă-te încolo, ci totdeauna era privită
palmelor şi şi-a alungat privirea pe drumul ce ca o copilă nevîrstnică pentru lucrurile grele
şerpuia înaintea eî, departe, departe, pînă unde ale casei şi la orice bătrîna căuta să o înlocu­
albul lui se ascundea după dealuri. iască, căci mînile eî erau mai aspre, mai învă­
Pe drumul ăsta pornise Sinică, sînt doî ani ţate cu lucru, mai destoinice.
de-atuncia. îl duceau la oaste şi ea l-a petre­ Iar cînd a dat cu ochii de fata uitată pe
cut cu socri pînă în preajma Strehaieî şi aici prispa casei, cu faţa ascunsă în palme, plingînd
a trebuit să-şî ia rămas bun, un rămas bun poate, i-a ghicit îndată păsul şi după duioşia
înduioşător şi dureros, rnaî mult o tînguire, de- vorbelor putea să se înţeleagă, că nu era numai
cît un adio, căci rămînea stingheră pe trei anî o îmbărbătare a copilei desnădăjduite, dar în­
de zile, fără o vorbă dulce, fără un sărutat, suşi sufletul ei de mamă părea înmuiat de dor
fără un strîns în braţe, fără de care tinereţa eî după cel dus departe şi însuşi el aştepta o
fragedă nu mai avea nici o căldură, nici un vorbă de mîngăiere.
farmec. Astea erau florile preserate ici şi colo „Nu te mai boci, copila mamei, că bun e
pe lunca cea întinsă a vieţii eî. Şi’n preajma Dzeu, mai e un an şi vine acasă!“
Strehaieî se opria o leacă cu gîndul sub umbra Susănica s’a deşteptat, ca dintr’un somn greii,
unui plop înalt, de unde a pornit Sinică singur, tresărind, ca trezită de-o vedenie urîtă şi în
cu dorul eî numai pe suflet, şi o podidiau iuţiala cu care-şi aduna lucrurile aruncate pe
deodată lacrămile curate ale durerii, căci ochii prispă căuta să-şî mustre slăbiciunea fireî ei
eî aprinşi de vîrstă şi întărîtaţî de singurătate de atîteaorî dojenită de vorbele bătrînei ori de
şi de duioşie erau un nesecat isvor de lacrămî sfaturile moşneagului.
limpezi ca picăturile de rouă. „Dă înainte ! — continuă bătrîna cu glas mai
Şi dupăce se opria o leacă sub plopul cel bărbătesc. — Nu te lăsa să te răpuie dorul,
înalt, căuta să străbată mai departe prin locuri scutură-te de el ca de pleavă şi ţine-te voini­
necunoscute, cătră afurisitul de Bucureşti, care a ceşte, căci dacă te-i pune pe supărări, îmbătrî-
trebuit să-i îngroape fericirea ei pe atîta vreme. neştî într’un an ca’n zece 1“
Un vis era numai toată sforţarea ei de a Nu e dat însă fiecăruia să înfrunte dragos­
răzbi cu gîndul prin negurile depărtării, un tea. Pentru mulţi, ea nu e o nădejde de scă­
chin numai, căci ceeace căuta nu putea găsi, pare, ci e un chin prelung, o trudă vecînică
ceeace doria să vază nu-î apărea înaintea în­ de a căuta să simţă aproape un suflet iubit,
chipuirii. La ce-î folosiau îmbunările soacrei, ce pare că tot mai mult se depărtează.
la ce răsfăţările şăgalnice ale bătrînuiuî, o ali­ Ea n’a putut zice o vorbă, era prea perdută
nare de-o clipă pentru durerea eî, ce nu se pentru a putea rosti un răspuns; ori care, ar
îmblînzia nici în liniştea somnului. Şi cum se fi o scuză, ori o compătimire a atîtor griji, cu
uita aşa în nesimţire, cu gîndul dus departe, care o învăluie bătrîna asta înălbită de vremuri
njmica nu mai trăia în jurul eî, totul se prefă­ şi bune şi rele, a atîtor îngrijorări, ce-î poartă