Page 11 - 1906-11-12
P. 11

farul 11-12, 1906.            LUCEAFĂRUL                       227
        adaugă  ceva  la  ridicarea  templului  glorificării  lui   sugestionat.  Nimeni  însă  nu  va  judeca  muzica  lui
        Dumnezeu, a unui Dumnezeii în faţa căruia tot mu­  Paganini după descrierile fantastice ale lui Heine.
        ritorul e deopotrivă. — Ritmul mişcărilor arhitectureî   Domul  din  Milan,  care  ca  exprimare  artistică
        gotice  se  schimbă  în  ritmul  maselor  in  arhitectura   lasă  întru  cîtva  de  dorit,  se  arată  dela  început  ca
        Renaşterei*. Cu venirea civilizaţiei noi a Renaşterei,   impropriu  de  a  fi  luat  ca  pildă  într’o  comparaţie
        a unui fel mai pozitiv de a vedea lumea, se schimbă   unde  se  caută  a  se  arăta  ceeace  vrea  arta  în  afară
        şi  expresiunea  arhitectonică,  revenind  la  un  echi­  de  marginile  ei 1 ,  căci  tocmai  greşala  acestui  Dom
        libru  dintre  orizontal  şi  vertical,  la  întrebuinţarea   e  lipsa  unităţii  concepţiuneî,  a  unei  idei  artistice,
        iarăşi  a  „suprafeţelor  masive"  —  păretele,  cu  un   a  expresiuniî  unei  firi  anumite.  început  în  1386,
        cuvînt  arhitectura  devine  şi  ea  expresiunea  unei   timp  aproape  de  nouă  decenii  se  continuă  clădirea
        vieţi  pămînteşti.  Caracterul  ei  e  excluzivist,  aristo­  în  o  neîntreruptă  concurenţă  dintre  germanic  şi
        cratic,  căci  se  naşte  dintr’o  desvoltare  a  individua­  italienesc,  aşa  "că  întrupîndu-se  la  un  loc  vederi
        lismului 1  2 . Toate monumentele ei sînt datorite mîn-   diferite,  clădirea  prezintă  desarmonil,  nonsensuri,
        driei  municipale,  fie  care  oraş  căutînd  să  se  deo-   copieri  de  forme  rău  înţelese,  etc.  Nu  trebue  ca
        sebiască  de  altul  şi  să-l  întreacă,  a  oamenilor  care   cineva  să  aibă  o  întinsă  cultură  artistică  spre  a  fi
        îşi  caută  nemurirea  în  trecerea  la  veşnicie  a  nu­  „impresionat  în  rău"  de  contrazicerea  ce  există  de
        melui  lor  ca  mijlocitor  al  unei  clădiri,  în  sfîrşit  a   pildă  între  stilul  faţadei  şi  cel  al  restului.  „Domul
        personalităţilor  artistice  care,  posedînd  toate   din  Milan  e  o  dovadă  plină  de  învăţături,  cînd  vrei
        artele ajutătoare arhitectureî, puteau imagina un tot  să  deprinzî  a  deosebi  o  impresiune  artistică  de
        —  oglinda  personalităţii  lor.  Arhitectura  nu  e  însă   una  fantastică.  Cea  din  urmă...  e  aici  nemăsu­
        o  unealtă  de  a  predica  o  ideie  sau  un  sentiment,   rată.  Cine  caută  însă  în  formă  un  etern  cuprins
        ci  e  o  artă  neatîrnată,  care  se  exprimă  în  marginele   şi  ştie  ce  planuri  au  rămas  neisprăvite  în  vreme
        putere!  ei  de  a  impresiona  şi  care  în  efectul  ar­  ce  Domul  din  Milan  era  sfîrşit  cu  mijloace  uriaşe,
       tistic îşi satisface scopul. E tot sentimentul credinţei   acela nu va putea privi fără durere această clădire". 2
        şi  în  Domul  din  Colonia  şi  în  sfîntul  Petru  din   Căutarea  tendinţei  în  artă  devine  cu  totul  naivă
        Roma,  dar  diferenţa  concepţiunii  arhitectonice  a   atunci,  cînd  în  impresiunea  neplăcută  a  produselor
        amîndurora  e  fără  seamăn  şi  de  aceia  cel  ce  va   neartistice  se  caută  demonstrarea  putinţei  artei
        căuta  tendinţa  acestora  trebue  să  o  găsiască  în   adevărate  de  a  fi  răufăcătoare.  A  vorbi  alăturea
