Page 34 - 1906-11-12
P. 34
250 LUCEAFĂRUL forul 11 — 12, 1906
INTRE STRĂINI.
S’aft împlinit Joî trei săptămînî decînd a fost necazurile, toate neajunsurile soarteî maştere, le-a
pe-aicî bietul Moş-Liţă. răbdat moş Liţă cu sufletul împăcat, căci tru-
Cînd l-am întîlnit, plecase de cincî-spre-zece dia pentru nevastă şi copil. Dar cine ştie ce-or
zile de-acasă, pe calea cea maî lungă a vieţii, fi avut ursitorile de ’mpărţit cu părinţii lui că
îşi încărcase doi căluşei zbîrliţi mocăneşti cu amară soarte i-au maî croit. Cînd s’a întors
doniţî, ciubere şi cercuri. Marfa lui toată fă odată acasă, a aflat cuibuşorul gol. Murise
cea opt fiorini. îşi legă opincile mai bine, luă Măria lui şi la cîteva zile murise şi copilaşul.
sumanul cîrpit cu pînză groasă, în loc de pă- Cu ajutorul preotului bun şi milos, neamurile
nură, legă de toarta unui ciubăr o traistă' cu o i-au îngropat pe amîndoî, i-au însoţit la loca
bucată de mălaiu şi făcîndu-şî cruce de trei şul de pe urmă, i-au jelit şi la nouă zile le-au
ori: „haid la drum, murguţii meî“. — Şi au făcut şi pomană. La vederea căminului pustiit
pornit. a rămas moş-Liţă năuc, şi trei zile nu s’a mişcat din
De douăzeci de ani bătea drumuri lungi cu prag, nevoind să guste nici mîncare nici beu-
doniţi şi ciubere. Dela Vidra, din munţii apu tură. Mai apoi, desmetecindu-se, îşi puse ’n gînd
seni aî Ardealului, lua calea peste ei spre Ba să se maî lupte cum va putea, pînă va plăti
nat. Mergea tot pe jos, îndurînd cu răbdare chieltuelile înmormîntărilor şi va aduna cîţiva
greutăţile drumului, vijeliile, ploile, frigul, lip creiţăraşî, pentruca, la vreme, cînd Cel de sus
si ndu-se adeseori şi de hrană, numai şi nu îl va chema lîngă aî săi, să i se poată face şi
mai ca să se ’ntoarcă acasă cu ceva creiţari lui îngropăciune cinstită. Alta, ce maî avea el
pentru femee şi copil. de-acum pe lume ?
îi ziceau Moş-Liţa, deşi, după vîrstă, nu era *
să fie moş. Trupul slăbit, faţa’mbătrînită, toată Cînd auzia Moş-Liţă că vre-o cumpărătoare
sbîrcituri, părul cărunt, prăfuit; privirile şterse îi află marfa scumpă sau proastă, nu se supăra,
rătăcite, căutînd a resemnare; îmbrăcămintea dedea din cap şi zicea :
sărăcăcioasă, îi dedeau însă înfăţişarea unui moş „Va fi, domnişoaro, va fi; (Pe toate fe
neag trudit şi necăjit, uitat de soarfe pe aste meile tinere şi bătrîne le numia domnişoaro) dar
plaiuri, să-l bată vînturile şi furtunile vieţii lui venim de departe. De două săptămînî sîntem pe
chinuite. Cine-ar fi crezut, privindu-1, că acest drum. Am plecat cu o bucăţică de mălai... E păcat
om oropsit de soartă a fost cîndva tînăr, rumen, să zici că-i răă ciubărul. Zău că-i păcat, dom
vînjos, cu drag de viaţă şi cu nădejdi în vii nişoaro .. . Păi, cum ţi-î voia, nu-i nici-o su
tor?! .. . părare. Sănătate bună, domnişoaro, poate ne-om
De-ar fi găsit răgaz, ca oamenii îmbuibaţi, învoi de altădată."
dreptul l-ar fi avut mai mult decît ori şi care, să Moş-Liţă, ca toţi moţii, cînd îl întreba cineva
stea să cumpăniască, să-şi tragă soarta la răs de unde e, răspundea cu înconjur: „’Poi, de
pundere. Că la adecă, pentru ce trebuia el şi departe de cătră Ardeal; nu ştii d-ta."
mulţi soţi aî lui să se chinuie aşa din greu în Cînd a venit întîiaoarâ la noi în curte îl în
treagă viaţa? Osîndit la pribegie silnică, era ro trebai şi eu :
bul păcatului de-a se fi născut într’o colibă de „De unde eşti, moşule ?
pe coasta Vidrei. Şi tot pleca în lumea largă Mă privi lung; se socoti ce se socoti, apoi:
cu marfa lui de opt fiorini ca, vînzînd-o pe — De cătră Ardeal, domnişoaro.
aceea, să ia alta şi iarăşi să plece ’n lume. — Din ce sat?
Opt fiorini! Ce sumă neînsemnată pentru cei — De pelîngă Abrud, nu ştii dta de Abrud.
cu dare de mînă ! Pentru el, chin şi trudă de — Nu eşti din Vidra, moşule ? După port aş
cincî-şase săptămînî. crede că eşti Vidrean."
Ce-i sînt unui domnişor opt fiorini pentru N’apucaî să sfîrşesc, şi privirile stinse ale
împlinirea unei plăceri ? Lui, sărmanul, îi era moşului păreau a se înviora; umbra trecătoare a
traiul pentru atîtea şi-atîtea zile-amare. Şi toate unu! zimbet i se ivi pe buze.
