Page 11 - 1906-09-10

Nrul 9-10, 1906. LUCEAFĂRUL 195
rn A h e ş t i I . 1

Lungă e afară din cale aici pe pămînt viaţa vind stăruitor în lumina soarelui, ni se întunecă
omului! vederea, şi întocmai precum gerul prea aspru
Sini nesăcate izvoarele gîndirilor, de care e arde şi amăreala prea mare se simte a dulce,
frămîntat muritorul, nemăsurate suferinţele ce el mulţumirea prea stăruitoare e durere sfîşietoare.
îndură, nenumărate faptele, pe care le săvîrşeşte Nu e om, care nu se sperie de propria sa fe­
sîluindu-se însuşi pe sine. Nepotolită e totuşi ricire, şi dacă n’aî de ce să te plîngi, te temi
setea de viaţă a celui născut, şi negru ni se de ziua de mîne şi-ţi faci gînduri, care te sbu-
face înaintea ochilor cîndnegîndim la moartea ne­ ciumă.
îndurată, căci frumos e şi bine a trăi în lumea bă­ Se cutremura părintele Manea mal ales cînd
tută de soare şi ca într’un vis de desfătare se des­ se gîndia, că peste încă cîteva luni va fi tată,
făşură bogăţiile de prefaceri în faţa celui ce vede. şi îndoit îi era scumpă femea.
„Lungă e şi grea şi totuşi frumoasă!" zicea Se uita părintele Manea mereu înapoi spre
în gîndul său părintele Manea, tînărul plin de cetăţuia posomorită, căci grozav e gîndul, că
avînt, care, sculat de cîntatul cocoşilor, plecase te-ai dat cu totul cuiva şi viaţa toată îţi atîrnă
grăbit din cetăţuia trainic durată ’n culmea co­ dela cineva, care în fiecare clipă poate să moară,
linei şi, călcînd uşor peste iarba fragedă, săl- să se depărteze ori să se înstrăineze de tine.
tînd, par’că, mai mult prin văzduh fără-ca să Ziduri durate pentru vecie, cetatea stetea de
atingă pămîntul, alerga în zorile zilei de primă­ veacuri lungi în culmea colinei; el se uita cu
vară spre Prahova cea de atîta timp revărsată, toate aceste şi iar se uita înapoi par’câ s’ar fi
ca să vadă, dacă tot n’aii început încă apele să temut, ca nu cumva deodată să piară din ochii
se retragă. lui, să n’o mai găsiască la întoarcerea lui, şi
Jur împrejurul lui se întindea sub cerul alerga mergînd spre Prahova, pentruca să se
senin şi limpede cîmpia pe ici pe colo împădu­ poată întoarce cît mai curînd.
rită, iar la dreapta se ridicau în depărtare munţii Dar şi avea de ce să grăbiască.
încă tot acoperiţi de zăpadă, şi sfinţenia liniştei Uitîndu-se înapoi, ochii lui treceau spre ce-
din creapătul zilei se revărsa peste toate. tăţuie peste corturile întinse la poala colinei.
„Frumos e şi bine a trăi!" îşi zicea părintele De un an şi mai bine vremurile fuseseră ne
Manea, şi din cînd în cînd el îşi întorcea cu o mai pomenit de grele, şi oamenii, spăimîntaţi
mişcare pripită capul şi se uita, fără ca să se mereu, erau ispitiţi de gîndul, că lumea e pe
opriască, înapoi spre cetăţuia ce sta ca o strajă sfîrşite şi că nu mai e chip de a trăi pe faţa
posomorită în mijlocul cîmpieî, iar pletele lungi pămîntuluî.
îi fluturau în adierea dimineţii. Trei deodată se iviseră într’un rînd stelele cu
Acolo îi era gîndul, şi inima îi era acolo, la coadă pe cer, cutremurele de pămînt nu mai
Ana, femeia fără de seamăn, care îi răscolise încetau, fulgerele şi tunetele se ţineau şir încheiat,
toată fiinţa. ploile nu mai conteniau, rîurile ieşiseră toate din
Puţin de tot, cîteva luni abia, din toamnă mătcile lor, şi vara toată, pînâ toamna tîrzifl,
pînă în primăvară, trăise cu dînsa, şi îi era cîmpiile au stat acoperite de apă îngroşată, iar
par’că multe vieţi de a rîndul a trăit. Reamin- în timpul iernii geroase a nins într’una şi a vis­
tindu-şi-le toate zi cu zi, oară cu oară, clipă colit, încît oamenii aii rămas troieniţi prin adă­
cu clipă, zilele copilăriei şi ale tinereţelor ră- posturile lor şubrede şi turmele s’aCi stîns de
mîneau în gîndul lui la depărtări nemăsurate, foame, de frig şi de boleşniţă.
tîmpite ca şi cînd nici n’ar fi fost ale lui, iară înspre primăvară, mai potolindu-se gerul, aii
scurtul care l-a petrecut cu ea, i-se părea început să vie peste Dunărea îngheţată nego-
lung de plin ce era. Nu poate însă aici pe pă­ ţători şi fel de fel de vînturâ-ţară. precum şi
mînt să dăinuiască mulţumirea sufletească. Pri- cete de ale lui Bogor, cruntul stăpînitor al Bul­
garilor, ca să iee sare şi ce mai era de luat.
1 Din volumul Manea, apărut de curînd, asupra căruia
vom reveni mai pe larg într’o dare de seamă. N’au apucat însă să se întoarcă toţi, fiindcă aii