Page 14 - 1906-11-12
P. 14

230                        LUCEAFĂRUL                 Nrul 11—12, 1906.
           se  mărginesc  maieu  seamă  la  nuvelă  şi  roman,   în  scriitorii  realişti.  în  acest  timp,  mai  puţin  ca
          punct de vedere moral în raport cu subiectul operei,   totdeauna,  judecarea  morală  joacă  un  rol,  căci  dacă
          deoarece  aicî  autorul  e  prezent  ca  istorisitor.  Totuşi   arta  clasică  înalţă  orice  faptă  peste  deosebirile  de
          şi  aicî,  ca  şi  la  teatru,  chestiunea  principală  e  ceia   moral  şi  imoral,  naturalismul  modern  redă  o  faptă
          ce  îl  impresionează  pe  artist,  ceia  ce  alege  el  drept   ca  document  fără  a-1  judeca.  Întrucît  arta  poate
          subiect  al  operei  sale.  în  această  privinţă,  tot  cel   fi  cu  adevărat  naturalistă,  în  senzul  scriitorilor  ju­
          ce  a  străbătut  odată  istoria  literatureî  îşî  va  putea   mătăţii  din  urmă  a  secolului  trecut,  nu  poate  fi
          face  o  ideie  de  varietatea  idealului  artistic  în  ra­  vorba  aici,  ceeace  însă  trebue  remarcat  e  atitudinea
          port  cu  idealurile  diferitelor  timpuri  —  deci  ce  şi   artiştilor,  independenţa  de  orice  interpretare.  „Ati­
          cum  vede  artistul  —în  toate  timpurile  găsind  drept   tudinea  lui  Balzac  faţă  de  personagiele  sale  sau
          o  scădere,  cînd  arta  vrea  să  ajute  o  ideie  în  afară   de  subiectele  tablourilor  sale  e  aceea  a  naturalis­
          de scopurile eî proprii.           mului  în  faţa  animalului,  sau  a  plantei  pe  care  o
            Literatura  e  astăzi  încă  naturalist-individualistă.   studiază,  răbdător  şi  atent,  „supus  subiectului  său"
          Fazele  din  urmă  a  fost  romantismul,  cultul  extrem   iber  de  orice  prejudiciu  personal". 2   Aceasta  însă
          al  celui  care  îşi  ajunge  culmea  în  reprezentarea   .nu  înseamnă  negarea  personalităţii  artistice,  ci
          lumii  imaginate  de  individ,  care  distruge  orice   numai  accentuarea  interesului  pentru  lumea  încon­
          margini  rezervate  unei  arte,  dar  care,  ajungînd  să   jurătoare,  „cineva  trebue  să  priviască  tot  ceeace
          părăsiască lumea realităţii, slăbeşte şi moare. Numai   vrea  să  exprime  destul  de  îndelungat  şi  cu  destulă
          realistul,  cel  ce  e  legat  cu  lumea  înconjurătoare,   atenţiune,  pentru  a-i  descoperi  un  aspect  care  nu
          poate  fi  idealist;  visurile  îndepărtate  de  realitate   a  fost  văzut  şi  exprimat  încă  de  nimeni" 2   şi  această
          sînt  numai  fum  ce  nu  pot  întrupa  nici  odată  o  făp­  viziune  personală  să  caute  (artistul)  să  ne-o  co­
          tură  cu  putere  de  a  trăi  îii  veşnicie.  Ca  reacţiune   munice reprodueînd-o în carte" 4 .
