Page 56 - 1906-13-16

314 LUCEAFĂRUL Nrul 13-16, 1906.

Viaţa boierilor din principate îşi perde din ce dăjdiilor nesfîrşite, poporul se adînci pînă la
în ce mai mult caracterul românesc de mai ’na- cea mai înfiorătoare umilinţă, cu care dela o
inte şi ia o înfăţişare străină, grecească. Ţările vreme prinse a se împăca, li dispăru şi tăria
române au fost de mult inundate de mulţimea sufletească de a se mai răzvrăti împotriva acestei
Grecilor cari, după căderea bizanţului în tnîna stări de lucruri, a căror îndreptare nu ştia dela
Turcului, se împrăştiară în toate ţările Europei. cine le-ar putea veni. Nădejdea ce o aveau unii
Ei ajunseră aci chiar la o însemnătate politică. în puterile creştine a fost încurind frîntă de
Deja pe la sfîrşitui secolului al XVl-lea scria un amara desamăgire, cetrebuiră să îndure Românii.
agent împărătesc, că în ţările române „cei mai Căci aceste puteri, atît Austria cît şi Rusia,
înalţi dignitari sînt străini şi mai cu samă Greci arătîndu-se în tot momentul gata de a ocroti
perfizi". împotriva lor în mai multe rînduri s’a ţările române, nutriau ele însele planuri ascunse
pornit răscoală. Aşa au fost alungaţi la 1631, de cucerire. Rusia era — după o nimerită com­
aducîndu-li-se învinuirea, că despoaie ţara, care paraţie — sgripsorul lacom, care adună pradă ne-
îi hrăneşte, căreia însă ei ii sînt duşmani în su­ sfîrşit de multă, nu pentru ca să se hrăniască
fletul lor. Cel mai bun adăpost pentru călugării din ea, ci fie şi numai ca să-i putreziască în
Greci îl oferiau mănăstirile, pe cari ctitorii lor ghiare, iar Austria era ca o pasere de pradă,
— printr’un rău obiceiu — le închinau locuri­ vicleană şi trufaşă, care nu voia să stea in urma
lor sfinte, adecă patriarchilor greceşti, de multe nimănui, în opera de hrăpire (cf. N. Iorga: „Cu­
ori numai ca să fie pomeniţi în rugăciunile celor vinte adevărate".) Aşa a ajuns, în urma păcii
mai mari archiereî. Călugării greci, aşezaţi în dela Passarovitz (1718), partea cea mai bogată
astfel de mănăstiri închinate, îşi puteau face aci şi mai frumoasă a Ţării Româneşti, Oltenia, sub
în dragă voie mendrele, jefuind odăjdii, furînd cîrmuire austriacă, sub care a rămas pînă la
toată roada vastelor moşii mănăstireşti şi stor­
cind din belşugul ţărilor române averi colosale,
în schimbul cărora ei dela o vreme, ne mai fiind
nici răspînditoriî culturii, nu aduceau altă coni-
penzaţie, decît stricarea obiceiurilor bune, de­
moralizare şi desfrîu. Acest curent întîmpinase
în veacul XVII multă împotrivire, cînd pînă şi
un Domn grec ca Radu, fiul lui Leon Stridie,
se obligă, că va stărui să depărteze toţi Grecii
din principate, chiar şi pe cei din mănăstirile
închinate, unde să fie aşezaţi egumeni din ţară.
Cei mai mulţi archiereî sînt Români, după ori­
gine sau după simţire, iar în veacul următor,
al XVIlI-lea, sînt aproape toţi Greci şi astfel acest
curent străin ajunse foarte puternic în epoca
Fanarioţilor, cînd cei mai mulţi Domni erau
Greci intriganţi din Fanar sati din inzulele gre­
ceşti, avînd stoluri întregi de rudenii hrăpăreţe
în jurul lor, cari se întreceau cu boerii pămîn-
tenî întru asuprirea sărăcimii şi jefuirea ţării.
Căci aşa erau aceşti Greci, cum îi zugrăveşte
Vartolonieiu Măzăreanu: „oameni de nimic, vi­
cleni şi răi, mici la inimă... sluji înşelătoare,
stăpîni tirani, la primejdii fricoşi, la norociri se­
meţi şi mîndri, la luat lacomi, la dat scumpi,
prieteni vicleni, vrăjmaşi neîmpăcaţi"... Sub
goana sălbatecă a acestora, ca şi sub apăsarea