Page 6 - 1906-13-16

Nrul 13—16, 190G. LUCEAFĂRUL 267
drept al Dunării, cari-şî luaseră numele de Bul­ de munte. Nici unii, nici alţii nu puteau primejdui
gari, după o ceată de barbari dela Volga, ce-î însă nici felul de a trăi, nici acela de a vorbi
cucerise (şi noi ne-am numit prin vremuri Tă­ al miilor de ţărani cari se ziceau Români, nu-
tari după Tătărimea din spinarea noastră), cu miau Ţară Românească pămlntul locuit de dînşiî
aceştia trăiau bine Vlahii, făcînd cu dînşiî negoţ şi lege românească legea creştină a Răsăritului
prin tîrgurile Bulgariei. De două ori, ei îi aju­ care de multă vreme-î deosebia de barbari, îi
tară să-şi facă din nou ţară bulgărească. A doua feria de dînşiî şi-i înălţa în faţa lor.
oară, puţin înainte de anul 1100, fraţii Petru, VIII.
Asan, Ioniţă, celnici de Români din aceste părţi, Această ţară s’ar fi întemeiat de sigur pentru
de păstori animăm, începură ei lupta în mijlocul poporul ei dacă Ungurii n’ar fi trecut la legea
Bulgariei supusă Bizanţului „romaic“; şi lungi catolică din care li-a venit cultură mai multă şi
ani de zile ei prădară, mîncară, băură, petre- un sprijin mai puternic. Astfel, ei nu s’au risipit
cură, nuntiră cît vrură, cu toţi ai lor dimpre­ ca Pecenegii şi Cumanii, iar, ajungînd în Pa­
ună. Ei îşi ziseră împăraţi ai Bulgarilor şi Gre­ nonia, eî nu se puteau întoarce în stepă ca Tă­
cilor, ca Ţarii bulgăreşti de de mult, şi în ciuda tarii, ci trebuiau să învingă sau să moară.
Grecilor bizantini. Dar la urmă, avînd mai mult Ei afi păstrat deci Ardealul. De aici au în­
Bulgari supt dînşiî, se contopiră, se făcură o cercat ei în veacul al Xlll-lea să ia şi părţile
apă cu dînşiî. Munca păstorului „românesc" fu­ de peste munte, Transalpina (în care se cuprindea
sese deci pentru altul. şi Moldova de mai tîrziu) dela Cumanii în ri­
El rămase „Vlahul dela munte", făcînd caş sipă. Stepa li-a trimes însă pe Tatari, cari i-aii
pentru tîrgurî, ducînd în siguranţă negustorii pe aruncat în aceiaşi stare de nenorocire ca şi pe
drumuri, desbrăcînd pe călătorii ce nu se dăduse „Românii" ţărani; ca şi Voevoziî şi juziî ace­
în sama lui, ca şi vărul săti Arnăutul, care nu stora, a plătit bir Craiul din Buda. Dar, pe ur­
ştie însă de bîta păstorului, ci trăieşte numai mă, Tatarii se întoarseră în vechile lor aşezări
din flintă. într’un tîrziu, se deprinseră unii a şi stăpînitorii unguri câutară să ia locul Huni­
veni şi prin oraşe, unde se dovediră buni me­ lor în ţara dintre Carpaţi şi Dunăre.
şteşugari şi mai ales negustori, hangii foarte pri­ însă Voevoziî români se întăriseră. Cel din
cepuţi. Dar niciodată n’au însemnat ceva ca Gorj şi Vîlcea se uni cu cel din Argeş, şi acesta
Arumânî în oraşele unde erau. Nici odată ei n’au din urmă se simţi aşa de tare, îneît se întitula
întemeiat o cultură înfrăţitoare şi mîntuitoare în pe la 1300 „Domn şi de sine stăpînitor al
graiul lor arumânesc. Cartea lor a fost cea gre­ Ţării-Româneştî întregi." Tihomir şi fiul său
cească. Aceasta pînă în timpii din urmă. Basarab începură o întindere românească ce nu
VII. se opri decît la Dunăre. Craiul vecin păstra
Cu totul alta a fost viaţa Românului de din­ numai cetatea Severinuluî, în jurul căreia făcuse
coace de Dunăre. un Banat, un Ţinut cîrmuit de Bani unguri ; dar
E! a rămas totdeauna plugar, cînd nevoia nu în curînd o pierdu şi pe aceia.
l-a silit să rătăcească cu turma. N’a avut numai Atunci silinţile ungureşti se îndreptară spre
sălaşul de iarnă şi cel de vară, pustii pe rînd, valea Siretiuluî, unde de pe la 1200 se cobo-
ci un singuri adevărat sat, în care se făcea rîseră străjerii unguri din partea răsăriteană a
înainte gospodărie după vechea datină tracică, Ardealului, „pădurea Craiului", Săcuii, aşezîn-
în sat unde toţi erau rude, trăind pe moşia „mo­ du-se în satele lor făcute după rostul românesc
şului întemeietor", judecata se făcea la jude, în jurul ocnelor de sare din ţinutul Bacăului
la cnez sau chinez; satele mergeau la oaste sub şi al episcopiei catolice dela cetatea Milcovuluî.
călăuzul războinic peste cîte un Ţinut întreg care Un Voevod sub atîrnarea Ungurilor stăpîni între
era Voevodul. Siretiu şi munte, dela Milcovul Vlădică! pînă la
Ungurii au pătruns din Panonia curînd şi în vechea cetate a Saşilor, Baia. Peste apă erau
părţile de dincoace de Tisa; pe la anul 1000 vătămani de sate româneşti trăind fără ascultare
ei au intrat şi în Ardeal. Pe atunci Pecenegii, faţă de nimeni, erau rămăşiţe de stăpînire ru­
Cumanii domniau cu săgeata şi arcanul dincolo sească galiţiană, erau cete rătăcitoare de Tatari.