Page 81 - 1906-13-16

Nrul 13 16, 1906. Luceafărul 339
cui sufletul săfl. Judecăţile acelea erau aşa de hotărîte, părea lui Marcu în mintea lui, că aceşti doi aiî tre­
aşa de tare pornite înspre un gînd, încît simţia că dacă buit să tipăriască şi cărţile cele mari dela ei din bise­
nu se vor îndeplini, viaţa lui se va nimici aşa cum se rică. Alţi oameni mai înţelepţi nu-şi putea socoti el c’ar
sparge o băşică de săpun în văzduh, de nu mal rămîne fi în lumea aceasta.
nimica din ea. Intr’o zi însă asculta cu ochi mari, cu deosebită luare
Nu ştia pentru ce, dar vedea el bine că nu va putea aminte, la vorbele alor doi prieteni cari şi ci erau la
trăi ca ceilalţi oameni din sat. Aşa o viaţă, cum vede cursul cel scurt pentru preoţie. Spuneaţi că la cursul cel
pe alţii c’o trăiesc îl umple de o durere nemărginită; lung ţine şcoală cu clericii un dascăl cum nu s’a mai
dacă el ar fi osindit s’o ducă, ar muri cu zile. pomenit. E de tot tînăr, şi aşa vorbeşte de frumos, de
Ştia bine că Mitruţ din Vâlcea a stat patru luni la tare şi de cutezător! Spune lucruri să rămîl cu gura
Blaj, şi dacă mai sta două venia acasă popă gata. Dar căscată, nu alta. Ştie tot ce a fost piuă acuma în lume.
n’a stat, că i s’a părut că domnii de-acolo vreau să-şi Istoria biblică-î nimica pe lîngă ce spune acela, l-aşa
bată joc de el, de nu-1 lăsau nici să vie pe cîte-o săp- grăieşte, măi, de te furnică pe la inimă şi te încălzeşte
tămînă pîn’ acasă să-şi mai vadă nevasta. Mitruţ e aşa la suflet. Şi-l ascultă clericii ca pe un proroc, iar după
’ntr’o dungă, şi numai de gura tată-său s’a dus să se ce gată şi iasă, ei se adună cete-cete şi povestesc cîte
preoţiască. trei ceasuri.
Bine că nu i-a ajutat Dumnezeu. Marcu nu se putu răbda: merse să-l asculte. Lui i
Dar cu Margu era alta. Ştia el că-î alta El pentru s’a părut aşa: că omul ăsta a căzut din cer şi că fie­
altceva s’ar fi dus acolo, şi pentru preoţie, dar mai ales care trebue să-şi însemne bine ceea ce zice şi în­
pentru alta. Că slujba preoţiască o ştia caşi popa; de cînd vaţă, căci iar va pieri, nu peste mult.
fu de 9 ani cînta lîngă Precupaş diacul. Dar gîndia Numai cît el, Marcu, nu-şi putea însemna toate ce le
el că acolo va mai afla ceva. spunea omul acesta, că nu înţelegea tot. Dar din vor­
De cînd prinse să citiască şi văzu pe cărţile biseri­ birile lui îşi aduse aminte de celea ce citise in foile
ceşti „tipărită în Blaj la mitropolie" se gîndia mereu, scrise, pe cari le-a aflat la el în biserică. Ce era acolo
că acolo trebue că fie oamenii bătrînî, cu multă învă­ despre noi, spunea şi dascălul acesta tînăr dar’ ştia şi
ţătură şi ştiinţă. Cu cit creştea mai mare, i se întăria alte fapte, cari lui nici prin minte nu i-ar fi trecut.
dorinţa de-a merge odată acolo să vadă şi el ce-i in Nici nu le-ar fi crezut pe toate, dar dascălul ăsta mi­
lumea asta mare. Că unde se tipăresc cărţi aşa de mart nunat spunea că unu Şincai, şi un protopop Maior au
şi aşa de groase ca celea dela eî din biserică, trebue scris lucrurile acelea, că au fost oameni luminaţi şi cu
să fie altă lume, nu aşa ca la ei în munte. multă învăţătură.
