Page 12 - 1906-11-12
P. 12

228                           LUCEAFĂRUL               Nrul 11-12, 1906
          creaţiuniî  artistice  ar  fi  comparată  cu  impresiunea   (ritmul  şi  rima)  versului,  spre  a-î  lărgi  puterea  de
          neplăcută  ce  o  face  produsul  pretenţios  al  unui   impresionare,  se  adresează  în  felul  acesta  şi  sim­
          meşteşugar, exemplul ar merge; dar a socoti că „sen-   ţului  acustic  şi  sentimentului.  în  roman  sau  nuvelă
          timentele  şi  concepţiunea  josnică  faţă  de  viaţă  a   însă  vorba  îşi  pierde  valoarea  vocală,  păstrînd  nu­
          unui  parvenit"  se  „trădează" 1   în  creaţiunea  arhi­  mai  aceia  a  înţelesului,  ele  sînt  socotite  a  fi  citite
          tectului  e  aşa  de  nechibzuit,  caşi  cînd  s’ar  crede   nu  a  fi  vorbite.  —  Literatura  prin  mijloacele  de
          că  în  opera  unui  literat  se  oglindeşte  firea  edito­  exprimare  succesivă  pierde  reprezentarea,  întruparea
          rului.  Celce  dă  mijloacele  pentru  realizarea  unei   proprie  artelor  simultane,  dar  cîştigă  ’n  schimb
          inspiraţii  artistice  nu  condiţionează  spiritul  operei,   ceia  ce  acestora  lipseşte,  putinţa  de  a  reda  ceia
          „nimeni  afară  de  Maestru  nu  poate  provoca  arta.   ce  se  desfăşură  în  timp,  a  mişcărilor  sufleteşti  ale
          Protectorii  dau  prilejul  artiştilor,  asta  e  drept  şi   omului,  a  acţiunilor  sale.  Literatura,  neimpresio-
          bine,  dar  prin  aceasta  nu  se  provoacă  totdeauna  şi   nînd  direct  simţurile,  dar  chemîndu-le  în  ajutor  prin
          arta" 2 ,  iar  artistul  care  se  supune  creînd  după   fantezie,  se  adresează  sufletului,  simţirii  care  îşi
          gustul  ordinar  al  fiecui,  acela  nu  e  artist  ci  me­  găseşte  satisfacere  în  a  trăi  cît  mai  mult  şi  mai
          şteşugar.  Deci  „impresionarea  în  rău"  e  din  pricina   diferit,  —  totuşi  —  poezia  se  adresează  urechii,
          ne-arteî şi nu, concepţiunei artistice imorale.  iar  drama  ochiului  şi  urechii.  Redarea  firilor  cu
            Arhitectura  nu  poate  reda  atitudinea  unei   caracteristicele  lor  e  atunci  mai  vie  cînd  ele  sînt
          personalităţi  decît  vag  în  expresiunea  artistică,   puse  în  diferite  situaţiunî,  în  acţiuni  „artistul  trebue
          domeniul  ei  îndepărtat  de  imitarea  lumii  şi  jude­  să aproprieze situaţiunile caracterelor" 1 *. O fire hotă-
          carea acesteia din punct de vedere moral sau imoral   rită  afirniîndu-se  prin  tăria  impresionabilităţiî,  prin
          nu  poate  să  se  întrupeze  în  operă.  Nici  rapoar­  caracteristica  sa  deosebitoare  de  ceia  ce  e  al  tu­
          tele  omului  cu  lumea,  nici  care  e  acea  lume  nu   turora  şi  nu  se  vede  la  omul  comun  (ceia  ce  ar-
          pot  fi  exteriorizate  în  arhitectură,  ci  într’o  anumită   artistul  poate  numai  imagina),  îndeamnă  la  scris  pe
          concepţie  arhitectonică  se  găseşte  o  anumită  per­  artist,  care  prin  posibilitatea  de  a  trăi  în  altul,  de
          sonalitate ca arhitect şi numai ca arhitect...  a  simţi  cu  altul,  poate  apoi  prin  cîteva  situaţiuni
            Teoria  moralităţii  în  artă  a  găsit  întotdeauna  cel   alese  dintre  cele  mai  expresive  să  întrupeze  pe
