Page 79 - 1906-13-16

Nrul 13—16, 1906. LUCEAFĂRUL 337

spre a nu se înnămoli lucrarea într’o prea mare naţionale, aşa şi în iubirea adevărată pentru limba
întindere. Perfecţiunea lui are mai puţină însem­ românească Regele Carol poate fi luat de pildă
nătate decit fiinţa luî. dj toţi Românii.
„Sînt încredinţat că D-voastre veţi întîmpina Astăzi este ziua Sţilor Apostoiî Petru şi Pavel,
aceste mici îndrumări ce Mi-am permis a le marii luptători şi biruitori ai lumii prin cuvîntul
aşterne ca un semn al viei Mele dorin e de a sfîntulul adevăr; astăzi este în toată România săr­
vedea Etymologicum odată desăvîrşit, spre cins­ bătoarea cea mare a întregei tinerimi şcolare. As­
tea Academiei şi folosul generaţiunilor viitoare." tăzi se închee anul, se dau premiile, se cîntă de
Dela cuvîntările rostite de Timoteiu Cipariu la mii şi mii de glasuri tinere de argint, în toate
1861 la inaugurarea Asociaţiunii pentru cultura şcoalele secundare din oraşe, primare din oraşe şi
Românească în Transilvania şi la inaugurarea So­ din toate satele. Toţi cîntă în cor, încunjuraţî de
cietăţii Academice Române în Biîcursşti la 1867, emoţia părinţilor cuvintele Poetului Alexandri, Imnul
nu s’au mai rostit 'cuvinte de iubire atît de caldă Regal:
ca ale Suveranului pentru limba românească, care Trăiască Regele
a răsunat „pe buzele Neuitatei Principese Maria" In pace şi onor,
şi pe care acum „spre a jmî mîngăere, urmaşii Luî De ţară iubitor
o grăesc în jurul Lui." Şi-apărător de ţară!
Cîţî dintre noi toţi, bogaţi sau oameni fără avere, Aceste cuvinte se cuvine să se rostieacâ, din tot
cari am învăţat a vorbi româneşte la sînul mamei sufletul: cu recunoştinţă de toţi aceia cărora le este
noastre, cîţi putem zice că simţim o dragoste atît scumpă limba strămoşească, pe care Regele Carol
de caldă pentru limba românească cît simte mirele a dovedit prin fapte în timp de patruzeci de ani
Naţiunii ales la 1866, înalbit acum în muncă de că o iubeşte din toată inima Sa adîncă, şi pentru a
40 de ani pentru înălţarea ţării şi a Neamului. cărei cultivare a muncit cu stăruinţa şi a făcut sacri­
Ca în multe multe, altele din marele interese ficii fără seamăn. 1. Bianu.

mflRCU.

Cine l-ar mai fi cunoscut! Venise ca un străin, ca un zece ani de zile l-a tot aşteptat. Cind a fost într’al şas-
călător prin lume, pornit cine ştie de unde. Expresia adîncă prezecelea îşi mărită fata aci în sat după un fecior voinic,
a feţii, privirea ochilor Închisă, ca dusă pe gînduri, ea chemă pe popa cel nou, se griji cum li se cade cre­
arătau că omul acesta a rătăcit mult prin lume, dus de ştinilor, mai ales la o preuteasă, — şi închise ochii li­
un gind ce nu i-s’a împlinit niciodată. Şi era cu barba niştită cu o singură dorinţă: să mai vadă încă odată
în vălurele uşoare de argint, multe vălurele, că era lungă pe popa Marcu. Dar el ştie Dumnezeu pe unde va ră­
barba, şi cu faţa lungită par’că de suferinţă. Numai din tăci in largul lumii. Preuteasa nu s’a plîns o singură
frunte, dacă te-ai fi uitat mult la ea, ai fi înţeles ceva dată că popa a părăsit-o. Oamenii scoteau veşti pe so­
din viaţa moşneagului. Că dacă te uitat mult la fruntea coteala luî. Dar preuteasa rămînea ca de peatră la orice
aseea, plină de brezde adinei, părea că te cufunzi şi tu vorbe slabe, şi numai ghidul părea că-i fuge departe,
tot mai mult în gînduri, te coboriai în vremuri de mult un gînd plin de durere. Ea singură ştia inima lui Marcu
trecute, şi ţi se umplea sufletul, — ca şi lui — de o şi era mulţumită, era mîndră de bărbatul său, aşa cum
tristeţă mare. — Cine să-l mai cunoască aşa adunat de 11 cunoştea, dar n’ar fi spus o vorbă legănată la nime
spate, cu cîrja bătrîneţelor în mină, cu ochii cari ve­ pe lumea asta, unde-i Marcu, ce face de nu mai vine?
deau într’alte lumi, cînd veni îu satul răsfirat de munte Nici chiar Zamfirii nu i-a spus, cînd fata se bocia de
şi se aşeză într’o căsuţă aproape de biserică. multe ori după tatăl-săii ca după un mort. A trăit aşa
Sătenii dintîî gîndiră că-î o arătare, poate o stafie sau cu gîndul dus la el departe, şi cu un dor ascuns adinc-
Dumnezeii ştie ce, şi nu cutezau să se apropie de că­ adînc în sufletul ei, să-i inai vadă odată pînă a nu în­
suţa de bîrne, cu arcuri negre la pridvor, în care unii chide ochii. Dar nu i-a fost dat, şi ea adurmise, într’un
spuneau că şezuse popa cel bătrîn. — De popa nu oftat adînc, cu luminile ochilor întredeschise, ca şi cînd
le-ar fi frică la oameni, că el alungă doar’ duhurile ne­ nu i-ar fi murit de tot gîndul, că tot are să-l vadă încă
curate, dar popa cel bătrîn nu putea să fie. Acela a odată, că tot va veni el, — inaî tîrziiî poate, dar va
murit de mult, de vr’o patruzeci de ani nu-i mai ştie veni! Şi o îngropaseră cu cinstea cuvenită, cum i se
nimeni de urmă Nu ştie nime unde s’a dus. Nici preu- cade unei preutese A fost fată de-acL din sat, dar din
teasa n’auzise nimic de el. Odată numai i-a scris, ştie oameni mîndri şi grei la cumpănă, cînd era vorbă de
Dumnezeii, zice că de prin ţara bulgărească. Cincispre­ vr’o treabă mai grea pentru sat.