Page 31 - 1906-11-12

Nrul 11-12, 1906. LUCEAFĂRUL 247
In Roma scrie trei tragedii filozofice şi o satiră so­
cială: „Brand" (1866), „Peer Gynt" (1867), „împărat şi
Galilcan" (1873) şi „Liga tinerime!“ (1869). Subiectele
sînt luate tot din viaţa norvegiană. Ultima, reprezentată
în Cristiania, e aproape oprită din partea publicului să
se joace pină la- sfîrşit. Dela „Brand" începînd este
deja autor vestit. '
In dramele următoare lupta contra societăţii şi a prin­
cipiilor ei falşe o poartă mai departe. „Stilpii societăţii“
(1877), „Nora" (1879) şi „Strigoii" încep seria pieselor
cari i-afi asigurat numele în istoria tuturor literaturilor.
In patrie au izbucnit din nou nemulţumirile faţă de cri-
lica lui I. Răspunsul îl dă I. în „Un duşman al popo­
rului" (1882), unde se apără vorbind pro domo. In 1884
scrie „Raţa sălbaticătrecînd şi la simbolism. „Ro-
mersholm (1886), „Femeia mării", (1888) „Hcdda Gablcr“
(1899) „arhitectul Solness“ (1892), „Micul Eyolf (1892) şi
„John Gabriel Borkman“ (1896) sînt ultimele drame ale
lui Ibsen.
In 1868 se mută la Drezda, de unde trece la Stock-
holm şi Kopenhaga. In capitala Norvegiei i se fac mari
ovaţii în 1874. Studenţimea aranjază în onoarea lui un
conduct de torţe. Spiritul timpului se schimbă. încep
să priceapă şi connaţionaliî lui valoarea artistică şi etică
a lui I. Din anul 1875 pînă în 1891 petrece Ibsen în
Miinclien, e nd pregătindu-se pentru o călătorie la polul-
nordic şi aflîndu-seîn treacăt prin Cristiania, îl cuprinde
dragostea faţă de patria sa, şi rămîne pentru totdeauna
în mijlocul alor săi, cari acum îl apreciază — după
merit. Ca o ultimă cărămidă la măreaţa clădire ridicată
de el, scrie epilogul „Dacă noi, morţii înviem" în 1900,
un fel de ultimă confesie a geniului său.
In anul 1898 şi-a serbat jubileul de 70 ani. Întreagă
lumea cultă a serbătorit dimpreună cu ţărişoara nordu­
lui pe unul din protagoniştii omenirii. Aleg- din Şomeuta-Mare: Costan Bercii! (rânit).
Anii ultimi ai vieţii i-a petrecut pasiv, din cauza bă-
trîneţelor. Viaţa, pe care o ducea în timpul din urmă, Şi de odată apare Ibsen. La început publicul îl înşiră
nu mai era viaţă ci vegetare. Independenţa Norvegiei in aceiaşi categorie. Dramele sale nu sînt încă cele ade­
i-a dat vre-o cîteva momente lucide. Ochii i-au schîn- vărat ibseniane. Mai tîrzifl însă se produce tumult în
teiat de bucurie şi a strîns mîna aducătorului acestei mijlocul publicului. Omul ăsta e un naturalist cras. Ni­
veşti, fiului săli. mic teatral, dar absolut nimic. în locul frazelor spălăcite
Ca să fie mare i-a lipsit încă ceva — moartea şi a şi lipsite de miez, fraza concisă, care nimereşte cuiul în
venit şi ea să-l predea tovarăşilor săi geniali. cap — cum s’ar zice - fără de nici un înconjur.
întocmai cum au fost înţeleşi răii toţi regeneratorii în loc de acţiunea încurcată, o simplicitate clasică.
spiritului omenesc la începutul carierei lor, ba cîte odată 4—5 persoane şi atît. Dar ce este mai mult, în loc de
batjocoriţi cum nu se poate mai brutal — tot astfel şi critica uşoară, de salon, care se auzia în dramele la
Ibsen a fost părtaş de o astfel de primire. modă, o satiră muşcătoare şi nemiloasă, o /biciuire fără
în evoluţia gustului literar însă a început să se ma­ de nici o concesie. Un chirurg cu cuţitul de sexat în
nifeste, deodată cu păşirea sa pe arena literară, o schim­ mină. Şi furtuna s’a pornit cu înverşunare. Erau mulţi
bare, înceată la început, dar care prindea tot mai mult contra, mult mai mulţi contra. Sfielnic se arăta cîte
rădăcini. Literatura dramatică stetea sub influenţa lite- unul ca aderent al îndrăsneţuiui norvegian.
ratureî franceze — e vorba de timpul de acum :>() de Dar ghiaţa s’a spart în curînd. Germanilor le revine
anî. Dumas fiul, Augier, Ponsard, Sardou şi toţi aceşti meritul de a fi recunoscut marea importanţă a lui Ibsen.
„critici-poeticî“ ai societăţii cu dramele lor înmuiate în A trebuit să vină tot un neam legat prin sînge de nor­
lacrămi, ţineau recordul. Loviturile de teatru sînt la or­ dul friguros, ca să-l descopere.
dinea zilii, declamaţii imposibile, scene cu zeci şi zeci E şi natural. Nu e posibil, nici explicabil, ca neamuri
de persoane, cu multe amănunte întreţesute în acţiunea întregi sudice, cu întreg intelectul lor, cu întreagă firea
principală. lor străină de felul de gîndire al omului nordic, să se