Page 49 - 1906-13-16

Nrul 13—16, 1906. LUCEAFĂRUL 307

sale cea mal strălucită pagină în toată istoria într’o luptă, cum afară de cea dela Marathon
noastră de lupte, biruinţe şi înfringeri. Amintirea şi Morgarten poate nu s’a văzut alta mai în­
izbînzilor lux va umplea totdeauna de mîndrie verşunată şi mal uimitoare prin inegalitatea oş­
naţională, iar tragicul lui sfirşit va face să se tirilor, ce stăteau faţă în faţă. Aci curajul per­
zguduie de durere orice inimă românească, cu- sonal al lui Miliaiu făcu minuni. El apăru ca
prinzindu-se în acelaşi timp de tainicii fiori al un „Dumnezeu furtunos al biruinţiî". Retrăgîn-
nădăjduiriî în dreptatea istoriei, care aduce — du-se apoi cătră munţi, dupăce oştirea lui care
deşi adeseori cu mare întîrziere — tuturor nea­ slăbise fu întărită prin ajutoare moldoveneşti
murilor răsplata cuvenită, după vrednicia şi fap­ şi ardelene, năvăli, de nou, asupra Turcilor, pe
tele lor. După atîţia voivozi nevrednici, cîţî au cari îi ajunse în graba retragerii, la Giurgiu,
urcat în sec. XVI scaunul domnesc al Munte­ tocmai cînd sîrguiau să treacă Dunărea. Aci se
niei, mal mult pentru al pîngări şi înjosi decît năpusti ca o vijelie asupra lor, înroşind cu sînge
pentru a-I ridica strălucirea, urmă acum în per­ păgînesc valurile Dunării bătrîne. Apoi luă cu
soana lui Miliaiu un Domn erou, care în scurta asalt cetatea Giurgiului, pe care o dădu flăcărilor.
lui stăpînire de 8 ani avea să săvîişiască atîtea Deşi întreagă lumea creştină răsuna acum de
fapte măreţe şi înălţătoare... faima acestor învingeri, totuşi Miliaiu se afla
Cîrmuind cîtăva vreme înţelepţeşte banatul într’o situaţie foarte strîmtorată. Pînă cînd tre­
Craiovel, cîştigă iubirea şi alipirea poporului, buia să vegheze graniţa dela Dunăre, care putea
chinuit de atitea stăpînirî nemiloase. Principele fi în tot momentul primejduită de Turci, prin
de pe atunci ai Munteniei, Alexandru-cel-Rău, alte părţi ale ţării pustiau cete de Tatarl, iar
temîndu-şî domnia de popularitatea primejdioasă boierii începură a ţese intrigi împotriva Iul. Din
a Iul Miliaiu, hotărî pierzarea acestuia. Dar Mi- partea vecinilor ardeleni şi moldoveni nu mal
haiii se refugie în Ardeal, apoi în Constantino- putea fi în siguranţă, căci aici cancelarul polon
pol, unde, prin stăruinţa sprijinitorilor săi, mal lan Zamoyski puse Domn pe o unealtă a sa,
ales a grecului Andronikos Cantacuzino, cum Ieremia Movilă, neîmpăcat dujman al lui Miliaiu,
şi prin mulţimea banilor, pe cari îi împrumutase jar în Ardeal nestatornicia Iul Sigismund Bâ-
pentru a stîmpăra nesaţiul celor dela Poartă, iz­ thory, care abdică (1598) dela tron pentru a re­
buti a cîştiga, la 1593, domnia Ţârii Româneşti. veni iarăşi peste 4 luni, ca să plece de nou
Ajuns în scaunul domnesc, Miliaiu arătă în­ peste alte şapte, avea o stare de lucruri, cu care
dată, în ce chip arc să cîrmuiască. Cînd cre­ Miliaiu nu se putea împăca nici de cum. Pentru
ditorii lui Turci începură a lărmui, îl chemă pe a avea şi el un sprijin, căutase de mai’nainte
toţi la Visterie în Bucureşti, ca să le plătiască alianţa împăratului Rudolf II., căruia îl jură cre­
datoriile şi carnetele. Şi le plăti, dar nu cu bani, dinţă (în Tîrgoviste la 9 Iunie 1598) în aştep­
cum aşteptau el, ci prin sabie şi foc, omorîndu-î tarea ajutoarelor ostăşeşti, cu cari voia să con­
pe toţi într’o noapte (12/13 Nov. 1594). Trimise tinue lupta contra Turcilor, chiar şi peste Du­
apoi pe fraţii Radu şi Stroe Buzcscu solie în năre, în Balcani. Dar ajutoarele nu afi urinat,
Ardeal şi Moldova, să ducă ştire, că gîndul lui iar pe eroul dela Călugărenî, politica austriacă,
este să lupte cu creştinii împotriva Turcilor pă- faimoasă prin duplicitatea şi neghiobia eî, in­
gînl. Aceste trei ţări încheiară alianţă î:i ve­ tenţiona să-l folosiască numai ca unealtă pentru
derea primejdiei comune, ce le ameninţa. Cu descurcarea iţelor în Ardeal. Aci lăsă Sigismund
toate aceste, Miliaiu nu primi nici un ajutor, ci Bâthory în primăvara amilul 1599 pe un văr
luptă singur un an întreg cu cetele Tătarilor, — al său: cardinalul Andreii! Bâthory, care nu
învinse în 3 rîndurî — şi cu Turcii, pe cari, trecînd numai că era un favorit al lui lan Zamoyski, ci
Dunărea, îl alungă spre Constantinopol. Sub con­ se puse în înţelegere şi cu Turcii, căutînd pro-
ducerea războinicului Sinan-paşa pornesc Turcii tecţiunea Sultanului. Un astfel de om pe tronul
cu număr mare de oaste asupra creştinilor. Şi Ardealului putea periclita atît interesele curţii
acum iarăşi Miliaiu singur îl întîmpină cu cîteva din Viena cît şi poziţia lui Miliaiu. Unii erau
mii de ostaşi, ciocnindu-se cu potopul turcesc de părere, că un atac îndoit trebue îndreptat
la vadul Călugărenilor, în luna Iul August 1595, asupra Iul din partea lui Miliaiu, — care dădea