Page 16 - 1906-13-16

276 LUCEAFĂRUL Nrul 13—16, 1906.

procurator aurariarum şi conductor salini rum, — ce fi prădaţi: cel mult cel mal sălbateci dintre
fu un izvor de bogăţie de mîna întîî nu numai barbari le dădeau foc satelor şi holdelor. Turme
pentru Imperiu, dar şi pentru provincie, aju- aveau şi barbarii, aşa că de astfel de bogăţii
tînd la dezvoltarea unei vieţi întinse industriale erau mal puţin poftitori. Pentru orice primejdie
şi de schimb. Frumoase clădiri de piatră, am­ Daco-Roinaniî se suiau numai la venirea oas­
fiteatre, băl, apeducte, temple, se ridicară în peţilor nepoftiţi, cu turmele lor în munţi şi
multe din oraşele Daciei şi viaţa economică aşteptau vremi mal bune. Dar faţă cu năvăli­
activă a provinciei se manifesta în curînd şi prin torii mal omenoşî, ori cu cel care erau chiar
organizarea numeroşilor meseriaşi şi lucrători deadreptul rude şi buni cunoscuţi al lor, el nu
mi corporaţiuni (collegia). aveau nevoie să facă nici asta, ci-şî trăiau
* mal departe viaţa lor de ţărani, tot aşa de săraci
Pînă către anul 170, afară de cîteva mici tur- caşi năbădăioşii ce-I turburau cu năvălirile lor
burărl din partea barbarilor Roxolanî şi a Da­ furtunoase ori ca barbarii mal liniştiţi cari nu
cilor liberi, provincia se bucură de o linişte cereau decît să trăiască şi el în pace pe o bu­
aproape neîntreruptă: această pace a fost ho- cată de pămînt a lor proprie.
tărîtoare pentru înrădăcinarea Românismului în Aurelian, cedînd oficial Dacia Goţilor, con-
Dacia. sfinţia numai un fapt împlinit. Dar dacă el în­
Dela Marcu Aurcliu înainte încep însă asal­ fiinţa Dacia Aureliană pentru acel Daco-Romanî
turile Germanilor asupra Imperiului. Un moment, care doriau să treacă dincolo de Dunăre, asta
în cumplitul războiţi „germano-sarmatic“, pro­ fu mal mult un fel de şiretenie politică pentru
vincia fu in primejdia de a fi pustiită. Din fe­ a acoperi ruşinea părăsirii unei părţi din impe­
ricire potopul barbar putu fi la vreme stăpînit, riu. „Legiunile fură retrase" : tot nu mal făceau
apoi oprit în ioc şi în sfîrşit biruit. Dar în nici o ispravă în Dacia. „Locuitorii fură mutaţi":
veacul al lll-lea, necontenitele lupte pentru tron, mal exact, se mutaseră singuri cel mal mulţi
în cari chiar oameni vrednici ca Dedus, cad dintre orăşenii Daciei încă dinainte, fărăcasă-î
prin trădare, grăbesc nenorocirea provinciei. poftiască în special Aurelian.
Către 254—5, pe cînd Gallus şi Aemilianus se învăţaţii, mal ales Unguri şi Saşi, cari susţin
luptau pentru Atotputernicie în Italia, la Dunăre că în Dacia n’a mal rămas după 271 nici urmă
barbarii ocupau Dacia trecînd chiar şi pe ţăr­ de Romani şi că deci la venirea compatrioţilor
mul drept şi punînd stăpînire pe o mare parte lor acolo Ardealul era pustiu, uită de lucrul
a înfloritoarei provincii Moesia superioară. De foarte elementar că Românii de azi nu pot fi
astădată ocupaţia barbară a Daciei — încercată urmaşii orăşenilor, fie el din Dacia, fie de
de-atîteaorî, dar neizbutită, — răinîne definitivă. peste Dunăre, ci al ţăranilor „ barbari" trecuţi la
Căci biruinţele împăraţilor Claudius şi Aurelianus Românism, atît prin orînduirile romane din Dacia
asupra năvălitorilor nu-i mal putură totuşi scoate traiană, cît, nu mal puţin, prin curentul de po­
din Dacia, şi acesta din urmă, pentru a-şî pulaţie şi cultură romană, care-a circulat fără
asigura graniţa Dunării, lăsă Dacia printr’un întrerupere timp de veacuri întregi între ţinutu­
tratat în formă, Goţilor (c. 271). rile iliro-rmane şi cele traco-romane, dealungul
Că, în cursul neîncetatelor năvăliri, mal ales căilor de comunicaţie mari şi mici ce legau
de după jumătatea veacului al lll-lea, oraşele Apusul cu Răsăritul şi malul drept cu cel sting
Daciei fură aproape distruse — căci asupra lor al Dunării.
se aruncau de preferinţă barbarii lacomi de bo­ în acest senz s’a alcătuit poporul nostru de
găţii, — şi că diferitele lagăre şi castele fură pă­ mal tîrziu pe ambele maluri ale măreţului
răsite, nu e nici-o îndoială. Dar populaţia fluviu.
Daciei în marea eî majoritate nu era în această Năvălirile barbare de după „părăsirea Daciei"
vreme formată din orăşeni, ci din ţărani: agri­ nu fură nici mal bune nici mal rele pentru
cultori ori păstori. Aceştia n'aveau nevoe să soarta păstorilor Daco-romanI din Nordul Du­
fugă în Imperiu — peste Dunăre — înaintea nării. Ba dinpotrivă eî avură, în viaţa lor sim­
năvălitorilor, deoarece el nu prea aveau de plă şi lipsită, mal puţin de suferit ca Romanii