Dar mai ales de cînd dădu de foile celea scrise. Ceva era sfînt pentru Marcu: un protopop nu poate
Aflase de acolo ceva despre neamul nostru, despre bi­ să mintă, şi foile scrise, de cari dase el, erau din cartea
serică, despre nişte războae mari, chiar şi despre Blaj lui Maior. Nu înzădar i-a tremurat lui inima atunci şi
aflase ceva. atîta vreme nu s’a putut deslipi de literile acelea încurcate.
Gîndul Iui era hotărît acum! Din ceea ce auzia şi citia, în suflet i se strecura picur
într’o după amiază şi-a luat bîta de corn în mină şi de picur credinţa în vrednicia neamului săfl, şi tot strop
a pornit la Mitruţ din Vâlcea să-i spună, cum s’ar putea cu strop se măria şi durerea pentru ticăloşia în care a
mai pe uşorul să stee vr’o jumătate de an în Blaj? ajuns.
Diacul Precupaş înlemni de bucurie cînd îi spuse Dela fire era bun, se înduioşa lesne, poate chiar de
Marcu de hotărîrea sa. Iacă, ce-a purtat el vecinie la aceea n’a scăpărat nici odată vr’un gînd noii, luminos în
inima lui şi n’a cutezat odată să-i spună băiatului, vine capul lui. De aceea poate nu cuprinse nici odată rostul
acum chiar el, diecelul cel tînăr, şi spune hotărît ca un şi ţinta ce-o poate avea orice om în lume. El avea
om mare. numai dorinţi, dorinţî mari, sincere ca sufletul lui curat,
„Tată, eu mă duc la Blaj, să mă preoţesc, de-mi va dar de multe ori nu-şi putea da samă ce înseamnă
ajuta Dumnezeu! aceste dorinţi.
— Ţi-a ajuta Dumnezeu, cum să nu-ţi ajute, măi Atîtea auzise, aşa de mult se gîndise la trecutul nea­
Marcu le. Vezi bine că-ţî ajută Dumnezeu." mului săfl, încît cunoştinţele lui, prinse fără nici o rîn-
Şi Precupaş şi-a vîndut doi junei de doi ani să aibă duială, i se grămădiau în minte, se întunecau una pe
„dumnialuî" de cheltuială, şi nevasta alese hainele cele alta, şi de cele mai multe ori vedea limpede numai atît:
mai nouă, şi cînd să plece, trei perechi de desagi se noi sîntem dintr’un neam împărătesc, dar craiul nostru
îndesau pe şaua de lemn. s’a dus de mult, cine ştie unde şi nu mai vine.
Umbla acum în mănăstire la slujba de dimineaţa, as­ Tipicul şi slujba mergeau de minune; la şase luni ar
culta tilcui învăţăturii creştineşti dela doi călugări bă- fi putut fi chirotonit. Dar o suflare de viaţă nouă, ca
trîni. Se purta aşa cum l-a lăsat DumnezeO, cum a um­ nişte şoapte pline de îndemn ce se lăsau din văzduh
blat în sat, cu iţari, cu mînecări de pănură, şi cu o pă­ pe pămînt: dascălul acela tînăr; vorbirile şi sfaturile
lăriuţă rotundă ca un cuib de ţarcă. Se uita cu sfială aprinse ale clericilor, nu-1 lăsau să plece. Şi de multe
la dascălii buni şi duşi pe gîndurî, cari între şirele scrip­ ori cînd se plimba pe malul Tîrnavei cu apă tulbure,
turii ştiau să ţese aşa de frumos firele trecutului dureros şopotul ei părea că vrea să-î spue ceva, ce el nu putea
şi al nădejdilor noastre în viitor. De multe-orî i se să înţeleagă, şi se depărta şi mai trist, pe cînd o boare