Page 19 - 1906-11-12
P. 19
Nru! 11 —12, 1906. LUCEAFÂRUL 235
<aRI60RE.‘
Grigore stetea tolănit în pat. Era îmbrăcat cum Cinci seara ... A pierdut prelegerea .. . Ce-î
venise dela cursuri. Picioarele, cu încălţămintele dus e dus. . .
roase, şi le ţinea pe speteaza patului, mtnile li De n’ar fi vremea asta îndrăcită. Ghete mur
pite de trup, înfundate în buzunarele largî. Ca dare şi haine ciuruite de ploaie şi aer umed,
pul şi-l afunda în perinî de i se vedeau numai bolnav şi cerul, — cerul ăsta posomorit îl mî-
cîteva şuviţe negre, fără de nici o frumseţe. Ţi nîncă cu zile.
se păreau un smoc de pene de găină moţată. Grigore se gîndeşte, îşi dă osteneală să gîn-
Patul era mic, prea mic pentru trupul lui diască.
Grigore. Chiar şi cînd trebuia să doarmă nop Prin minte îi trec, ca nişte săgeţi de argint
ţile, nu era cu putinţă să se odiliniască ome viu, cîteva cuvinte.
neşte. Trebuia să-şi încovoaie picioarele sau să „Domnule Grigore, ce mai faci ?“
le razime afară, de un scaun. ... Ce mai faci ? . . . Zimbeşte singur . . . .
Era cătră seară. Prin fereastra murdară, des Ochii şi-î închide pe jumătate şi dinainte-i apare
chisă larg, se vedea curtea. O curte ca toate un cap de fată. . . „Domnule Grigore, ce mai
curţile de capitală. Case înalte, posomorite, ca- faci ?“ ... Şi în cuvintele astea simple, pe car
zarme fără de nici o notă veselă în întreagă Grigore obicinuia să le prefacă odinioară într’un
înfăţişarea lor. Par’că-ţî zic de cîteorî priveşti schelet: subiect, predicat, etc. etc. i se pare că
la ele: Mă rog, mă rog, mai cu cruţare, timpul se găseşte un miros de primăvară.
e ban. Păcat că n’am un etagiîi mai mult!... ... „La dracu ! Om mare; nu ţi-e ruşine ?“
Grigore se trezi din somn. încet pe încetul îşi zice după o clipă şi se gîndeşte la altceva.
începeau să i se lămuriască lucrurile dinaintea Prin fereastra deschisă încep să năvăliască
ochilor. umbrele de întunerec: încet,încet., tiptil., aproape
Prin odăiţă treceafi pe nesimţite umbrele în pe nevăzute. . . Par nişte pungaşi isteţi cu paşi
serării. în colţul din faţă se putea vedea bine
de tot cum se înserează. Era gol, numai părete
văruit alb.
Şi albul se făcea tot mai întunecat. La înce
put mînjit. Caşi cînd ai aduce noroiu de pe
stradă şi ai da cu el pe părete.
Giamantanul, cu întreagă garderoba, stă deschis
pe un scaun cu speteaza de jumătate ruptă. E
plin de rufe. La o parte are pecctii de pe la
staţii.
Grigore începe să citiască. Dar şi cititul l-a
obosit curînd. Căscă din greu, fără să-şi
ducă mîna ta gură.
Un ceasornic deşteptător începe să bată cea
surile răguşit. Pare un bătrîn cîrcotaş, căruia-i
lipsesc dinţii şi scoate vorbele din piept, împre
unate cu oftări şi flegmă. Aşa e el întotdeauna.
Dccîte ori nu-1 dă naibii stăpînu-său dimineţile.
Se pomeneşte cutremurîndu-şî glasul necăjit şi
nu se opreşte pînă nu întinde stăpînul mîna
speriat de sub plapomă şi nu-1 ia pe sus, ca
să-î astupe gura spurcată. Grigore se uită şi
acuma necăjit la el. Minutarul a prins de veste Coriolan Brcdiceanu.
şi se grăbeşte par’ că şi mai mult: tic-tic-tic... 1 Un capitol din nuvela orig.,,Grigore".