          mai  larg  teren  să  se  susţină  în  literatură.  Lite­  acesta.  Scriitorul  apreciază  fiinţele  din  punct  de
          ratura  redînd  fapte,  omul  care  nu  a  ajuns  la  o  con­  vedere  estetic,  al  puterei  lor  de  impresionare,  al
          siderare  curat  estetică,  adică  la  putinţa  de  a  vedea   întregimii  lor  sufleteşti,  alegînd  desigur  dintre  ele
          că  în  reprezentarea  unui  lucru  —  artele  reprezen­  pe  acele  pe  care  firea  sa  le  poate  cuprinde.  Ati­
          tative  ale  spaţiului  —  şi  în  reprezentarea  unui   tudinea  sa  faţă  de  lume  e  ca  şi  la  pictor  condi­
          suflet  sau  a  unei  acţiuni,  e  o  necesitate  satisfăcută   ţionată  de  natura  sa:  unul  e  impresionabil  numai
          în  sine  însăşi,  adică  în  însăşi  expunerea  acestor   de  viaţa  plină  de  întîmplărî,  altul  de  viaţa  intensivă
          obiecte,  le  judecă  pe  acestea  după  influenţa  lor   sufletească  de  pasiuni,  altul  de  îngrozitor,  etc.  Ac­
          bună  sau  rea,  dacă  ele  ar  fi  scoborîte  în  viaţă  şi   ţiunea  fiinţelor  reprezentate  e  deci  judecată  tot  es­
          ar  lua  pasul  cu  lumea...  Toate  aceste  considerări   tetic,  întru  cît  serveşte  să  hotăriască  caracterele,
          lăturalnice,  greşite,  sînt  rezultatul  unei  turbure  idei   —  dacă  această  acţiune  spune  cel  mai  mult,  sau
          despre  ceeace  însemnează  a  vedea  artistic,  dela   după frumseţea ce poate desvolta însăşi acţiunea. Ju­
          care  atîrnă  de  altfel  înţelegerea  atitudinel  artis­  decarea  morală  întru  cît  e  bună  sau  rea,  morală
          tice, scopul operei, etc.          sau  imorală  fapta,  e  în  afară  de  raportul  artistului
            Scriitorul,  pornind  dela  reprezentarea  sentimente­  cu  lumea  —  ca  artist.  Dupăcum  nu  se  poate  cere
          lor,  a  stărilor  sufleteşti  —  poezia  lirică  —  se  înalţă   botanistului  sau  geologului  să  facă  descrieri  poe­
          spre  întruparea  de  firi  întregi,  pe  care  spre  a  le   tice  despre  natură,  tot  aşa  nu  se  poate  cere  arti­
          caracteriza  mai  viu  le  pune  în  acţiune,  (epopea,   stului  să  facă  ştiinţă.  El  îşi  judecă  materialul  după
          drama,  romanul).  Mijloacele de  care  dispune  pentru   tăria  acestuia  de  a  impresiona  artistic,  care  exclude
          exprimare  sînt  acele  ale  mişcării  în  timp,  anume   judecarea  morală,  dupăcum  judecarea  ştiinţifică  a
          vorba  care  îşi  schimbă  şi  ea  valoarea  după  între­  învăţatului  exclude  pe  cea  artistică.  Artistul  redă
          buinţarea  ei,  fie  ca  spusă,  fie  ca  scrisă.  Poezia  pre-   faptele  pentru  ele  şi  cu  redarea  lor  îşi  satisface  şi
          ţueşte  vorba  vocal;  împreunînd-o  cu  muzica  scopul, moralistul judecă influenţa lor bună sau rea,
                                             cel  dintîi  interpretează  după  impresiunea  estetică,
                                             cel de al doilea după influenţa morală. Artistul e
            1   Din Articolul Dl O. 1.
            2   Ooethe. Sămmtliche Werke. Jubilăums-Ausgabe. Voi.
           35. pag. 306.                      3   Taine. Phil. de l’art II. pag. 320.
   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17