Page 8 - 1906-13-16

Nrul 13-16, 1906. LUCEAFĂRUL 269

periseră înaintea Turcului, care le împărăţia de-a cred, că se pot lua la întrecere cu noi. Şi cînd
dreptul, sub steagul verde al proorocului său. el au vrut să-şi facă din nou ţările, de aici, de
Românii dela Dunăre căzuseră însă la învoială ; pe pămîntul Românilor dunăreni a pornit cel
ei nu fuseseră răpuşi şi îngcnunchiaţl spre uci­ dinţii îndemn şi cele dintîî ajutoare: şi pentru
dere ; el nu erau nişte iertaţi dela moarte. Ori cit SîrbI, cel dinţii luptători pentru neatîrnare, şi
am fi suferit în avutul şi în niîndria noastră, pentru Greci, la 1821, şi pentru Bulgari, pînă
ori cit ni s’ar fi încetinit desvoltarea, noi am dăunăzî.
rămas cu numele nostru, cu hotarele noastre, XI
orlcît de încolţite nedrept, noi am rămas pîr.ă
Această glorie e însă dintre acelea care nu
tîrziîi cu neamurile noastre stăpinitoare şi am asigură viitorul unui popor, ci-1 fac numai să
rămas piuă la capăt cu steagurile noastre, .cu
se istovească luminos pentru alţii.
Scaunele de Domnie şi Voevozii noştri, cari
Cultura românească pregătia însă în aceleaşi
de orice neam ar fi fost, erau creştini, şi nu timpuri un viitor cu totul deosebit.
vorbiafi decît româneşte cu neamul românesc. Din învăţătura şcolilor polone, boeril moldo­
Şi, ca o urmare, spre noi s’a îndreptat toată veni pribegi, Grigore Ureche şi Miron Costin,
suferinţa, toată încrederea şi toată nădejdea aflară coborîrea noastră din Romani, şi inima
creştinilor Dunării şi Balcanilor robiţi. Cînd li se lumină de o curată şi mare bucurie. Ei
Miliai Viteazul a făcut să-î fluture sabia iu scriseră faptele neamului, începînd dela acest
văzduh, cînd în toate părţile braţul Iul a tăiat leagăn umbrit de vulturii Cesarilor. încet, încet
în carnea vie a duşmanului, Creştinătatea toată scrisul lor se răspîndi, întîî crescînd amarul zi­
a tresăltat; i s’a părut că Dumnezeu trimite în lelor rele, apoi alinîndu-l, în sfîrşit trezindu-l
sfîrşit îngerul răsturnărilor sale, împlinitorul în­ la silinţe şi la lupte.
trupat al desrobirilor hotărîte cu dreptate de Din toate şcolile mari ale lumii cîţl dintre al
dînsul, cînd zvonul tăinuita dus pretutindenea noştri pătrundeau pînă la ele culegeau aceiaşi
vestea, că Voevodul de sine stătător al Româ­ învăţătură întăritoare. Prin anii 1670, Constantin
nilor a răpus pe Vizirul cel Mare, că frumoşii Stolnicul Cantacuzino o culese dela şcoala cea
lui călăreţi aleargă pe drumul Ţarigradulul îm­ înaltă a Padovel, şi iarăşi şi lui degetele i se
părătesc, că ei, biruitorul, e Domn în laşi şi stă desmorţiră spre scris. După ce o parte din ţă­
Crai ii în Bălgradul Murăşuluî ardelenesc. Lui rănimea românească din Ardeal şi ţara Ungu­
Matei-Vodă din BrîncovenI, Basarabulul celui rească, cu preoţii în frunte, se uniră cu Biserica
bătrîn, i s’aii închinat Bulgarii răsvrătiţl; Vodă Romei, care era şi biserica de care se ţinea îm­
Vasile din Moldova a strălucit prin bogăţia şi păratul cel nou, înlocuitor al Crailor ungureşti
puterea Iul preste tot Răsăritul. Tiparniţele de şi al Crailor ardeleni dintre Unguri, — şcolile
cărţi ale Iul Constantin Brîncoveanu aii dat ce Vienei şi ale Romeî-mame vorbiră iarăşi despre
trebue pentru citirea cuvînlulul duntnezeesc şi cei mal mari printre strămoşii noştri. Alt rînd
facerea slujbei, nu numai Slavilor, Grecilor, de mărturisitori al mîndrieî româneşti, Clain,
dar şi depărtaţilor Arabi al Asiei. Şcolile noastre Şincal, Maior, începură a propovădui, nu în du-
din Bucureşti şi Iaşi au fost mult timp cele mal lama sau în caftanul boierului, ci în veşmîntul
înalte ale neamului grecesc. Dacă avurăm în preotului de sate şi în rasa călugărului. Pînă
veacul al XVIII-lea Domni greci de sînge, el ce, mişcarea întinzîndu-se peste un cîmp mal
îşi făcură o cinste a se încuscri cu vechile noastre larg, clericul Gheorghe Lazăr veni peste munte,
neamuri boereştl, ei cîrmuiră cu limba, cu da­ aducînd din Ardeal o evanghelie nouă. Ea fu în
tinile înaintaşilor lor născuţi şi crescuţi în ţară; curînd aceea a tuturor Românilor luminaţi şi
dar într’un timp cînd nu se putea măcar pre­ iubitori de ţara şi de neamul lor. Acelaşi suflet
vedea, că satul Atenei se va ridica din ruine ne înviora acuma pe toţi.
pentru a fi o capitală, că va sta un prinţ în XII.
Sofia pustie şi un Craiu în locul Paşel din Bel­ De o parte şi de alta a munţilor, începurăm
grad, spre cele două reşedinţe ale noastre au atunci organizarea. întruchiparea noastră mate­
privit, fără contenire, toţi vecinii aceia cari azi rială, căutarea formelor vieţii noastre viitoare,