Page 21 - 1906-11-12

Nrul 11-12, 1906. LUCEAFĂRUL 237
nule Grigore, ce maî faci?" Şi din pricina asta
şi-a lăsat idea neisprăvită. Cuvintele astea au
început să-l ardă. La început i se păreau rume­
nite de o căldură primăvăratecă. — Şi iară
caută să arunce la pămînt cătuşele acestor cuvinte
şi gîndeşte într’altă parte.
Se vede băiat de gimnaziu. Pe-atuncî purta
încă cîrjă . . . Rideau toţi camarazii de el. De
cîteorî venia la şcoală, şontîc-şontîc, tartorul
clasei se lua după urmele lui şi umbla ca dîn-
sul. Grigore plîngea atunci de ciudă şi ruşine.'
... Un singur camarad avea milă de Grigore.
Venia lingă el şi-l mîngăia pe părul creţ, pe
fruntea plină de pistrui. . . întreagă ciuda asta
se pierdea însă, cînd era să răspundă profesoru­
lui . . . Ochi-i scînteiau, cuvintele curgeau de-a-
valma, ca un torent, capul şi-l ţinea sus, aţin­
tit drept în faţa profesorului. — Era răsbunarea
cea mai nobilă. Şi-atunci tăceau cu toţii, feţele
îndrăcite arătau mirarea, spaima şi ciuda faţă
de omuleţul ăsta, care se pricepea pe atît de
bine la lecţii, pe cit umbla de rău cu picioarele.
Şi-şi vede prietenul din nou. Acum tovarăş
de universitate. înalt, spătos, bine legat. O faţă
energică. Şi aici sprijinitorul lui. Şi aici pe urmele Va si le Goldiş
lui. Ghiţă are o inimă de aur. Acum o lună a fost la Dar gîndurile astea îl părăsesc iarăşi. Aprinde
dînsul şi i-a zis, văzîndu-1 cumtrăeşte: „Dragul un muc de luminare pe masa de scris. Un
meu, aşa nu mai merge. Am vorbit cu părinţii mei. ciob de oglindă îi prinde jumătate faţa. O faţă
Ai un post de meditator la fratele meu Traian!“ dureroasă.
Şi i s’au deschis porţile larg şi l-au primit ca Grigore n’are vreme să se priviască cu dea-
tovarăş de muncă, ca prieten al casei ... Ce măruntul. Ajunge încet la geamantan, îşi scoate
bunătăte de om ! . . . un guler curat.
în timpul ce-şî schimbă gule­
rul şi-şi aşează cravata în cio­
bul de oglindă, îl cuprind din
nou în mrejele lor cuvintele su­
rorii lui Ghiţă : „Domnule Gri­
gore. . .“ Dar acum s’a necăjit
şi „Domnul Grigore" de repe-
ţirea asta fără noimă şi murmură
necăjit printre dinţi: „La dracu
cu voi, e mai mult decît cara­
ghios ! . . .“
îşi perie iute hainele. Mîna
stingă stă pe moartă, bălăncă-
nind în jos. Asta-î mîna lipsită
de putere. E stoarsă şi slabă
ca a unui copil de doispre­
Alegerea' din Şomcuta-Mare: loan Conţ a lui Costan (Împuşcat de jandarmi). zece ani.