Page 73 - 1906-13-16

Nrul 13 16, 1906. LUCEAFĂRUL 331
— Ţie nu ţi-e frică-de dîuşiî? In fund, întăriturile Turcilor, în Raliova, se
— Ei, de ce să-mi fie frică ? Nu mi-î frică ... tăiau negre, puternic şi foarte desluşit, pe sla­
Ziceau aşa bătrîniî, da’ acu i-atn cercat noi şi bul abur luminos al amurgului, în asfinţit. —
cu sabia, şi cu carabina, ş’ain văzut că tot om După larma zilei, tăcerea care ne împresura
e şi Turcul... Cit despre asta, n’ain eu ne- părea a veşniciei.
voe ... Numai de s’ar sfîrşi mai degrabă ... în pasul liniştit, înăbuşit al cailor, ajunserăm.
Atîta amar am şi eu .. Recunoscurăm casa şi împrejurimile prin desi­
Şi cum privia în lungul cîmpiei pustii, cu şurile mărunte de mlajă, pînă la pîlcul de sălcii
iarba arsă, spre Dunăre, deodată ochii i se um­ care mărginia mlaştina din spre Raliova Tur­
plură de o lumină de jale, răsfrîntă parcă din cilor. Postul vecin, al nostru, în dreapta, putea
cele din urmă luciri ale asfinţitului. fi zărit, pe zare, dacă sentinela se lăsa pe vine.
„Mă gîndesc eu, domnule sublocotenent, ce-o Soldaţii descălecară în tăcere, dosiră caii şi le
fi făcînd acu Profiriţa... E mititică, mititică, dădură grăunţe, îşi pregătiră armele, şoptiră
şi bălae, şi de-abia umblă în picioare... Şi abia auzit un timp, apoi tăcură, aşteptînd.
nici nu poate zice decît mamă şi tată ... Acu, „Măi băeţî, să păziască doi spre zăvoiu, unul
dud m’oiîi întoarce, nici n’are să mă cunoa­ să rămîe aici... Ceilalţi cercaţi a dormi cum
scă ... Doar e vreme de cînd am pornit de- veţi putea . .. Ce-a da Dumnezeu ! La o nevoe,
acasă ... Poate stau acuma amîndouă pe prispă scurt în picioare; nici în somn să nu vă des-
şi Mărioara se gîndeşte la mine şi se uită în cleştaţi degetele de pe armă ..
lungul drumului.. .“ — Trăiţi, domnule sublocotenent, zise ser­
gentul, aşez eu totul... Loc de dormit este
Aşa, prin mult amar şi necaz am trecut noi, sub şopron ... La o nevoe, mai curind simţim...
piuă ce-a dat Dumnezeu şi au început hârţuelile Aici, în casă, este un fel de pat, da-i de pă-
din jurul Rahoveî.
Bubuiră tunurile o zi încheiată, pocniră ca­
rabinele neîntrerupt, şi toată vremea, pînăce
căzu asupra cîmpiei pînza fumurie a înserării,
escadroanele noastre se zbuciumară prin vîntul
morţii, prin bombănirile schijelor şi prin bîzîi-
rile de albină ale gloanţelor. Flăcăii noştri, alun­
gind pilcuri de Turci, se aplecau ameninţători
pe oblîncuri şi dădeau zbor cailor în vijelie;
descălecările se făceau cu o iuţeală nemaipo­
menită prin rovine, prin tufişuri, carabinele
pîrîiau sec, ca vreascuri, oamenii încălecaO iar
şi zvîcniau in larg cu răcnete prelungi, după
contenirea cărora rămînea freamătul uriaş, grefi,
adînc, al galopului mulţimii.
Cu cernerea cenuşeî înserăriL în largul pustiu
al acelor locuri, se traseră pe dinaintea noastră
şi coloanele ruseşti în neorînduială, şi râmase­
răm noi, ca totdeauna, în avantposturî.
O trudă grozavă îmi îngreuia tot trupul. Sim-
ţiam fiori de frig cari alergau pe sub piele,
prin braţele amorţite, sub mantaua grea. Mer­
geam în pasul calului şi puţinii flăcăi ai deta­
şamentului mă urmau tăcuţi, ca umbre, prin
întunecime. O casă pustie, la un colţ de mun-
cel, se desluşia abia înainte-ne: acolo mergeam. Moş şi nepot: Regele Carol şi Principele Carol.