Page 75 - 1906-13-16
P. 75
Nr. 13-16, 1906. LUCEAFĂRUL 333
aşteptat aici, în umbră... Şi gata... Şi-s lui verzi, rugători, fără să îndrăzniască a rosti
başbuzucî, domnule sublocotenent... şopti sol vre-un cuvînt. Eu mă simţiam purtat spre el
datul. cu toată inima, cu dragoste:
— Cum a fost, bre? cum s’a întîmplat? „Ce-i, Mitrule? Iar ţi-i dor de-acasă? Vre-o
Nici zgomot, nici strigăt, nimic ... scrisoare, ceva, hai?
— Nu, domnule sublocotenent, ce să mai — Da, trăiţi domnule sublocotenent, o scri
fac larmă ? .. Au venit pe rînd ... Am sărit celui soare .-.. De-acu, dac’ am scăpat şi de acest
dinţii în spate şi l-am sfîrşit, şi pe ceilalţi i-am necaz, pot să zic că mult pînă departe nu mai
aşteptat lingă fereastră ... Ei veniau, mă cre este... Şi ast’ noapte am avut un.val... Cu
deau de-aî lor prin întunerecul streşinei, şi eu primejdie a fost acela, domnule sublocotenent,
întindeam mîuile şi-î apucam de gît, domnule da’ acu a trecut. .. Ş’aşa, acu gîndesc eu,
sublocotenent ... Şi pe urmă, gata! Asta a domnule sublocotenent, să trimet iar răspuns
fost... Doar voiau să intre în bordeifi, să te Mărioarei, o leacă de răvaş: să ştie că eu îs
omoare, domnule sublocotenent... sănătos, ş’o duc bine, ş’am să vin cit de de
— Şi n’a strigat nici-unul... grabă acasă, dac’ a da Dumnezeu !...“
— De ce să strige? N’a strigat nici-unul...“ Mă privia zîmbind, cu luinina-i de jale de-
Prin noapte, cercam să zăresc mîuile solda amurg în ochi. Şopti domol:
ţilor, care, îmi închipuiam, trebuiau să fie „Oare ce-or fi făcînd ele acu, acasă?... Fe
uriaşe. El tăcea. Sergentul şi doi oameni se tiţa nu poate zice decit mamă şi tată... Cînd
strecurau uşor spre desişul de sălcii. m’oiu întoarce, nici n’are să mă cunoască...“
„Şi cum i-ai doborît tu pe tustrei, bre? Şi cum mă privia neclintit în şea, deodată
— Uite-aşa, domnule sublocotenent, i-am do avu o zguduire uşoară. Zîmbetu-i crescu într’o
borît !“ răspunse moale soldatul. fulgerare, se prefăcu în ris, ochii se lărgiră, şi
Aveam simţirea aspră, glieţoasă, că am tre dintr’odată, fără nici-un cuvînt, se plecă pe
cut printr’o mare primejdie; şi cîteva clipe ră oblînc, şi-şi îngropă obrazul în coama calului.
măsei cu ochii aţintiţi în neştire spre trupurile Atunci, tresărind cu un gemăt adine, săgetător,
necunoscuţilor cari zăceau la doi paşi, cu fe băgai de seamă că tîmpla îi era sîngerată: un
ţele la pămînt, muţi, fioroşi, fulgeraţi năpraznic. glonţ rătăcitor venise, de unde?, un glonţ ră
Şi un val de milă pentru mine, un val cald şi tăcitor venise, îi sfredelise tîmpla, şi acuma,
pentru soldatul care mă scăpase dela moarte, brusc, totul se sfîrşise. Acuma încremenise cu
îmi umplu coşul pieptului. El tăcea, nemişcat obrazul în coama calului blînd şi nemişcat, cu
şi gînditor, la o parte! braţul stîng sub piept, cu dreptul în lungul tru
pului, spre pămînt.
A doua-zi, cu detaşamentul neştirbit, intrai Cutremurat de spaimă şi durere, îl priviam
in rînduri. In grabă făcui colonelului raportul, şi mă gîndiam la cele două fiinţe care-1 aştep
tot în grabă colonelul se opri în faţa lui Mitru tau în munţi, în fundul Moldovei, la Profiriţa
şi-l privi cu luare-aminte, dădu poruncă pentru lui mai ales, Ia fetiţa cu părul ca fulgul păpă
ordin de zi de vrednicie, — şi tunul izbucnind, diei, care abia umblă în picioare şi nu poate
comandele trecură ca sfîrcuri de bice printre zice decît mamă şi tată. Şi ca ’ntr’o izbire de
rînduri, cîmpia se umplu de ramăt mare şi pînza vifor, mă zgudui năvala lacrimilor!
noastră de oaste, sclipind din săbii, ameninţă Acu, şi pe mormîntul lui creşte iarbă ...
toare şi întunecoasă, porni zguduind pămîntul
ars al cîmpieî. Aşa ne-a spus nenea Cerceluş istoria solda
Prin fumegarea luptei, la cel întîî popas, Bo- tului Botolan.
tolan se apropie de mine şi mă ţinti cu ochii Mihail Sadoveanu.