Page 28 - 1906-11-12

244 LUCEAFĂRUL Nrul 11—12, 1906.
un fluer de gardist mai ţipa din cînd în cînd,
lung şi par’că cobitor, în tăcerea mahalalei.
Ajunse pe o stradă mai principală; mergea
încet şi gînditor, înotînd greu prin zăpadă. Trecu
pintr’o mică piaţă, unde aşteptau trei trăsuri.
Doi birjari învăluiţi în şube îşi mai aruncau a
lene din cînd în cînd cîte-o vorbă, iar al trei­
lea moţăia, legănîndu-se pe o parte şi pe alta,
pe capră.
Radu trecu şi de aici înainte pe o stradă mai
îngustă. La capul acestei străzi se vedeau în
zăpada albă două umbre negre. Radu se în­
dreptă spre ele ; se strînseră apoi unul într’altul
începură a vorbi pe şoptite :
„Să mai stăm, — zise unul dintre cei doi —
e prea de vreme: abia s’o fi culcat. Feste vre-un
ceas putem. Uite, să mai dăm roată pe strada
asta. Ştii, eşim tocmai acolo. Trebue să ne mai
uităm ,apoi prin prejur, ca să nu fie cineva sau
vre-uii sergent. De sergent s’avem grijă!
— Acolo-i adăpost, nu se mişcă nimeni!“ —
zise celalalt dintre cei doi.
Inima lui Radu era strînsă.
„Măi, da să fiţi oameni! — zise iarăşi unul.
Să nu vă zăpăciţi! Să nu vă. încurcaţi! Tu cu­
Dr. Nicolae Şerban.
noşti temui, Barbule!
ce-i dacă a intrat? Ce-ar putea ea să zică, — Lasă pe mine! — răspunse acesta.
dacă el s’a întors înapoi ?! O fi uitat şi el ceva. — Uite, mă baeţî: Eu am să rămîî la uşa
Şi într’adevăr că a uitat s’o întrebe, dacă a servitoarei, că dacă s’o deştepta c u m v a . . . şi-
doua zi se duce la spălat. apoî de acolo vă pot păzi bine, iar voi intraţi.
Dupăce Elena îî răspunse mirată, că nimeni Tu, Radule, tu ştii cum s ă . . . Nu te ’ncurca,
n’a chemat-o să spele, el a rămas aşa... prost Radule, că te ’ncurci pe pielea ta! Sau intrăm
in faţa ei: Asta era Elena lui, sau nu mai era în puşcărie pe toată viaţa, sau isprăvim ceva."
Elena. El foarte rar îşi săruta nevasta şi acum Capul lui Radu ii vîjîia ameţit şi cineva îi se
ar fi vrut s’o sărute, dar cum ? Ar fi vrut părea că-1 strigă. Înaintea ochilor săi pare că
s’o îmbrăţişeze; ar fi vrut să plîngă cu ea în s’arăta o lampă, la lumina căreia chipul
braţe, dar asta era o prostie ... slab al unei femei se frămînta în gînduri.
„Asta vream să ştiu, Eleno, dacă te duci „Las’ că ştiu!" — răspunse Radu cam tîrziu,
mîne la spălat sau nu," — şi eşi. cu o prefăcătorie silită. Tot sufletul însă tremura ’n
Nu s’a mai uitat pe geam ; şi-a închis ochii, el. — „Măi fraţilor, să nu ne spurcăm sufletul —
cînd a trecut. Uf, îî era groază şi scîrbă să se e păcat: om găsi noi de lucru. Haideţi acasă.
mai uite la casa lui. Ne aşteaptă femeile !“
Cînd a ajuns la răspîntie, tot s’a mai uitat Aceste cuvinte îi sunau mereu în cap. La
odată la căsuţa lui scundă, vîrîtă ’n pămînt, fiecare pas ar fi vrut să le spue tovarăşilor:
singura casă, unde se mai zăria o lumină „Ne aşteaptă femeile." Chipul iar i se arătă
slabă. gînditor la lumina lampeî. „Măi fraţilor..." —
A pornit-o ’nainte. Umbra lui se legăna, îno- şi totuşi nu putea să vorbiască. Nu putea s’o
tînd prin zăpadă pînă ’n genunchi. Coti pe o scoată altfel cu ei la cale.
altă stradă. Era atîta linişte în mahala; doar Ajunseră într’o răspîntie, de unde mai cotiră