          în  potriva  romantismului,  vine  realismul,  care  cu   Naturalismul  ca  manifestare  artistică,  contimpo­
          începuturi  chiar  la  fondatorii  romantismului  (Stend-   rană  unei  mişcări  sociale,  poartă  semne  ale  acestei
          hal  îşî  mărturiseşte  singur  conştiinţa  că  îşî  întrece   mişcări.  Artistul,  părăsind  eul  romantizmuluî  şi
          timpul  în  cuvintele:  „Je  songe  que  j’aurai  peut-etre   eroismul  clasic,  îşi  îndreaptă  privirea  spre  lumea
          quelque  succes  vers  1880“),  caută  să  lege  rădăci-   comună,  mediocră;  în  reprezentarea  oamenilor  de
          nele  artei  cu  însăşi  realitatea.  Evoluţia  realismului   toate zilele căutînd să prinză cît mai mult din viaţă.
          tinde  spre  un  pur  obiectivism,  unde  eul  artistului   Literatura  devine  socială,  căci  alăturea  de  psiho­
          să  se  pearză,  „o  faptă  să  fie  redată  ca faptă, artistul   logia  unui  individ  se  caută  redarea  societăţii,  a
          o  constată,  dar  nu  o  judecă 1 ' 1 .  „Cit  priveşte  a  lăsa   mediului,  a  unui  întreg  strat  social,  năseîndu-se
          să  se  vază  opiniunea  mea  asupra  fiinţelor  pe  care   astfel  cicluri  de  romane  ca:  Comedie  humaine,
          le  pun  în  scenă,  nu,  nu  de  o  mie  de  ori  nu  !  Nu   Rougon  Macquart,  sau  numai  romane  de  psiho­
          îmi  recunosc  acest  drept"  scria  Flaubert  lui  George   logie socială, ca ,.1’education sentimentale" de pildă.
          Sand.  TotaşaBalzacmai  înainteconsideraseartadrept   Alţi  realişti,  deosebindu-se  de  Balzac,  Zola,  unesc
          o  ştiinţă  a  „speciei  sociale",  tinzînd  ca  în  produ­  metoda  psihologică  cu  cea  objectivă  documentară
          sele  sale  să  dea  „documente  asupra  naturii  umane",   şi  dau  numai  momente,  fapte  izolate,  „segmente
          dezvoltînd  în  felul  acesta  romanul  de  caractere  (Le   din  viaţă",  conştienţi  că  arta  nu  ne  arată  „fotografia
          Sage, Stendhal) roman ul social şi romanul de moravuri.  banală  a  vieţii,  ci  ne  dă  viziunea  mai  complectă,
          Flaubert  vede  „arta  ca  o  reprezentare  şi  artistul   mai  uimitoare,  mai  doveditoare  decît  realitatea
          nu  trebue  să  gîndiască  decît  a  reprezenta".  Totuşi,   însăşi", 5   aleg,  înalţă,  comprimă  cîteva  din  caracte­
          felul  artei  documentare,  impersonale,  purta  carac­  rele  cele  mai  marcante  şi  mai  puternice,  fie  a  unei
          terele  eului, al  felului  său  de  a  vedea  totul  şi  acea­  persoane,  fie  a  unei  societăţi,  stringînd  în  cîteva
          stă  afirmare  a  personalităţii  artistice  o  exprimă  tot   pagini  o  parte  din  realitate.  Aşa  sînt  nuvelele  lui
          un  realist, anume  Zola,  definind,  „arta  drept  un  colţ   Maupassant;  lumea  sa  e  aceeaşi  lume  simplă,
          de natură văzută printr’un temperament".  umilă  a  realiştilor,  căci  „lucrurile  cele  mai  simple,
            Toată  arta  realistă  poartă  caracterul  „artei  pentru   cele  mai  umile,  sînt  uneori  cele  care  ne  mişcă  cel
          artă".  E  manifestarea  aceleaşi  tendinţe  a  artei  care   mai puternic" 6 .
          caută  să  reprezinte  cit  mai  mult  din  realitate  şi   Revenind în special la chestiunea moralităţii în
          care  în  pictură  a  dat  naştere  impresionismului,
                                              2   Brunetiere op. cit. pag. 446.
          de  aceea  impresionismul  şi-a  găsit  iutii  admiratori  3   Maupassant op. cit. pag. 22.
                                              4   Maupassant op. cit. pag. 8.
            1  Brunetiâre. Histoire de la Litterature franţaise. pag.  5   Maupassant op. cit. pag. 11.
          494. F’aris 1898.                   6   Maupassant. Nuvela Melle Cocotte.
   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19