Page 32 - 1906-11-12

248 LUCEAFÂRUL Nrul 11 — 12, 1906.

entuziasmeze de artă şi procedeul artistic al lui lbsen. mai bună e despărţirea (Nora). Principiul acesta a stîr-
Astfel au trebuit să vină Germanii să-l Introducă în lumea nit o literatură întreagă. Feminismul a cîştigat în lbsen
literară. prin „Nora" un aderent fervent. Cînd contrarii îl atacă,
Zola, lbsen, Tolstoj, aceasta e trinitatea dela care a răspunde prin „Strigoii", piesa cu efectul zguduitor —
emanat evoluţia spiritului literaturii moderne. Dela Zola simţi par’că planînd răsbunarea zeilor din drama an­
a învăţat lumea tehnica detaliului, descrierea amănun­ tică — şi una din dramele lui reprezentative, arătind
ţită, cîte odată dusă la un extrem bolnăvicios, dela unde duce legătura mincinoasă — la degenerare.
Tolstoj drama de milieu a poporului de rînd. lbsen a în­ Pe lîngă adevăr mai discută poziţia singuratecului faţă
ceput să ţină atenţia publicului încordată prin amănun­ de dumnezeire, dela complex: lumea înctinjurătoare,
tele înşirate deja. Ce e mal ciudat însă: avea aderenţi ajunge la omul modern, la omul societăţii noastre. Şi
intre cei mal incarnaţi naturaliştl a căror principiu prin­ ca să-l caracterizeze nu are trebuinţă de lumea mare,
cipal, (nu secundar) era: „Ceea ce vezi desemnează, fără orăşelul natal, referinţele sociale de acolo, odăiţa scundă,
de nici o notă personală, pată lîngă pată, coloare lingă casa bancherului din portul maritim, cunoscut lui în toate
coloare"... Şi aceşti aderenţi au fost, atîta timp amănuntele, acesta este microcosmul in care ne înfăţo­
orbiţi de tehnica măiestrilor, pînă ce au venit alţii şi şează, ca cu ajutorul unei lupe măritoare, tot ce fră-
le-au deschis ochii. Poezia din operele Iul Zola, lbsen rnîntă inima omenească. La întrebarea: să fie omul sin­
şi Tolstoj, poezia, care există în paginele cele mal crase, cer? Răspunde hotărît: da, căci numai pe baza since­
n’aO cunoscut-o decît tîrziu de tot. rităţii se poate pune bază solidă societăţii. La întrebarea:
Mă voiu sili să dau vre-o cîteva din principiile fun­ Trebue să-şî sacrifice casa, familia, chiar şi persoana
damentale ale pieselor lui lbsen. Chiar şi faptul că în sa oniui în tendinţa asta spre adevăr? el răspunde da.
locul dramaturgului uşor, care scrie de dragul publicu­ Are drept omul să sacrifice fericirea altora? Ce prin­
lui şi numai cu scopul de a-l face să petreacă vre-o cipii să urmeze în contactul social? Există o întoar­
cîteva ore rizînd sau plîngînd, dar fără de a aplica nici cere dela decadenţa morală ?
o gîndire mal durabilă, un efect mai pronunţat, chiar lată o grămadă de întrebări la cari răspunde în spe­
şi faptul acesta arată ca lbsen e mai mult decît un cial în piesele sale teatrale.
simplu dramaturg, de cum ne-am obicinuit să-l ve­ Şi pe lîngă aceasta un alt merit, lbsen a dat expresia
dem pînă mai deunăzi, lbsen e un filozof în senzul tipică a omului timpului său. Timpul nostru se oglin­
strict al cuvîntuluî. O maximă semnificativă a lui lbsen deşte cu preciziune în icoanele fidele luate cu atîta
sună: „A trăi însemnează a te lupta în tine cu năzărirea măiestrie şi sarcasm de lbsen.
puterilor întunericului." Lothar — biograful lui, — îl caracterisează astfel: „Po­
„A scrie însemnează a ţinea judecată cu fiinţa ta poarele germanice ştiu ce au întrupat în lbsen. El e
proprie." poetul dorului nostru după un timp nou, cu oameni
Individualistul absolut, Kant, are multe puncte de atin­ noi... El e realistul cel mai neîmpăcat şi cel mai ne­
gere cu lbsen Principiilor lui Kant şi mai cu seamă înfricat şi visătorul cel mai îndrăzneţ al idealelor vii­
principiului reprezentativ al lui (imperativul categoric) toare, un vecinic-cercetător după poteca adevărată prin
Ic-a dat lbsen o haină mai plastică, luîndu-le înfăţi­ întuncrecul şi neorînduiala zilei, în care zăcem încătu­
şarea abstractă intrinsecă manualelor filozofice. şaţi. Şi această temniţă a noastră e împopulată cu ca­
lbsen e cel mai mare duşman al minciunii — întocmai ricaturi de ideale I. e un nimicitor de idoli şi un cău­
caşi Kant. Precum acestuia i se părea minciuna feno­ tător al Dumnezeirii, care — asemenea lui Falk din „Co­
menul clasic el imoralităţii, aşa şi lbsen combate cu media iubirii" — caută să iasă din poezia întunecoasă
toată puterea convingerii minciuna. „In Brand", „Gynt“, de odaie pentruca să-şî trăiască cîntecul în libertate.
„Nora“, „Stîlpiî societăţii", şi mai cu seamă „Un duş­ Să-şi trăiască cîntecul —însemnează: să-şî transforme arta
man al poporului" aflăm tot atîtea faze ale comentaruluî în fapte şi în muncă. Este un călător prin munţi, care-şi
minciunii. Pe baza unei minciuni nu se poate crea ni­ întinde mînile spre soare, mini curate de preot şi ju­
mic. Minciuna e tot ce e tnaî condamnabil în societatea decător. Astfel stă el pe prispa unui nofl secol. în arta
omenească. lui 1. se reoglindează tot ce a ieşit la iveală în secolul
Atît legăturile sociale ale locuitorilor unui oraş, cît şi trecut pe terenul gîndiriî. Analiza sa a individului ne
legăturile intre bărbat şi nevastă trebue să se bazeze dă o sinteză a timpului. Realismul şi romantismul,
pe adevăr. Adevărul trebue susţinut cu preţul sîngelui, pesimismul şi optimismul şi individualismul secolului
cu îndirjirc dacă e de lipsă („Un duşman"), chiar şi anterior, pe scurt toate curentele, cari şi-au căutat calea
atunci cînd o lume întreagă se revoltă în contra lui asemenea cataractelor spumegătoare peste pietrişul zilei,
Concluzia: adevărul spus pe faţă c idealul omenirii. toate au găsit în I. pe omul, care le-a silit în serviciile
Tare e acela care stă drept şi spune adevărul, chiar şi sale. Şi serviciul său valora pentru un timp ce are să
dacă e singur, nu e puternică masa potrivnică, ci el, vină şi care va da omului, ceeace este a omului —
căci puternic e acela care stă singur şi înfruntă minciuna. dreptul personalităţii sale." (citat Lothar, Henrik lbsen
în căsnicie trebue să existe adevărul. Relaţia dintre 1904).
bărbat şi nevastă să nu fie ca cea dintre stăpîn şi sclavă. Despre lbsen s’ar putea vorbi încă foarte mult. Punc­
Atunci cînd se constată disarmonia în căsnicie, cînd tele atinse numai în treacăt nu sînt capabile să ne con­
părţile nu se completează şi nu se înţeleg, soluţia cea vingă despre marea importanţă etică şi despre drama-