Page 7 - 1906-13-16

u

268 LUCEAFĂRUL Nrul 13-16, 1906. '
Pe atunci, Românii erau foarte tari şi mîndri sute de ani încheiaţi, timp ca pentru opt Domnii
în Maramurăş şi în toate comitatele vecine, unde lungi ca a lui, dar în care zeci de oameni ne­
aveau în fruntea lor Voevozî ce ştiau să vor- vrednici au terfelit hlamida vechilor ostaşi în­
biască înaintea Craiului. Unul din ei, Bogdan, coronaţi şi au lăsat să putrezească pe încetul,
se luă la harţă cu dregătorii unguri şi cu însuşi ca pe nişte zdrenţe, vechile steaguri de luptă.
neamul său românesc. într’o zi îşi luă lumea Din atîtea „războaie biruite" a ieşit glorie
în cap, dar cu tovarăşi de luptă şi cu gînduri multă, aceia din care, ca din sfîntul vin al unei
de mărire. Ajunse în colţul dela Baia, lingă împărtăşeniî, se hrănesc pînă astăzi sufletele
apa Moldovei; învinse pe Voevodul românesc noastre, dar n'a ieşit măcar, cu toate luptele
atîrnător de Unguri şi, după exemplul lui Ba- lui Ştefan peste Milcov, înlăturarea acestei gra­
sarab şi al urmaşilor săi, se făcu acum ne- niţe, tăiate în mijlocul Românilor de sine stă­
atîrnat. Peste puţină vreme, înainte de 1.400, tători.
un urmaş al său stăpînia pînă la ţărmurile Dela 1550 înainte, am fost, înainte de toate
Mării-Negre o mare şi bogată ţară a Moldovei birnicii Turcilor, hrănitorii Capitalei lor, su­
Nici pe aceştia niciodată nu-i putură supune puşii mai totdeauna credincioşi ai Domnilor tri-
vecinii de peste munte, şi nici acei regi ai Po­ meşi de dînşii.
loniei cari luaseră moştenirea cnejilor ruseşti X.
din Ţara Haliciului, Galiţia.
De greul stăpîniriî turceşti, de sîla cetelor de
IX. străini cari veniau adeseori cu Domnii, de umi­
Lucrurile mergeau spre unirea într’o singură linţă şi de trufie, legate la un loc în rostul cel
Ţară-Românească a Românilor de peste munte, adevărat şi în rostul cel scos la iveală al Domni­
scăpaţi de străini. înţelege orişicine ce ar fi lor pe cîte doî-trei ani de zile — fire de praf
putut face apoi Voevozii „Transalpinei" întregi. jucînd în raza puternică a soarelui osmanlîu,
Atunci iarăşi malul drept al Dunării se ridică ţărănimea noastră a căzut tot mai jos în ţările
asupra celui sting şi, cu toate că urmarea fi­ „slobode" dela Dunăre. Oraşele, îngrădite odini­
rească fu o alipire pentru lupta creştină, a Du­ oară cu drepturi, s’au tot păcătoşit, pînă ce
nărenilor cu Muntenii — ceeace s’a făcut şi Domnii, neavînd ce încălca şi dărui, li-au luat
sub Craii unguri, şi sub împăratul-rege Sigis- şi moşiile, ba chiar pămîntul pe care erau
mund, şi sub Voevodul Iancti din Inidoara, zis clădite casele şi prăvăliile. Boierimea, care mai
latineşte Corvinus şi ungureşte Hunyadi, — luptă încă făţiş în veacul al XVII, se deprinde să
încă odată malul drept ieşi învingător. asculte sau să acopere cu o mască de supunere
Luptele cele vechi ale Voevozilor de ’naintea linguşitoare o veşnică viclenie a gîndului, o
întemeierii celor două Domnii s’au pierdut. necontenită sărăcie a inimii. In lungi haine de
Pe atunci ţările erau mici, oamenii puţini şi modă turcească, vulturii de cetate ajung greoi
oştile slabe. Cu totul altfel a fost în acele două papagali de iatac. Cel mai îndrăsneţ abia cutează
veacuri în care s’a dat lupta cea mare pentru să rîvniască o nouă stăpînire străină: prin
viaţa de sine stătătoare, pentru datine, pentru creştini.
lege. Apărînd hotarul Dunării, stăpînitorii ţăra­ Aceşti creştini vin iarăşi, sau din Apusul cu­
nilor români din acele timpuri apărau şi mar­ ceririlor organisate, de unde veniseră pajurile
ginea Creştinătăţii, marginea culturii apusene, Romei şi fascele stăpînitoare — Austria —, sau
apărau Europa, în pacea, în bogăţia şi în cre­ din stepa sălbatecă a Răsăritului ce se pierde
dinţa ei. în pustiul Asiei, din ţara fără margini a Hu­
Astfel au răzbătut în toate colţurile lumii nului, a Tătarului — Rusia muscâlească. în­
numele unui Vlad, care daca avea pentru cei tocmai ca în alte vremuri, oştile au venit şi
răi din mijlocul boierimii sale ţapa, ţinea faţă aii trecut. Ţinuturile smulse au fost date înapoi,
de duşmanul străin sabia netedă a apărătorului ca Oltenia ; numai fruntea Moldovei a rămas
de ţară, sau numele celui mai împărătesc din străinilor, Bucovina, repede nemţită şi rusită.
Domnii noştri, acel viteaz şi cuminte strămoş O mîndrie tot o aveam încă şi atuncea. Toate
Ştefan, dela moartea căruia aii trecut patru ţările creştine de peste Dunăre, greceşti şi slave,