Page 47 - 1906-13-16

Nrul 13-16, 1906. LUCEAFĂRUL 305

poloni, cari ar fi sprijinit astfel de Domni ma­ ţării totdeauna se găsia un pretendent nou, în
ziliţi, ori pretendenţi proaspeţi, erau decapitaţi, jurul căruia se grupau nemulţumiţii. La Con­
cum o păţise d. p. Samuil Sborovsky. Preten­ stantinopol asemenea nu era niciodată lipsă in
denţilor le rămîneafi acum, pentru a-şi mulţămi cei ce aşteptau clipa norocului, îmbulzind cu pro­
aspiraţiile lor de domnie, două căi. Una, cea misiuni pe atotputernicii, cari împărţiau darul
mai anevoioasă şi cam nesigură, îi îndruma să domniei în ţările române. Cîteva pungi mai mult
cutreere pela curţile creştine din Apus, unde şi vechiul Domn trebuia să plece, ca să facă loc
scornindu-şi genealogii hiperbolice şi arătînd altuia, care nici acesta n’avea să îmbătrîniască
strălucite aptitudini de curteni, să-şi cîştige sim­ cu cuca de voevod pe cap. în temeri neconte­
patiile oamenilor cu influenţă în Constantinopol, nite, ameninţaţi de răscoale în ţară, ori de ne­
a căror intervenţie le putea asigur^ pentru cî- norocirea maziliei, ce putea să le vină în tot
tăva vreme scaunul domnesc într’o ţară sau momentul dela Poartă — aşa trebuiau să-şi
în ceealaltă. Aşa a umblat şi a reuşit la 1583— poarte voivozii români domnia, care de obicei
fratele lui Mihaî Viteazul, talentatul Petru Cer­ avea durată foarte scurtă de cîţiva ani, cîteva
cel. — Iar a doua îi trimitea de-adreptul în luni, săptămînî, ori chiar zile. „Această ţară nu
Constantinopol, unde pentru un număr însem­ e moştenirea noastră, — se plînge mama unui
nat de pungi încărcate bine cu galbeni, ori astfel de voevod (Mihnea Turcitul) — azi sin-
cînd se putea cumpăra un scaun domnesc. Dela tem şi mine nu sîntem, după voia lui Dum­
o vreme aceasta era singura cale ducătoare la nezeu, şi ne aflăm în mîna Turcului şi nici noi
izbîndă. Sprijinul curţilor creştine nu mai pu­ nu ştim, unde vom fi pînă la capăt." în chipul
tea ajuta mult, şi cine s’ar fi răzimat numai pe acesta au ajuns ţările române dela raportul de
acesta, uşor îl putea ajunge nenorocirea lui atîrnare cinstită şi cruţăteare la o desăvîrşită
Petru Cercei, care după doi ani de domnie a supunere faţă de Turci. Iar aceştia, cu toate asi­
fost alungat de Turci şi aruncat în mare. De gurările formulate în diferite capitulaţiuni, că vor
altfel mei sprijiniţii Turcilor nu puteau să lăsa neatins teritorul românesc, au început a
stăpîniască în linişte şi siguranţă. Venirea în îmbuca, rînd pe rînd, tot mai mult din pămîntul
ţară a fiecăruia trezia patimi învechite ori ţărilor, a căror rodnicie a ispitit atît de mult,
aţîţa ambiţii nouă, răscolind cete întregi de boeri în cursul veacurilor, pe toate liftele străiire, pe
nemulţămiţi asupra noului Domn, care dacă toţi vecinii lacomi. Muntenia pierdu pe rînd ce­
purta firea unui Mihnea cel Rău, Moise-Vodă tăţile dunărene: Turnu, Giurgiu, Brăila şi Se-
ori Mircea Ciobanul sau a moldovenilor: Alec- verinul, în jurul cărora Paşii turceşti cuprindeau
sandru Lăpuşneanu, Ion cel Cumplit şi Ştefan ţinuturi întregi, din cari s’a format raiaua turcească.
Tomşa — nu se sfia a lua în gura săbiei şi a Asemenea i se luară Moldovei cetăţile: Chilia,
înfige în vîrful ţepelor zeci şi sute dintre bo­ Cetatea-Albă, Izmailul şi cu ele întreg ţinutul
ierii potrivnici. A omorî pe boieri şi a-idespoia dintre Nistru, Prut şi Marea-Neagră, care fu
de moşii, erau lucruri prea obicinuite în acel prefăcut în sandjac turcesc. Polonii rup şi ei,
veac ca şi mai tîrzifi. Şi de multeorî cruzimea cît pot, din ţărmul Nistrului. Pustiirea Tătarilor,
acelor fiare sîngeroase era însoţită de simpatia ai celor mai înfricoşaţi dintre vecinii prădalnici,
poporului, de bucuria sărăcimii, care purta ură nu odată trebui să o îndure Moldova, care pen­
zăvorită în suflet şi un înăbuşit dor de răzbu­ tru a avea linişte, e nevoită a plăti canuluî tă­
nare împotriva boerilor tirani. tăresc tribut la 1565, iar mai tîrzifi Ieremia Mo­
Dar dupăce curăţia în chipul acesta pe toţi vilă, strîintorat, primi 15.000 de Tatari, cedîn-
cari nu erau în tabăra lui, Domnul se putea du-le şapte sate moldoveneşti spre aşezare. Pă­
simţi şi mai puţin sigur. Strălucirea unei domnii mîntul ciungărit, cît mai rămînea în cuprinsul
trecătoare, pentru care se vărsa atîta sînge de ţărilor române, se dădea spre administrare unor
om, cu sau fără vină, ajungea foarte rar la un păpuşi de voivozi, cari — ca nişte arendatori
„sfîrşit creştinesc". Ea se încheia de obiceiu cu lacomi — n’aveafi altă chemare decît să stoarcă
moarlea năpraznică, ce pregătiau voivodului duş­ banul săracului pentru a putea umplea haznaua
manii, drept răzbunare. într’un colţ sau altul al împăratului păgîn şi să strecoare an de an