        formă,  în  concepţiune...  Căci,  judecind  numai  după   de  Domul  din  Milan  şi  Sf.  Ştefan  din  Viena  de
        cum  se  serveşte  ideia  creştină,  va  trebui  de  sigur   „palatul"  unui  parvenit  din  Bucureşti 3   e  acelaş
        să  condamne  pe  unul  din  amîndouă,  deoarece   lucru  caşi  cînd  alăturea  de  mormintele  Medicis  ale
        fiecare  are  o  formă  de  exprimare  diferită.  Acelaşi   lui Mihelangelo s’ar judeca monumentele unui pietrar
        lucru  se  poate  spune  şi  de  sfîntul  Ştefan  din  Viena   oarecare  dela  poarta  vreunui  cimitir.  Această  mi­
       şi  Domul  din  Milan,  numai  că  în  cazul  acesta  ter­  cime  în  concepţiunea  adevăratei  arte,  în  ceeace
        menul  al  doilea  al  comparaţiei  nu  e  o  altă  inter­  merită  acest  nume,  asigură  însă  liberă  trecere  ori­
        pretare  al  aceluiaş  sentiment,  ci  aceiaşi  formă   căror  abnormităţî  s’ar  mai  spune  despre  artă...
       fără acelaşi sentiment.            nimic ne mai putînd surprinde. Dacă impresiunea
         Sfîntul  Ştefan,  clădit  între  1258--  şi  1433  cu  ne­
       numărate  restaurări  —  cuprinde  părţi  din  stilul
                                           1   Acestea, precum şi exemplele cu Sf. Ştefan şi Do­
       romanic  tîrziu  (partea  de  jos  din  vest),  gotic  curat
                                          mul  din  Milan,  din  articolul  Dl  G.  1.  De  ce  Dsa  vor­
       (trupul întreg) cît şi gotic flamboyant (turnul), e totuşi   beşte  despre  acestea  rămîne  întrebare,  căci  prin  ele  nu
       o  biserică  gotică  ce  produce  o  impresiune  unitară.   explică  nimic  din  ceeace  Dsa  şi-a  propus,  şi  numai
                                          atunci  ar  fi  putut  demonstra  ceva,  cînd  cuvîntul  „ten­
       Ca  ori  şi  ce  operă  de  artă  şi  această  biserică  ex­  dinţă“  n’ar  fi  fost  urmat  de  un  semn  de  exclamare,  ci
       primă un sentiment — spiritualismul evului mediii  de cuvinte care să arate care e această tendinţă. „Spaima
       —  care  impresionează  pe  privitor,  dîndu-î  o  stare   şi  umilirea"  sînt atitudini,  dar  nu  tendinţe, ele pot  con­
                                          diţiona  o  concepţiune  arhitectonică,  dar  nu  pot  fi  sco­
       anumită  sufletească,  dar  a  voi  să  vezi  în  această   pul  ultim  al  operei.  Dacă  Dsa  ar  fi  vrut  cu  adevărat
       clădire  o  tendinţă  în  afară  de  concepţiunea  şi  în­  să  spună  în  cuvintele  întrebuinţate  şi  idei,  dacă  ar  fi
       truparea  arhitectonică  însoţită  de  sentimentul  ei,   vrut  să  influenţeze  în  bine  pe  acei  „nepăsători  pentru
                                          morala  In artă", atunci ar  fi  trebuit şi aici, ca peste tot.
       înseamnă  sau  a  nu  vedea  arhitectura  sau  a  vedea  să  arate  cînd  arhitectura,  muzica,  etc.  pot  fi  imorale  şi
                                          nu  numai  odată  să  spună  că  arhitectura  rea  nu  place:
                                          verile de Monsieur de la Palice.
         1  Jacob Burckhardt. Geschichte der Renaiss. in Italien.
                                           2   Jacob  Burckhardt.  Der  Cicerone  pag.  64.  Ediţia
       p. 45. Ed. IV. Stuttgart, 1904, prelucrată de Holzinger.
                                          nouă, Bode şi Fabriczy. Leipzig, 1904.
         2   Burkhardt. Die Kultur der Renaiss, in Italien. 104.
       Leipzig, 1869.                      3   Vezi articolul Dl. G. I.
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16