Page 48 - 1906-13-16

306 LUCEAFĂRUL Nrul 13-16, 1906.
- ■ - s.
la Constantinopol tot venitul ţărilor române, dova. Ţăranul ajungea astfel să iui mai poarte
din care se alimenta viaţa desfătată şi trîndavă grija birului, pe care îl plătia de aci înainte
a stăpînitorilor străini. boierul. Dar în schimb el, dimpreună cu toţi ai
Piuă cătră sf. Gheorghe în fiecare an trebuiau săi, devenia proprietatea boierului, pierzîndu-şi
să sosiască la Ţarigrad pungile încărcate de toate drepturile de om (luîndu-i-se judecia) şi
bani grei, bani munciţi şi stropiţi cu sudoare şi ajungînd să fie considerat nu ca o fiinţă, ci ca
sînge românesc. Netriiniterea lor la timp era so­ un lucru aparţinător moşiei şi care se putea
cotită drept nesupunere şi pentru astfel de faptă vinde împreună cu aceasta. Astfel de ţărani de­
Turcul cunoştea o singură pedeapsă: moartea. căzuţi la scăviese numiau rumîni în Muntenia,
Haraciul împărătesc sau birul, care pe timpul iar în Moldova vecini. Cei mai cu stare, cari
lui Bogdan Orbul, la 1504, fusese statorit pentru puţind răspunde birurile şi-au păstrat indepen­
Moldova în suma de 4000 ducate, se urcă'sub denţa personală, purt&fl numirea de moşneni şi
Petru Rareş (1532) la suma de 10,000, peste răzâşi. Ceşti din urmă se putură menţinea mai
alţi 20 ani la 30,000; apoi 65—70 şi chiar 80 mult decît cel dinţii. Răzăşii moldoveni se gă­
de mii se cereau anual, iar din Muntenia se sesc şi în sec. XVII totdeauna gata să lupte
luau sume îndoite şi întreite, une-orî se cerea, ca pentru libertatea lor şi a ţării, pînă cînd moş­
sub ultimii voivozi ai secolului XVI-lea, chiar nenii din Muntenia cad pe rînd la rumînie, abia
un bir lunar în locul tributului anual. Pe lingă mai rămîn în unele ţinuturi muntoase cîţiva me­
haraciu se mai trimiteau diferite poclonurî, aşa gieşi, păstrîndu-şi moşioara, temeiul neatîrnării
numitele peşcheşuri, pentru Sultan, pentru ne­ personale.
vestele lui, pentru viziri şi toţi ceilalţi dignitarî Astfel a pricinuit stăpînirea turcească prin bi­
din jurul lor. în caz de războiţi, saii dacă i se rurile ei grele, prin apăsarea neomenoasă a să­
năştea Sultanului un fiu, ori i se prilejia alt eve­ răcimii, ruina ţăranului şi a creat acea stare de­
niment familiar, precum şi la sosirea unui Domn plorabilă a ţărilor române, care începe pe la ju­
nou, se cereau danii deosebite, un fel de sub­ mătatea sec. al XVI-lea, pentru a-şi ajunge cul-
sidii extraordinare, cari se numiafi ajutorinţe. minaţiunea în veacul al XVIII-lea, sub stăpînirea
Pentru armata turcească trebuiau să dea oi, boi, Fanarioţilor.
cai, grîu, orz, cucuruz ş. a. Tot produsul ţări­ Dela un timp, puterea Turcilor pornise spre
lor române par’că nu mai avea altă destinaţie declin. Braţul înfiorător al jenicerilor se muiase.
decît aceea de a mulţumi „nesaţiul păgînesc" Aceştia nu mat erau ghiaurî răpiţi cu forţa dela
al împărăţiei turceşti, care înghiţia tot ca o bute sinul mamelor creştine şi crescuţi in cea mai
a Danaidelor. aspră disciplină militară, necunoscînd altă plă­
Pentru a strînge toate aceste „biruri, dăjdii, cere decît să lupte şi sa moară pentru semi­
năpăşti şi mîncătorii" era pus vistiernicul, care lună. Ci erau recrutaţi de printre Turcii cari se
avea pe lingă sine birariî (colectorii de dare). desvăţaseră de luptă, începînd a vina comodi­
Aceştia porniau cu îngrozitoare goană sălbatică tate şi devenind oaspeţii statornici ai cafenelelor
asupra bietului ţăran, căruia, dacă nu putea din Stambul.
plăti cit se cerea, îi luau vitele şi-l despoiaţi Slăbirea armatelor turceşti, observată de pu­
de tot ce-î era neapărat de lipsă pentru sub­ terile creştine, dădu acestora prilej a se gîndi
zistenţa sa şi alor săi. Ca să poată plăti birul, la o acţiune comună, ce ar fi de întreprins îm­
îşi vindea săteanul necăjit moşioara, întreagă potriva semilunei. Se plănuia tocmai o ligă cre­
delniţa sa, celei mai apropiate mănăstiri ori ştină cu scopul pornirii unui războiu sfînt con­
vre-unui boier, iar cînd nu mai avea ce vinde, tra păgînătăţii, cînd norocul trimise poporului
se vindea pe sine, dînd boierului trupul şi su­ românesc, ca pe un arhanghel izbăvitor, acea
fletul său spre osînda muncii crîncene, în care minune a războaielor, care a fost Mihaiu Vi­
aveau să rămînă toţi urmaşii lui, pînă la stingerea teazul, ficiorul lui Petraşcu-cel-Bun.
seminţiei. La 1576 se aminteşte cel dinţii caz, Nemaipomenita lui vitejie de o parte, împre­
cînd un ţăran se vinde. Vînzărî de acestea se jurările vremii de alta, dădură acestui „poet al
îiitîmplă mai multe în Muntenia, decît în Mol­ spadei" putinţa de a scrie cu ascuţişul săbiei